Ascultă Radio România Iași Live

DNA:Deputatul Ursărescu era numit de ceilalţi inculpaţi din dosar ‘Ursu’ sau ‘ăla cu bannerele’ (stenograme)

Publicat de Lucian Bălănuţă, 19 decembrie 2014, 17:35

Numele deputatul Dorinel Ursărescu, trimis vineri în judecată de DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu produse petroliere, nu era pronunţat în conversaţiile dintre ceilalţi inculpaţi din dosar, care îl numeau în schimb ‘Ursu’ sau ‘ăla cu bannerele’, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori.

Expresia ‘ăla cu bannerele’ apare într-o discuţie dintre inculpatul Marius Crăciun şi un martor din dosar, cu referire la campania electorală din anul 2012.

‘În cadrul discuţiei, când se referă la inculpatul Ursărescu Dorinel, martorul foloseşte sintagma ‘ăla cu bannerele’, motivat de faptul că anterior, în campania electorală din anul 2012, conform declaraţiei martorului, Crăciun Marius a subînchiriat faţadele blocurilor pentru afişe electorale şi a facilitat confecţionarea unor materiale publicitare pentru candidatul Ursărescu Dorinel’, se arată în rechizitoriu.

Convorbirea telefonică a avut loc în decembrie 2012, după ce apăruse informaţia că directorul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Neamţ, Neculae-Doru Moisuc, a fost schimbat. Din conţinutul discuţiei reiese că Dorinel Ursărescu a fost cel care l-a ‘pus’ pe Moisuc în funcţia respectivă.

‘Martor: Da mă, cică s-au schimbat astea acuma la… astăzi s-au făcut toate numirile şi l-a schimbat pe ăla şi vine unu de la SUCEAVA.
Crăciun: Vine unu’ de la Suceava?
Martor: Da.
Crăciun: Da’ s-a făcut .. sau încă nu s-a făcut?
Martor: S-au făcut, astăzi s-a dat numirile în teritoriu.
Crăciun: Aşa, deodată?
Martor: Da.
Crăciun: Îhî! Da’ nu ştiu dacă are voie aşa, mânca-ţi-aş gura …
Martor: Eu ştiu dacă are voie, n-are voie? Ar trebui să-l chemi pe ăla cu bannerele să te vezi cu el.
Crăciun: Am să mă văd, îţi dai seama că dacă o iei aşa pe…cine o ştiut?
Martor: Ce?
Crăciun: Zic, cine o ştiut acuma?
Martor: Păi ei, nu ei l-au…? Cine l-a pus pe ăsta, nu?
Crăciun: Da, bă, boule, da’ îţi spun, cine a ştiut acuma, ştie cineva acuma, la ora patru? Eşti prost, ce-ai?
Martor: Aa…
Crăciun: Îl sun eu, nu-i o problemă, îţi dai seama că-l sun. Hai, vorbim’.

Imediat după această discuţie, Marius Crăciun l-a contactat telefonic pe deputatul Ursărescu, solicitându-i să se întâlnească urgent.

‘Din declaraţia inculpatului Crăciun Marius rezultă că a purtat discuţii cu deputatul Ursărescu Dorinel, solicitându-i în mod expres menţinerea Moisuc Nicolae-Doru în funcţie, cerinţa sa nefiind însă îndeplinită, acesta fiind de altfel principalul motiv pentru care nu i-a mai dat sumele de bani promise’, se precizează în rechizitoriu.

Apelativul ‘Ursu’ apare într-o discuţie telefonică pe aceeaşi temă, pe care Marius Crăciun a avut-o cu acelaşi martor, pe 28 decembrie 2012.

‘Crăciun: Nu, chiar dacă e să îl schimbe, nu-l lasă aşa că nu-i convine lu’ ăsta, îţi dai seama.
Martor: Cui, lu’ Ursu?
Crăciun: Da.
Martor: Îhî.
Crăciun: Îţi dai seama ..Atâtea …(neinteligibil – n.n.)…să le piardă de-aiurea?
Martor: Ştiu ce spui tu, da’ ..
Crăciun: Şi mai ales acuma omu’ îi dep … nu mai este lache-strake!
Martor: Bine, GOGULE, sună-mă după ce vorbeşti cu el.
Crăciun: Da. L-am sunat, l-am pus şi pe ăsta de la BC să îl sune şi a zis că nu răspunde.
Martor: Am înţeles.
Crăciun: Înţelegi? Vream să văd dacă i-o venit, îţi dai seama că noi la ora … cât? Unşpe-doişpe-unu era totul ok.
Martor: Ştiu, mă, că la vreo două jumate s-a schimbat.
Crăciun: Îţi spun eu, că noi fără ăla suntem morţi în baie.
Martor: Ce?
Crăciun: Fără el suntem morţi în baie acolo.
Martor: Mi-am dat seama!
Crăciun: Adică nu morţi în baie, da’ îţi dai seama, ştii una când îi gioco boco şi una când nu-i …
Martor: Nu mai vine …în fiecare dimineaţă, vine seara.
Crăciun: Ce?
Martor: Zic, n-o să-ţi vină în fiecare dimineaţă, o să vină seara la patru’.

Potrivit procurorilor DNA, din discuţii reiese clar că apelativul ‘Ursu’ se referea la deputatul Ursărescu, acest lucru fiind întărit şi de declaraţiile martorilor din dosar.

Din alte interceptări rezultă că, atunci când se făcea referire la sumele de bani cuvenite lui Dorinel Ursărescu pentru sprijinul acordat grupării infracţionale, erau folosite expresiile ‘întreţinere’ sau ‘chirie’.

‘Crăciun: Păi, ia fă o socoteală, vezi cât ajunge acuma? La cât era, la 94.
Martor: Aaa, la 40 .. păi am făcut eu la 40, cât era dolarul data trecută, cât e dolarul până să scadă era pe la vreo …48-49, cam aşa.
Crăciun: Ăăă, ai pus tot acolo.
Martor: Am pus o sută întreţinerea…
Crăciun: Da. Aşa’.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe deputatul Dorinel Ursărescu, fost preşedinte al filialei PNL Neamţ, pentru favorizarea unei grupări evazioniste. El este acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei Valentin Grosu, la data faptelor director al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău, Răzvan Andrei, la data faptelor inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile şi supraveghere produse accizabile – Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale din Autoritatea Naţională a Vămilor, ambii pentru trafic de influenţă, dar şi Marius Crăciun, arestat în altă cauză, pentru cumpărare de influenţă şi instigare la folosirea influenţei politice.

DNA precizează că, în perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, Marius Crăciun a iniţiat un grup infracţional organizat cu scopul de a săvârşi infracţiuni de evaziune fiscală prin derularea unor ample operaţiuni de achiziţii intracomunitare de combustibili şi comercializarea acestora pe piaţa internă, fără plata TVA şi a accizelor datorate bugetului de stat.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 10:27

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a susţine...

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR
Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 10:25

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum. Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere proiectul care modifică...

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum
(AUDIO) Aeroclubul României organizează la Iași un show aviatic aniversar
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 09:54

(AUDIO) Aeroclubul României organizează la Iași un show aviatic aniversar

Aeroclubul României din Iași găzduiește astăzi și mâine un spectacol aviatic care va marca o sută de ani de la înființarea primului zbor ce...

(AUDIO) Aeroclubul României organizează la Iași un show aviatic aniversar
(AUDIO) Catedrala Mitropolitană din Iași găzduiește ceremonia de canonizare a Sfintei Blandina
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 09:27

(AUDIO) Catedrala Mitropolitană din Iași găzduiește ceremonia de canonizare a Sfintei Blandina

Astăzi, la Catedrala Mitropolitană din Iași încep, de la ora 16:00, evenimentele premergătoare canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina de...

(AUDIO) Catedrala Mitropolitană din Iași găzduiește ceremonia de canonizare a Sfintei Blandina
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:48

România este printre statele europene cu cea mai slabă utilizare a căilor ferate pentru transportul de persoane

România este printre statele europene cu cea mai slabă utilizare a căilor ferate pentru transportul de persoane, în ciuda faptului că subvenţia...

România este printre statele europene cu cea mai slabă utilizare a căilor ferate pentru transportul de persoane
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:47

Primul pas spre un nou guvern este identificarea unei majorități parlamentare, spune Nicușor Dan

România are nevoie de coerență parlamentară – spune președintele Nicușor Dan, adăugând că nu dorește un guvern care să genereze o...

Primul pas spre un nou guvern este identificarea unei majorități parlamentare, spune Nicușor Dan
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:45

Săptămâna viitoare debutează cu noi discuții pe tema desemnării unui premier

Toate partidele parlamentare sunt invitate oficial săptămâna viitoare, luni, la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier....

Săptămâna viitoare debutează cu noi discuții pe tema desemnării unui premier
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:41

Caz suspect de infecţie cu hantavirus în România

A fost raportată o suspiciune de infecţie cu hantavirus pe teritoriul ţării. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică este vorba...

Caz suspect de infecţie cu hantavirus în România