Ascultă Radio România Iași Live

Inspector şef antifraudă din Suceava, reţinut de DNA

Publicat de Lucian Bălănuţă, 6 februarie 2015, 12:55 / actualizat: 6 februarie 2015, 15:25

Procurorii DNA l-au reţinut astăzi, pentru 24 de ore, pe Ionuţ Daniel Vartic, inspector şef antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea.

În acelaşi dosar, a fost reţinut Corneliu Ciuchea, asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, acuzat de complicitate la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 15 mai 2014, Ionuţ Daniel Vartic i-a transmis lui Corneliu Ciuchea date confidenţiale privind organizarea unui control de către inspectorii DRAF Suceava la un complex comercial situat în zona industrială a municipiului Suceava.

Divulgarea a avut drept scop asigurarea protecţiei unei societăţi comerciale cu care Ciuchea derula activităţi comerciale şi care avea două puncte de lucru în complexul respectiv.

De asemenea, pe 17 iunie 2014, Ionuţ Vartic i-a transmis lui Ciuchea informaţii confidenţiale prin intermediul cărora a devoalat acţiunile de control în teren pe care echipele de inspectori ale DRAF Suceava urmau să le desfăşoare pe raza municipiului Fălticeni.

Ulterior, Ciuchea a contactat o persoană, asociat/administrator al unei firme din Fălticeni, şi a avertizat-o cu privire la iminenţa descinderii echipelor de inspectori fiscali. În continuare, persoana respectivă a transmis informaţiile altor agenţi economici, parteneri de afaceri.

În contextul în care una dintre echipe a demarat inspecţia la un punct de lucru al firmei persoanei iniţial avertizate, identificând plusuri în gestiune faţă de înregistrările casei de marcat şi intenţiona să aplice o contravenţie de 8.000 lei, persoana respectivă l-a contactat pe Ciuchea căruia i-a solicitat sprijinul.

Principalele temeri ale acesteia erau legate de eventualitatea unui control la un depozit en-gross situat în Fălticeni şi de posibilitatea închiderii temporare a activităţii firmei.

Din actele de la dosar a rezultat că inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava s-au limitat la aplicarea contravenţiei de 8.000 lei, fără să închidă activitatea şi fără să extindă controlul la celelalte puncte de lucru ale firmei.

Pe 5 decembrie 2014, în baza unui ordin al preşedintelui Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi sub coordonarea unei echipe din cadrul acestei instituţii, inspectori din cadrul DRAF Suceava au efectuat controale la diverse societăţi comerciale aflate în judeţul Suceava.

Înainte de deplasarea echipelor de inspectori pe teren, Ionuţ Vartic, în virtutea funcţiei deţinute, a fost informat cu privire la efectuarea controalelor, aflând la scurt timp şi firmele care erau vizate de verificări.

În vederea anunţării reprezentanţilor unor societăţi comerciale protejate cu privire la iminenta desfăşurare a controalelor, Vartic i-a comunicat informaţia lui Ciuchea, care la rândul său a transmis-o altor persoane.

Ionuţ Daniel Vartic şi Corneliu Ciuchea vor fi prezentaţi vineri la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
CCR: Nu există conflict juridic între Guvern şi ICCJ
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 15:19

CCR: Nu există conflict juridic între Guvern şi ICCJ

Curtea Constituţională a României a precizat miercuri că nu are competenţa de a cenzura sau reforma hotărârile judecătoreşti. Precizările...

CCR: Nu există conflict juridic între Guvern şi ICCJ
(AUDIO/FOTO/VIDEO) O explozie de culoare la Mitropolie: baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobit cu flori de toamnă
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 12:01

(AUDIO/FOTO/VIDEO) O explozie de culoare la Mitropolie: baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobit cu flori de toamnă

La Catedrala Mitropolitană din Iași a început, dimineață, îmbodobirea baldachinului în care vor fi așezate, spre închinare, raclele cu...

(AUDIO/FOTO/VIDEO) O explozie de culoare la Mitropolie: baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobit cu flori de toamnă
Au început lucrările la Etapa a II-a a Variantei de Ocolire Botoșani
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 09:27

Au început lucrările la Etapa a II-a a Variantei de Ocolire Botoșani

Noul tronson va avea aproximativ 12 kilometri și jumătate și va porni din zona de legătură cu prima etapă a centurii și DN 28B, urmând să...

Au început lucrările la Etapa a II-a a Variantei de Ocolire Botoșani
FMI avertizează cu privire la posibilitatea scumpirilor bruşte ale alimentelor şi energiei
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 08:43

FMI avertizează cu privire la posibilitatea scumpirilor bruşte ale alimentelor şi energiei

Fondul Monetar Internaţional avertizează că, în perioada următoare, scumpirile bruşte la alimente şi energie ar putea să devină mai...

FMI avertizează cu privire la posibilitatea scumpirilor bruşte ale alimentelor şi energiei
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 08:42

România traversează cea mai dificilă situaţie din ultimele decenii în privinţa capacităţii de a acoperi necesarul de electricitate

Ţara noastră trebuie să se pregătească de o iarnă şi de o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate, avertizează secretarul de...

România traversează cea mai dificilă situaţie din ultimele decenii în privinţa capacităţii de a acoperi necesarul de electricitate
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 08:35

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, a invitat partidele parlamentare la dialog pentru formarea majorităţii şi se pregăteşte să înceapă...

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 07:35

Tinerii din Franţa anunţă o nouă zi de protest naţional

Tinerii din Franţa anunţă pentru astăzi o nouă zi de protest naţional, nemulţumiţi de răspunsurile de până acum ale guvernului la cererile...

Tinerii din Franţa anunţă o nouă zi de protest naţional
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 07:22

(AUDIO) Moaștele Sfântului Cuvios Paisie, aduse astăzi la Catedrala Mitropolitană din Iași

Moaștele Sfântului Cuvios Paisie ajung astăzi la Iași, în ajunul debutului Marelui Pelerinaj de la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Acestea...

(AUDIO) Moaștele Sfântului Cuvios Paisie, aduse astăzi la Catedrala Mitropolitană din Iași