Ascultă Radio România Iași Live

Nichita, despre o nouă candidatură la Primăria Iaşi: Nu am niciun proiect politic în acest moment

Publicat de Lucian Bălănuţă, 24 august 2015, 18:22


Primarul suspendat al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, nu ştie dacă va candida din nou la primărie, precizând că în acest moment nu are niciun proiect politic în acest sens.

‘Nu am niciun proiect politic în acest moment, personal. Singura chestiune care m-a interesat foarte tare este să nu fie lupte intestine în PSD Iaşi pentru ca să se poată organiza alegeri în cunoştiinţă de cauză. Şi primarii au spus: domne’ nu vrem să fie scandal, vrem să fie linişte. Sigur, să facem campanie în interiorul partidului şi nu prin intermediul unor cotidiene din presa ieşeană. Acesta este tot adevărul’, a declarat luni Nichita, după şedinţa BPN al PSD.

El susţine că înainte de fiecare termen din ancheta penală care-l vizează apar atacuri la adresa sa.

‘Pe 30 (august – n.r.) ar trebui să-mi expire controlul judiciar. La fiecare termen pe care l-am avut în anchetă, cu o săptămână înainte sau cu două-trei zile înainte au început să apară tot felul de lucruri dintr-o anumită parte a presei, provocate de adversarii mei. Am înţeles treaba aceasta, dar au fost provocate de o parte a presei (…) şi am avut discuţii în acest sens şi am primit informaţiile necesare că nu e bine că sunt la partid, la Iaşi, la PSD (…)’, a declarat primarul suspendat al Iaşiului.

Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din funcţia de primar al Iaşiului în urmă cu trei luni, după ce procurorii DNA au început să îl cerceteze penal. Tot în cursul lunii mai, Nichita s-a autosuspendat şi din funcţia de vicepreşedinte al Partidului Social Democrat. El a revenit în funcţie în urma unei decizii luate în urmă cu două săptămâni în cadrul BPJ al PSD Iaşi.

Nichita este cercetat sub control judiciar, fiind acuzat de procurorii DNA că în perioada ianuarie-aprilie, abuzând de funcţia de primar, i-a determinat pe Liviu Hliboceanu, director general al Poliţiei Locale Iaşi, şi Ştefan Avîrvarei, şef serviciu în cadrul poliţiei, dar şi pe alte persoane din cadrul instituţiei pe care o conducea să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să le folosească şi să permită accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

Nichita este acuzat că, în aceeaşi perioadă, i-a determinat cu intenţie pe cei doi poliţişti să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajaţi ai Poliţiei Locale, a unor activităţi de supraveghere a unei persoane, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale instituţiei din care făceau parte şi pentru a obţine un folos nepatrimonial necuvenit.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Iaşi: Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a ajuns la DNA
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 11:09

Iaşi: Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a ajuns la DNA

Fostul secretar general adjunct al Guvernului României, Cristina Trăilă, este audiată de procurorii DNA Iași. Ea este inculpată în dosarul...

Iaşi: Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a ajuns la DNA
Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:36

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15

Începând de astăzi, circulația pe Podul de la Pângărați, din județul Neamț, pe DN 15, se desfășoară semaforizat, pe un singur sens, în...

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:33

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi

Proiectul ‘BiblioHub’, cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanţat prin PNRR şi încheiat în iunie 2026, a însemnat...

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă