Eternul nu caută atenție… Feature: Nicolae Tomescu

Publicat de Nicolae Tomescu, 9 octombrie 2018, 22:00

La Radio Iași, (re)înzestrăm cu viață indicatorul sistematic (în formă de agendă) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. Cam astfel poate fi definită, deci limitată, „Fila de calendar”.

Iată o alegere – din șirul de personalități, de lucruri, de fapte care se succed într-o anumită ordine…

Se născuse în 10 octombrie 1813, la Roncole, lângă Busseto, în regiunea Parma – acolo unde părinţii lui aveau un fel de han. Pe vremea când șansa i-a bătut la ușă, a dezmierdat notele muzicale, a învățat să cânte la orgă. Un negustor de lichioruri i-a descoperit calităţile şi a decis să-l angajeze, chiar să-i plătească studiile (la Milano); pentru „proasta poziţie a mâinilor la pian” și deoarece „depășise limita de vârstă pentru un student”, a fost respins de profesorii Conservatorului (acesta din urmă se numește, în zilele noastre, „Giuseppe Verdi”). Vă amintiți de Vulgata (Matei)? „Nu arunca mărgăritare în fața porcilor”. Reuşind, totuși, să se formeze pe lângă cei mai mari maeştri ai vremii, ascultând toate operele de la Scala, întors în Busseto, același comerciant (Antonio Barezzi) îi găseşte un loc în fanfara localităţii; tot el, câteva luni mai târziu, îi acordă mâna fiicei sale (Margherita – frumoasă ca o Madona de Rafael). Giuseppe se căsătorește când avea 23 de ani. Totul se înfiripă precum un dar al iubirii (micuța Virginia, la un an după căsătorie, apoi Icilio).

Viața este o casă cu multe încăperi; într-o zi, toate se pot preschimba în scrum…

Compune prima operă, Oberto, conte di San Bonifacio, pe care se hotărăşte să o prezinte directorului de la Scala.

Dar… Margherita pleacă, la vârsta de 26 de ani, din lumea îndatoririlor sociale și iubirii pământești – către una necunoscută nouă. Virginia moare atunci când trebuia să împlinească un an şi patru luni. Compozitorul, în cumpănă dacă să se prosterneze într-un templu al lacrimilor sau să considere că viața nu ți-o alegi, o trăiești, decide să deschidă uşa divei Giuseppina Streponi (frumoasă şi inteligentă, amanta lui Merelli). Directorul „Scalei” din Milano îl anunţă că, în curând, va monta Oberto, conte di San Bonifacio. Însă… Icilio moare la vârsta de un an şi patru luni… Viaţa lui Verdi se dăruiește muzicii. Opera va desemna un succes onorabil.

Spre deosebire de… Un giorno di regno, sinonim cu termenul fiasco. În pană de inspiraţie, Verdi ajunge pe punctul de a se sinucide.

Opera Nabucco, pe care i-a comandat-o directorul „Scalei” din Milano, în 1840, a făcut din Verdi un compozitor îndrăgit. Succes triumfal, datorat – în parte – și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.

Când i-a fost adus libretul viitoarei opere, deşi încă tânăr, Verdi părea zdrobit de întâmplările vieții. În câteva luni, destinul (sau ce credem că reprezintă mersul nostru prin iluzie) i-a dictat, cu cinism, moartea soţiei și a celor doi copii. Printr-o schimbare evidentă și rapidă a înfățișării sale, pasul îi devenise greoi, gesturile bruşte, figura trasă, părul său negru şi ochii încercănaţi conturau profilul unui ţăran chinuit de griji și de întâlnirea, fatidică, cu oraşul.

Iar acum, iluzia capătase o nouă înfățișare… Aclamaţiile nu se mai sfârşeau… A doua seară, al doilea triumf, urmate de celelalte; performanță absolută şi inegalabilă: „Cariera mea a început, într-adevăr, cu Nabucco”, mărturisea Verdi câţiva ani mai târziu.

Compozitorul muncește „ca un ocnaș”, așa cum afirmase el însuși, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843-1850 compune 13 opere, între altele: Ernani și Macbeth.

Tot în acest timp se verifică relația sa cu Giuseppina Strepponi.

Se mută la Paris (1848). Forța lui creativă a erupt în intervalul 1851-1853, atunci când compune, una după alta, trei capodopere, cunoscute sub numele de Trilogia populară: Rigoletto, Il Trovatore și La Traviata.

Omul trecut prin atâtea clipe nefaste trăia sensibilitățile altora, știa să le prețuiască povestea… Traviata, mai exact Rose Alphonsine Plessis, care a fugit de acasă la vârsta de 13 ani, ajunsă în Paris fără bani, începând să practice prostituția (la 18 ani devenise una dintre cele mai scumpe curtezane – traviata, în italiană), l-a cunoscut pe Alexandre Dumas-fiul iar acesta s-a îndrăgostit, legătura lor găsindu-și continuarea și după căsătoria Rosei, până la moartea ei prematură (22 de ani). Alexandre Dumas-fiul a publicat romanul Dama cu camelii (la înmormântarea din Montmartre, sicriul a fost acoperit cu o mulțime de camelii, floare preferată); accentuat autobiografic, romanul a servit ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi, La Traviata (singura diferență este că, în operă, personajul feminin apare sub numele de „Violetta Valery”).

Vă reamintesc o secvență care poate șterge, prin lacrimă, mâzga obișnuinței: părăsită, în pragul mizeriei, Violetta zace pe patul de suferință; doar două suflete caută să-i dea curaj, dovada faptului că prieteni sunt cei care rămân lângă tine, mai ales atunci când toți ceilalți uită sau se pregătesc să fugă…

Răsfățat cu faimă (dar conștient că aceasta nu este o plantă care creşte pe pământ sterp), Verdi se stabilește, împreună cu Giuseppina Strepponi, la proprietatea din Busseto (știți, oboseala sufletului te desparte, oarecum, de mediul social).

În 1857, pune în scenă opera Simon Boccanegra iar, în 1859, Un ballo in maschera („Bal mascat”).

În același an, 1859, se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.

Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia. Numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I.=Vittorio Emanuele Re D‘ Italia=Victor Emanuel, regele Italiei). În 1874, numit senator în parlamentul italian, nu-și întrerupe activitatea muzicală; scoate la iveală La forza del destino și Messa di Requiem, celebrată în 1873, la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez (în 1869) compune opera Aida.

În 1887, este valorizată capodopera Otello.

Iar, în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după care se retrage pe proprietatea sa, despărțindu-se de activitatea componistică.

Giuseppina îl părăsește, prin propria-i moarte, în 1897… Chinuit de batrânețe și de singurătate (oamenii de lângă tine valorează infinit mai mult decât faima sau orice soi de himeră),

• la 27 ianuarie 1901 Giuseppe Verdi trece la cele veșnice (Milano)

Pare-se că moartea, vorba lui Cioran, nu are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa…

Pentru Verdi, fiecare reușită a început prin decizia de a încerca. Cea mai mare glorie a dobândit-o atunci când s-a trezit doborât, dar tocmai datorită faptului că s-a ridicat după cădere…

Nicolae Tomescu

Redactor Șef Radio Iași

Montaj: Erika Engel