Ascultă Radio România Iași Live

Protest pe șantierul IKEA din Iași

Protest pe șantierul IKEA din Iași

Publicat de Andreea Drilea, 12 octombrie 2024, 12:47

IKEA, repetentă la îngrijit pădurea și campioană la deschis noi magazine de mobilă

Activiștii de mediu plantează copaci la șantier pentru a împiedica construcția noului magazin IKEA Iași

Iași, 12 octombrie 2024 – Agent Green, Asociația Mai Bine din Iași și Protect the Forest din Suedia protestează astăzi pe șantierul IKEA din Iași deoarece compania scandinavă care pretinde că este prietenoasă cu Planeta este de fapt complice la degradarea pădurii României.Mai mulți voluntari ai organizațiilor s-au strecurat printre utilajele de la șantierul IKEA și plantează astăzi copaci pentru a atrage atenția că firma nu își poate continua expansiunea pe piață în vreme ce abuzează pădurea României. Bannerele activiștilor sunt inscripțioante cu mesajul: ”Iași afară, IKEA! Lăsați Copacii Să Crească / Let The Trees Grow”.

Lina Burnelius, coordonator international Protect the Forest: ”IKEA și furnizorii săi distrug ultimele oaze cu biodiversitate din România. Sunt din Suedia, țara de unde provine IKEA și unde silvicultura practicată invadează zilnic ecosisteme funcționale în favoarea plantațiilor de monoculturi. Mă întristează dincolo de orice cuvinte să văd cum IKEA face la fel în prețioasele păduri din Carpați. Ce vrem de la IKEA este clar și bine fundamentat științific. Dacă IKEA decide să continue pe calea obișnuită a distrugerii, atunci o face în cunoștință de cauză. IKEA a primit raportul Agent Green și BMF care expune crimele forestiere din pădurile firmei suedeze, așa că știu ce este în joc”.

Elvys Sandu, președintele Mai bine: ”În contextul crizei climatice actuale, acțiunile IKEA în România sunt un exemplu flagrant de exploatare nesustenabilă, o distrugere a unor păduri vechi de mare importanță ecologică. În loc să își respecte promisiunile de sustenabilitate, IKEA permite ca lanțul său de aprovizionare să degradeze unele dintre ultimele refugii de biodiversitate din Europa, punând în pericol viitorul ecosistemelor și agravând problemele de mediu globale. Această practică nu poate fi justificată și necesită o schimbare urgentă pentru a proteja patrimoniul natural al României”.

Gabriel Păun, președintele Agent Green: „IKEA tratează pădurea României ca pe o cultură de porumb. A lăsa arborii să îmbătrânească nu face parte din cultura IKEA. Anihilarea unor păduri întregi într-o scurtă perioadă de timp este o chestiune de urgență pentru IKEA, vânătorul de arbori. Compania nu ține cont nici de legile scrise, nici de căile nescrise ale naturii. IKEA nu practică ceea ce predică, indiferent dacă este vorba de directivele Uniunii Europene privind natura, de legislația națională din România sau de standardul FSC de certificare forestieră. Având în vedere statutul de companie cu cifre de afaceri de miliarde de euro și cel mai mare proprietar privat de păduri din România, IKEA trebuie să devină un exemplu de bune practici.”

Agent Green și Bruno Manser Fond (BMF) au publicat recent RAPORTUL care expune un tipar consistent de crime ecologice în păduri asociate cu IKEA. Organizațiile au analizat întâi documentele oficiale ale pădurilor controlate de IKEA și au realizat vizite în teren în jumătate din cele 43 de păduri deținute de IKEA în România care se întind pe 51.000 hectare. În raport sunt evidențiate peste 50 de activități suspecte de încălcarea legilor naționale și europene din 7 păduri deținute de IKEA prin firma sa Ingka Investments și din alte 2 păduri de unde provine lemn utilizat la fabricarea produselor IKEA. Păduri cu o biodiversitate bogată sunt rase de pe fața Pământului. Exploatările agresive realizate în ecosisteme fragile și chiar în păduri seculare fără evaluare adecvată de mediu, zeci de drumuri de tractor adânci de câțiva metri care taie pădurea în lung și în lat sunt doar câteva dintre problemele documentate.

Raport asupra pădurilor IKEA spre liberă descărcare și utilizare:
https://www.agentgreen.ro/wp-content/uploads/2024/05/AG_BMF_report_IKEA_web_RO.pdf

Filmări din pădurile deținute de IKEA spre liberă descărcare și utilizare:
https://vimeo.com/agentgreen/ikea2023

Majoritatea pădurilor vizitate se suprapun total sau parțial cu arii protejate Natura 2000. Unele dintre aceste păduri au fost fie neatinse, fie sub un regim de exploatare forestieră de intensitate redusă înainte ca Ingka să devină proprietar. În prezent, toate sunt gestionate pentru a maximiza extracția de lemn, fără a se ține cont de habitatele forestiere și de rolul lor vital pentru specii. Doar 1,04% din totalul proprietăților Ingka din România se află sub un regim de protecție strictă și 8,24% sub un regim de protecție parțială. Acest lucru este total insuficient pentru a îndeplini obiectivele UE+. Strategia UE privind biodiversitatea prevede protejarea parțială a minimum 30% din fiecare Stat Membru și protejarea strictă a minim 10%. Un obiectiv cheie este protejarea strictă a tuturor pădurilor primare și a celor seculare rămase în Europa. Raportat la aceste obiective europene, IKEA are o datorie de cel puțin 8,96% la stricta protecție și de minim 11,76% la protecția parțială.

Organizațiile ecologiste cer IKEA să renunțe la construirea magazinului IKEA din Iași, să își controleze operațiunile forestiere din România, să verifice riguros companiile de exploatare forestieră, să nu se aprovizioneze cu lemn din parcurile naționale și nici din pădurile primare și seculare, să crească la 30% suprafețele de protecție strictă și parțială, să aplice o exploatare forestieră selectivă în propriile păduri, să asigure trasabilitatea și transparența completă a lanțului de aprovizionare IKEA și să permită supravegherea independentă a pădurilor de către societatea civilă și jurnaliștii de investigație.

Comunicat de presă

Etichete:
(AUDIO) Tramvaiul „Iepurilă” revine pe traseele din Iași, lansare astăzi la ora 13:30
Regional sâmbătă, 4 aprilie 2026, 10:06

(AUDIO) Tramvaiul „Iepurilă” revine pe traseele din Iași, lansare astăzi la ora 13:30

Tramvaiul „Iepurilă” circulă, începând de azi, din nou, pe traseele Companiei de Transport Public din Iași. Lansarea noului tramvai...

(AUDIO) Tramvaiul „Iepurilă” revine pe traseele din Iași, lansare astăzi la ora 13:30
Galaţi: Explozie într-un bloc din Târgu Bujor, trei persoane au ajuns la spital
Regional sâmbătă, 4 aprilie 2026, 08:54

Galaţi: Explozie într-un bloc din Târgu Bujor, trei persoane au ajuns la spital

O explozie neurmată de incendiu s-a produs sâmbătă dimineaţă la un apartament situat la etajul 4 al unui imobil din oraşul Târgu Bujor, trei...

Galaţi: Explozie într-un bloc din Târgu Bujor, trei persoane au ajuns la spital
(AUDIO/ FOTO) Descendenții lui Grigore Alexandru Ghica, distinși la Iași cu titlul de „Cetățean de Onoare”
Regional vineri, 3 aprilie 2026, 18:00

(AUDIO/ FOTO) Descendenții lui Grigore Alexandru Ghica, distinși la Iași cu titlul de „Cetățean de Onoare”

Primăria Municipiului Iași a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” unor personalități care duc mai departe moștenirea domnitorului...

(AUDIO/ FOTO) Descendenții lui Grigore Alexandru Ghica, distinși la Iași cu titlul de „Cetățean de Onoare”
(AUDIO/VIDEO) Iași: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române
Regional vineri, 3 aprilie 2026, 17:20

(AUDIO/VIDEO) Iași: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Jandarmeria Română a împlinit astăzi 176 de ani de existență, iar momentul a fost marcat printr-un ceremonial militar și religios pe...

(AUDIO/VIDEO) Iași: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române
Regional vineri, 3 aprilie 2026, 12:15

Ziua Porților Deschise la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași și Colegiul Medicilor Iași organizează luni, 6 aprilie 2026, între orele 10:00 – 13:00, evenimentul...

Ziua Porților Deschise la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași
Regional vineri, 3 aprilie 2026, 12:10

Galaţi: Profesor de engleză reţinut pentru agresiune sexuală asupra a două eleve în vârstă de 13 ani

Un profesor de limba engleză din localitatea Munteni a fost reţinut pentru 24 de ore pentru agresiune sexuală şi tentativă de agresiune sexuală...

Galaţi: Profesor de engleză reţinut pentru agresiune sexuală asupra a două eleve în vârstă de 13 ani
Regional vineri, 3 aprilie 2026, 11:07

(VIDEO) „Mineral Expo” revine la Palatul Culturii din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, în colaborare cu Mineralien Art...

(VIDEO) „Mineral Expo” revine la Palatul Culturii din Iași
Regional vineri, 3 aprilie 2026, 08:12

Iași: Expoziția internațională de artă naivă ”Saloanele Moldovei” – ediția a XXXV-a

În perioada 3 aprilie – 3 mai 2026, Consiliul Județean Iași, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale...

Iași: Expoziția internațională de artă naivă ”Saloanele Moldovei” – ediția a XXXV-a