Târgu Mureș, 19-20 martie 1990

Publicat de Nicolae Tomescu, 19 martie 2018, 16:14

În 15 martie 1990[1], a fost sărbătorită (cetățenii români de etnie, din localităţile unde erau majoritari) Ziua Maghiarilor de Pretutindeni; la respectivele manifestaţii, s-a arborat drapelul Ungariei (pe mai multe instituţii din Satu Mare şi din Târgu Mureş), s-a trecut la înlocuirea plăcuţelor în limba română cu cele în limba maghiară, s-au „lansat” sloganuri antiromâneşti, au fost profanate statuile lui Avram Iancu din Târgu Mureş şi Nicolae Bălcescu din Sovata…

Patru zile mai târziu, pe 19 martie 1990, a fost atacat sediul UDMR (dar şi locațiile PNL şi PNŢ) din Târgu Mureș; categoria victimelor îl scoate în evidență pe scriitorul Sütő András; în acelaşi timp, sediul primăriei „a devenit gazda” steagului Ungariei…

În ziua următoare (20 martie), consecință a evenimentelor despre care tocmai am scris, s-a desfășurat un marş impozant; ajunși în centrul oraşului, oameni din cele două tabere au transformat sloganurile şi lozincile şovine în confruntări violente; acestea au fost amplificate de apariţia unui grup de români (venit „să facă ordine”) din localităţile Reghin, Hodac şi Ibăneşti; etnicii maghiari de pe valea Nirajului şi Sovata au sosit, la rândul lor, în Târgu Mureş, au incendiat autobuzele românilor şi i-au agresat (confruntările au adus în prim-plan imaginea lui Mihăilă Cofariu, românul îmbrăcat în pulover verde, care a fost victimă cu repetiție: atunci când a fost lovit, cu cruzime, de câțiva maghiari (unul dintre agresori se numea Ernő Barabás), respectiv atunci când a devenit „obiectul” manipulării mass–media – jurnalişti străini, aflaţi în Hotelul „Grant” din Târgu Mureş/locul unde au irumptviolenţele/, l-au prezentat ca fiind „un maghiar care are de suferit” de pe urma „şovinismului” populaţiei românești…

Bilanţul sălbăticiei din 19-20 martie 1990: 5 morţi /2 români şi 3 maghiari/, 278 de răniţi, o biserică ortodoxă incendiată, vandalizarea sediilor locale ale unor formațiuni politice/grupuri etnice…

[1] Au fost și alte „episoade” (acțiuni-reacțiuni, pretexte, efecte etc.), premergătoare: pe 20 ianuarie 1990 se anunţa că, începând cu 15 septembrie, Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” va funcționa cu limba de predare română, iar Liceul „Bolyai Farkas” cu limba de predare maghiară”; la 21 ianuarie 1990 au început primele proteste ale elevilor români de la liceul „Bolyai Farkas” și ale părinților acestora împotriva „separării stricte pe naționalități” a celor două licee – câteva zile mai târziu, a urmat protestul cadrelor didactice aparținând secției române (de la același liceu); în 10 februarie 1990, la Târgu Mureș, aproape 100.000 de etnici maghiari au participat la un marș al tăcerii, ținând în mână o carte și o lumânare – participanții cereau reînființarea Universității „Bolyai” din Cluj, reorganizarea rețelei de școli cu predare în limba maghiară, dreptul de a folosi liber limba maghiară, un minister al naționalităților…

Sau ulterioare zilei de 15 martie… În 16 martie 1990, la Farmacia nr. 28 din cartierul „Tudor Vladimirescu” a avut loc un incident – potrivit cotidianelor „Cuvântul liber” și „Adevărul”, care preluaseră o știre a „Agenției Rompres”, șefa farmaciei a înlocuit firma în limba română cu cea în limba maghiară, refuzând, totodată, să-i mai servească pe cetățenii români care au protestat; seara, Nagy Samuel a intrat într-o coloană de manifestanți români, rănind 14 oameni; câteva sute de etnici români din localitate s-au adunat în fața farmaciei și au scandat lozinci antimaghiare, au trecut și la ștergerea inscripției în limba maghiară…

Pentru o analiză lucidă, este nevoie de mai multe instrumente/mijloace care să se afle la îndemâna noastră. Conștient de relativa luare de poziție – pe tereneul, „accidentat”, al unor date istorice, accentuez prin mărturii…

Interviu cu Mihăilă Cofar, realizat (1995) de Nicolae Tomescu

și declarație Sütő András[1] (Odihnească-se în pace!)

[2] Prin anii ’50 ai secolului al XX-lea, proza și dramaturgia lui (provenit dintr-o familie de țărani maghiari transilvăneni), respectaseră, obedient, canoanele ideologiei proletcultiste tipice epocii; în perioada 1980-1989, scrierile i-au apărut, exclusiv, în străinătate, deși continua să rămână redactor-șef al publicației culturale maghiare Új Élet („Viață Nouă”), editată de Consiliul Culturii și Educației Socialiste la Târgu Mureș; dacă ne raportăm la perioada anterior invocată, Sütő András a fost urmărit, permanent, de Securitate, iar, în martie 1990, a fost una din victimele violențelor interetnice din Târgu Mureș (a fost bătut, literalmente, pierzându-și un ochi – după perioada de spitalizare/la București, Budapesta și în S.U.A./ stabilindu-se în Ungaria, unde și-a petrecut ultima parte a vieții/a murit în anul 2006)….

comentariu: N .Tomescu

postprocesare sunet: Erika Engel