Ascultă Radio România Iași Live

Vedetele naţionale născute în Neamţ ar putea deveni mesagerii turismului

Publicat de , 29 februarie 2016, 19:35

Conducerea Consiliului Judeţean Neamţ intenţionează ca la următoarele târguri de turism să promoveze judeţul prin intermediul vedetelor naţionale care s-au născut aici.

Vicepreşedintele CJ Daniel Vasiliu Macovei a declarat luni, printr-un comunicat de presă, că a ajuns la această concluzie după ce a vizitat standul judeţului la actualul târg de turism şi a constatat că prezenţa unor vedete a devenit atractivă pentru vizitatori.

Între acestea s-ar putea număra Andreea Marin sau Mihaela Rădulescu, născute la Roman, respectiv Piatra Neamţ.

‘Am fost încântat de cum era standul Consiliului Judeţean şi fără nici o exagerare afirm că era pe podium, în comparaţie cu standurile celorlalte judeţe. A fost bine poziţionat, de trei ori mai mare decât cel al judeţului Iaşi sau Suceava, cu o multitudine de pliante şi CD-uri care conţin informaţii care i-au acaparat pe turişti. Pentru viitor, ce mai putem face este să ne legăm de vedetele naţionale care s-au născut în zona noastră, să fie punţi între noi şi turişti, să fie portavocea judeţului în faţa celor care vor să ne viziteze, să le vorbească despre frumuseţile de care se pot bucura turiştii în ţinutul Neamţului’, a declarat vicepreşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasiliu Macovei.

La această ediţie a Târgului Naţional de Turism au fost promovate traseele turistice din judeţul Neamţ, mănăstirile, casele memoriale, Cetatea Neamţ, Rezervaţia de zimbri, dar şi evenimentele culturale şi sporturile extreme din municipiul Piatra Neamţ.

(Agerpres/FOTO arhiva viziteazaneamt.ro)

Etichete:
Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:36

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15

Începând de astăzi, circulația pe Podul de la Pângărați, din județul Neamț, pe DN 15, se desfășoară semaforizat, pe un singur sens, în...

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:33

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi

Proiectul ‘BiblioHub’, cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanţat prin PNRR şi încheiat în iunie 2026, a însemnat...

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos