Ascultă Radio România Iași Live

Sindicaliştii de la Sanitas ies în stradă pe 29 octombrie, dacă Guvernul nu decide majorarea salariilor

Publicat de Andreea Drilea, 23 octombrie 2014, 17:03

Membrii Federaţiei Sanitas din România vor picheta miercuri, 29 octombrie, sediul Guvernului, dacă până atunci Executivul nu va aproba un act normativ care să prevadă creşterea salariilor întregului personal din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES.

‘Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, întrunit joi, este nemulţumit de rezultatele negocierilor purtate cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice. Noi solicităm în continuare creşterea salariilor cu 100 de lei brut pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, începând cu 1 noiembrie 2014, dar şi aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010, începând cu 1 ianuarie 2015. Dacă în perioada imediat următoare Executivul nu va aproba un act normativ care să prevadă creşterea salariilor, atunci vom organiza, pe 29 octombrie, o acţiune de pichetare a sediului Guvernului. De asemenea, un miting de amploare va fi organizat pe data de 12 noiembrie’, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, în comunicatul citat.

Aproximativ 100 de membri ai Federaţiei Sanitas din România au pichetat, pe parcursul lunii iunie, sediul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Muncii, solicitând în principal creşterea cu 10% a veniturilor în sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 iulie, şi aplicarea Legii 284/2010 în sănătate şi asistenţă socială, de la 1 octombrie.

Preşedintele Sanitas anunţa, pe 17 septembrie a.c, în urma întâlnirii avute cu ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, şi cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, că a fost promisă o creştere salarială în sumă fixă, lunară, începând cu data de 1 decembrie a.c., pentru fiecare salariat din Sănătate şi Asistenţă Socială.

‘Doamna ministru Petrescu ne-a lăsat să stabilim modul în care va avea loc creşterea salariilor, respectiv procentual sau în sumă fixă. Noi am decis că o creştere a salariilor în sumă fixă lunară este mai avantajoasă pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială. Majorarea salariilor se va produce de la data de 1 decembrie a.c., însă vom afla în perioada următoare ce înseamnă concret aceşti bani – ca valoare propriu-zisă’, a afirmat Leonard Bărăscu. (Agerpres/FOTO ziarulceahlaul.ro)

Etichete:
Consultări în cadrul Coaliției de Gurvenare în contextul crizei politice
Naţional marți, 21 aprilie 2026, 16:00

Consultări în cadrul Coaliției de Gurvenare în contextul crizei politice

PNL îşi reafirmă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan şi pentru finalizarea reformelor...

Consultări în cadrul Coaliției de Gurvenare în contextul crizei politice
Şedinţă PNL la Palatul Parlamentului
Naţional marți, 21 aprilie 2026, 11:18

Şedinţă PNL la Palatul Parlamentului

Este şedinţă PNL la această oră, la Palatul Parlamentului, la care sunt prezenţi şi lideri din teritoriu. Întâlnirea are loc după decizia...

Şedinţă PNL la Palatul Parlamentului
Sondaj eJobs: 80% dintre angajatori cred că dezvoltarea AI-ului nu va influența volumul de recrutare în următorii doi ani
Naţional marți, 21 aprilie 2026, 11:15

Sondaj eJobs: 80% dintre angajatori cred că dezvoltarea AI-ului nu va influența volumul de recrutare în următorii doi ani

Sondaj eJobs: 80% dintre angajatori cred că dezvoltarea AI-ului nu va influența volumul de recrutare în următorii doi ani, dar vor avea nevoie de...

Sondaj eJobs: 80% dintre angajatori cred că dezvoltarea AI-ului nu va influența volumul de recrutare în următorii doi ani
Partidul Social Democrat a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Naţional marți, 21 aprilie 2026, 07:17

Partidul Social Democrat a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan

Partidul Social Democrat a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. 5.000 de membri ai organizaţiilor judeţene şi ai...

Partidul Social Democrat a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Naţional marți, 21 aprilie 2026, 06:17

Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0989 lei, în creştere cu 0,02...

Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
Naţional luni, 20 aprilie 2026, 12:58

Biroul Politic Naţional al PSD a decis care este întrebarea la care trebuie să răspundă liderii locali ai PSD la referendumul intern

„Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan?”, este întrebarea la care trebuie să...

Biroul Politic Naţional al PSD a decis care este întrebarea la care trebuie să răspundă liderii locali ai PSD la referendumul intern
Naţional luni, 20 aprilie 2026, 09:37

Peste 700 de permise de conducere, reţinute de poliţişti în weekend

În weekend, poliţiştii i-au verificat şi pe şoferi – ei au reţinut aproape 750 de permise. Oamenii legii au dat aproximativ 12 mii de...

Peste 700 de permise de conducere, reţinute de poliţişti în weekend
Naţional luni, 20 aprilie 2026, 07:55

Senatul României va dezbate şi va vota astăzi ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere

Senatul României va dezbate şi va vota astăzi, în plenul care începe la ora 16:00, ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de...

Senatul României va dezbate şi va vota astăzi ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere