Ascultă Radio România Iași Live

Dumitru Oprea: Accizele şi „uraganul“ PSD

Dumitru Oprea: Accizele şi „uraganul“ PSD

Publicat de Nicolae Tomescu, 1 octombrie 2017, 17:42

Deputatul PNL Dumitru Oprea îi solicită Ministrului Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, să transmită (în scris) analiza instituţiei pe care o conduce privind impactul pe care supraaciza aplicată carburanţilor o va produce asupra preţurilor de consum, în special după lichidarea stocurilor de carburanţi neaccizate. Astăzi, 1 octombrie, a intrat în vigoare a doua majorare a accizei la combustibil, de 16 bani pe litru. În acest context, liderul pieţei distribuţiei de carburanţi în România a majorat preţurile atât la benzină, cât şi la motorină cu 5 bani pe litru în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Parlamentarul ieşean aminteşte că în programul de guvernare al PSD-ALDE se promite că operatorii economici din România se vor bucura de un deosebit respect din partea statului român. De asemenea, tot în același spirit de grijă pentru contribuabilul român, se precizează că, începând cu 2018, va fi corectată legislația privind calculul accizelor la un curs al euro care nu corespunde contextului economic actual. „În realitate, românii au parte de o lipsă totală de respect din partea actualei puteri. Guvernul Tudose, în încercarea disperată de a susține promisiunile populiste ale liderilor Dragnea și Tăriceanu, modifică, de la o zi la alta, politica fiscală a țării. Cel mai recent exemplu de impredictibilitate este al accizei suplimentare la carburanți, eliminată în ianuarie 2017 și reintrodusă în septembrie 2017. Această măsură are deja ca rezultat creșterea prețului la carburanți, cu efectul bulgărelui de zăpadă asupra tuturor celorlalte prețuri. Chiar dacă aceste evoluții sunt evidente, premierul Tudose a declarat că «Uraganele au crescut prețul carburanților, nu acciza». Ca să nu mai vorbim de declarația domnului Tăriceanu, care arată desprinderea de realitate a actualei puteri“, punctează Dumitru Oprea…

*

Într-o declaraţie politică susţinută în ziua de 26 septembrie, în plenul Camerei Deputaţilor, parlamentarul ieşean Dumitru Oprea arăta că stilul amatoristic de guvernare al  cabinetelor Grindeanu şi Tudose a reuşit să dărâme mitul guvernării competente a PSD, perpetuat de-a lungul anilor. „Nu ai nevoie de grafice complicate pentru a înţelege ceea ce bunul simţ dictează: executivul Tudose depășește orice record la capitolul incompetență, șmecherie și manipulare“, crede Dumitru Oprea. Acesta mai arată că atitudinea disciplinată a parlamentarilor puterii, dintre care mulţi înţeleg exact conjunctura nefastă în care este pusă ţara prin capturarea guvernării de către o echipă de amatori, va avea consecinţe importante asupra tuturor românilor în viitor. În opinia deputatului PNL, costul măsurilor haotice de astăzi „va fi plătit de generaţiile viitoare, care vor fi nevoite să acopere facturile umflate de o coaliție politică iresponsabilă“…

*

Într-o întrebare adresată luni, 25 septembrie 2017, intitulată „Riscăm să se repete istoria lipsei manualelor şi în cazul celor pentru clasa a VI-a, prevăzute pentru anul şcolar 2018-2019“, parlamentarul ieşean îi solicită Ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu-Marian Pop, să precizeze când va fi lansată procedura de licitaţie pentru manualele de clasa a VI-a şi care este durata estimată pentru organizarea şi derularea acestei licitaţii. „În loc să rezolve o situaţie de blocaj perpetuu cauzată de funcţionarii Ministerului, domnul Pop ne vorbeşte în continuu despre «mafia manualelor» şi alte obsesii personale. În viziunea PSD şi a actualului ministru al Educaţiei, România trebuie să se întoarcă la modelul dirijist în care manualul este unic, elaborat de profesori care să respecte strict indicaţiile preţioase ale guvernanţilor. Libera concurenţă, protejarea drepturilor de autor şi susţinerea industriei editoriale (atât de sărăcite prin lipsa investiţiei în educaţiei cetăţenilor) trebuie, pe semne, abolite. Eventual prin «Legea manualului unic»“, declară prof. univ. dr. Dumitru Oprea. O altă întrebare, „Split TVA, o măsură nepopulară în rândul mediului de afaceri şi a profesioniştilor“, a fost adresată de către deputatul PNL Dumitru Oprea Ministrului Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, şi a avut drept punct de plecare reacţiile unanime ale mediului de afaceri, precum şi cea a Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) în privinţa plăţii defalcate a TVA. Ministrul de Finanţe a fost solicitat să răspundă dacă va lua în considerare observaţiile pertinente ale conducerii CECCAR şi dacă va lua în calcul să amâne aplicarea obligatorie a plăţii defalcate a TVA, pentru a nu risca insolvenţa sau falimentul multor firme mici şi mijlocii. „În vreme ce în Comisia de Buget-Finanţe a Senatului României au fost modificate radical prevederile ordonanţelor de Guvern referitoare la Split TVA şi chiar supraacciza la carburant în sensul eliminării acesteia, ca parlamentar cunosc suficient de bine mecanismele puterii actuale, încât să înţeleg că gestul senatorilor puterii, deşi salutar, nu va rămâne nepedepsit. De altfel, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a manifestat dezaprobarea faţă de «întoarcerea» măsurilor luate de Guvern în cadrul Comisiei de la Senat. Ministrul de Finanţe ar trebui să fie cel mai în măsură demnitar să răspundă îngrijorărilor mediului economic, în cazul în care acesta poate da dovadă şi de voinţă proprie“, a punctat parlamentarul ieşean.
Deputatul PNL Dumitru Oprea adresase, în această săptămână, două serii de întrebări miniştrilor Educaţiei şi celui al Finanţelor Publice, pornind de la situaţii critice reclamate de asociaţii profesionale şi mediul economic. Evoluţiile zilnice de pe scena publică românească, îndeosebi prin utilizarea repetată a perdelelor de fum de către administraţia centrală, dau senzaţia de incoerenţă şi de ascundere a adevăratelor intenţii ale actualilor guvernanţi. Lansarea în dezbatere publică a proiectului Legii Manualului, dar şi semnele de „rebeliune“ ale parlamentarilor PSD din Comisia de Buget-Finanţe nu rezolvă, pentru moment, în nici un fel problemele ridicate de editori sau de mediul economic…

 

Etichete:
Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Preţul gazelor în Europa este la cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2022
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 06:27

Preţul gazelor în Europa este la cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2022

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa europeană şi-au continuat miercuri creşterea, ca reacţie la escaladarea situaţiei din...

Preţul gazelor în Europa este la cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2022
Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Campanie pentru un stil de viață sănătos
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Prim plan miercuri, 9 septembrie 2026, 19:54

(AUDIO) Finalizarea autostrăzilor A7 și A8 depinde de deciziile Guvernului României, potrivit Comisiei Europene

Comisia Europeană confirmă, încă o dată, că soarta autostrăzilor A7 și A8 depinde exclusiv de deciziile Bucureștiului. Într-un răspuns...

(AUDIO) Finalizarea autostrăzilor A7 și A8 depinde de deciziile Guvernului României, potrivit Comisiei Europene
Prim plan miercuri, 9 septembrie 2026, 19:08

(AUDIO) Cseke Attila la Iași: România are nevoie rapid de un Guvern cu puteri depline

România are nevoie rapid de un Guvern cu puteri depline, pentru ca rectificarea bugetară să poată fi realizată – a declarat, astăzi, la...

(AUDIO) Cseke Attila la Iași: România are nevoie rapid de un Guvern cu puteri depline
Prim plan miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Prim plan miercuri, 9 septembrie 2026, 17:15

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”, după ce deputaţii au adoptat iniţiativa legislativă prin care este...

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”