Bacău: O femeie a murit şi două persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs la Filipeşti
Publicat de Andreea Drilea, 26 iunie 2026, 07:20
O femeie a murit şi două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme, care s-a produs, în noaptea de joi spre vineri, pe DN2 E85, în localitatea Filipeşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă (TIM) şi o ambulanţă SMURD Echipaj de Prim-Ajutor (EPA) din cadrul Detaşamentului Bacău.
Forţele de intervenţie au constatat că două persoane erau autoevacuate din autoturisme, iar o femeie era încarcerată şi în stare de inconştienţă.
‘După extragerea acesteia dintre fiarele contorsionate, echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decesul acesteia’, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Ancuţa Socaci.
Alte două persoane implicate în accident au fost evaluate medical şi transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. AGERPRES/FOTO ISU BC