Ascultă Radio România Iași Live

Încă un weekend de testări gratuite pentru femeile din județul Iași în vederea depistării cancerului de sân

Încă un weekend de testări gratuite pentru femeile din județul Iași în vederea depistării cancerului de sân

Publicat de Nicolae Tomescu, 16 noiembrie 2017, 08:53 / actualizat: 8 mai 2018, 12:26

În perioada 18-19 noiembrie, femeile din comunele Ciortești și Belcești (județul Iași), beneficiază de examinări gratuite menite să depisteze cancerul la sân.

Campania „Nu am făcut destul”, aflată deja la a treia ediție, este derulată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Dintre cele 1.025 femei examinate în 2015, pentru 8,5% dintre ele au fost recomandate investigatii suplimentare.

8 din 10 femei, ce locuiesc în zonele rurale ale României, nu au efectuat niciodată un control medical al sânilor.* De aceea, în lunile octombrie și noiembrie, peste 1.000 de femei beneficiază de examinări gratuite menite să depisteze cancerul de sân.

Cancerul de sân este o boală gravă, reprezentând una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor din România și din întreaga lume. Cu toate că este o afecțiune care se poate vindeca dacă este depistată în fază incipientă, cancerul mamar ucide anual peste 9000 de românce. Tocmai din acest motiv, specialiștii trag un semnal de alarmă și le îndeamnă pe femei să își facă lunar o autoexaminare a sânilor și, cel puțin o dată pe an, să meargă la control la medicul specialist.

Anul trecut, în cadrul campaniei desfășurate în șapte județe din sudul și centrul țării, nu mai puțin de 1.129 de femei au beneficiat de examinări gratuite ale sânilor. Dintre acestea, 78% nu făcuseră niciodată un control la sân, 14% dintre ele prezentau suspiciuni de cancer de sân, iar 6% aveau istoric familial legat de acest tip de cancer.

*conform campaniei din 2016, când au fost examinate gratuit 1.129 de femei din județele  Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Brașov, Buzău.

De asemenea, 97% dintre femeile care prezentau suspiciuni erau trecute de 40 de ani.

„Foarte multe femei se tem să meargă la un control de specialitate, iar acest lucru nu face decât să agraveze situația. Cancerul de sân este o boală care se tratează cu succes în ziua de astăzi, însă este extrem de important să fie depistat în fază incipientă. 14% dintre femeile care au beneficiat anul trecut de controale gratuite prezentau suspiciuni de cancer de sân. Iar această cifră ar trebui să tragă un semnal de alarmă în rândurile autorităților competente. Țara noastră are nevoie urgentă de implementarea unor programe de screening pentru depistarea cancerului de sân”, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

În lunile octombrie și noiembrie, FABC, cu sprijinul Roche și AstraZeneca și cu ajutorul voluntarilor de la Societatea Studenților Mediciniști din Iași (SSMI), își propune să convingă cât mai multe femei din zonele rurale și nu numai, să meargă constant la un control de specialitate, astfel încât să poată preveni instalarea bolii și, atunci unde este cazul, să înceapă tratamentul la timp, înainte să fie prea târziu.

Caravana campaniei „Nu am făcut destul” a ajuns anul acesta în cinci județe din zona Moldovei. Astfel, în weekendul 14-15 octombrie, s-au făcut testări în localitățile Tomești și Ciurea – din județul Iași, în 21-22 octombrie caravana a poposit în comunele Vânători Neamț și Răucești – din județul Neamț, în zilele 28-29 octombrie s-au făcut testări în comunele Falciu și Stănilești, iar în 4-5 noiembrie, caravana a ajuns în localitățile Balcani- Schitu Frumoasa și Belcești Tazlău. Totodată, pe 11-12 noiembrie au beneficiat de testări gratuite și femeile din comunele Udești și Mânăstirea Humorului din județul Suceava. Pe 18-19 noiembrie, caravana se întoarce la Iași, în comunele Ciortești și Belcești.

Voluntarii de la Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) efectuează măsurători de glicemie, tensiune și pulsoximetrie, consultații oftalmologice, dar și o electrocardiogramă. Toate aceste testări pot fi făcute și de bărbați. Pe lângă consultul la sân, femeile vor beneficia, datorită donației Avon, și de o ecografie mamară.

Mai multe detalii despre campanie și programul complet al caravanei pot fi găsite pe www.invingemcancerul.ro.

Bine de știut!

  • Cancerul de sân apare din ce în ce mai des la femeile tinere
  • Apariţia unui nodul la sân nu este un semn de cancer, dar trebuie neapărat investigată
  • Autoexaminarea regulată a sânilor trebuie să facă parte din rutina oricărei femei
  • Multe femei depistate cu cancer de sân nu au avut niciun simptom

Recomandări importante în prevenţie:

Autoexaminarea lunară a sânilor. Încă din adolescenţă, toate femeile ar trebui să îşi examineze lunar sânii, de preferat la o săptamână după apariţia ciclului menstrual. Autoexaminarea se face în faţa oglinzii. Lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreţii.

Controlul la medic. Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani şi o dată pe an după vârsta de 40 de ani.

Mamografia. Specialiștii spun că după vârsta de 40 de ani, orice femeie ar trebui să efectueze anual o mamografie şi să beneficieze de examinarea clinică a sânilor.

 

Etichete:
(AUDIO) Ministrul Sănătății anunță schimbări în plata gărzilor medicilor și rezidenților
Prim plan duminică, 25 octombrie 2026, 09:43

(AUDIO) Ministrul Sănătății anunță schimbări în plata gărzilor medicilor și rezidenților

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat ieri, la Iaşi, că una dintre priorităţile mandatului său vizează gărzile medicilor şi...

(AUDIO) Ministrul Sănătății anunță schimbări în plata gărzilor medicilor și rezidenților
(AUDIO) Ministerul Sănătății caută soluții pentru finanțarea medicamentelor oncologice. Bugetele ar putea fi suplimentate la rectificare
Prim plan duminică, 25 octombrie 2026, 09:37

(AUDIO) Ministerul Sănătății caută soluții pentru finanțarea medicamentelor oncologice. Bugetele ar putea fi suplimentate la rectificare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat ieri, la Iaşi, că a discutat cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate...

(AUDIO) Ministerul Sănătății caută soluții pentru finanțarea medicamentelor oncologice. Bugetele ar putea fi suplimentate la rectificare
(AUDIO) Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete anunță controale la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași
Prim plan duminică, 25 octombrie 2026, 08:34

(AUDIO) Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete anunță controale la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași

În cadrul vizitei la Iași, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că va trimite Corpul de Control la Spitalul de Copii...

(AUDIO) Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete anunță controale la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași
(AUDIO/FOTO) Ministrul Sănătății, despre Spitalul Regional de Urgență Iași: Primii pacienți, așteptați în 2029
Prim plan duminică, 25 octombrie 2026, 08:24

(AUDIO/FOTO) Ministrul Sănătății, despre Spitalul Regional de Urgență Iași: Primii pacienți, așteptați în 2029

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, la Iași, că lucrările la Spitalul Regional de Urgenţe ar urma să ajungă la...

(AUDIO/FOTO) Ministrul Sănătății, despre Spitalul Regional de Urgență Iași: Primii pacienți, așteptați în 2029
Prim plan duminică, 25 octombrie 2026, 08:13

Ziua Armatei Române, marcată la Iași prin ceremonii militare și religioase și retragere cu torțe

Ziua Armatei va fi marcată astăzi prin evenimente şi ceremonii în principalele garnizoane din ţară şi la monumentele reprezentative, în...

Ziua Armatei Române, marcată la Iași prin ceremonii militare și religioase și retragere cu torțe
Prim plan duminică, 25 octombrie 2026, 07:53

Suceava – Capitala Tineretului din România 2028

Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România 2028, oraşul fiind ales în etapa finală a selecţiei din care au mai făcut parte...

Suceava – Capitala Tineretului din România 2028
Prim plan duminică, 25 octombrie 2026, 07:48

Ministrul Muncii: Pensiile vor fi indexate din nou din 2027

Pensiile vor fi indexate din nou din 2027, după doi ani în care au fost îngheţate. Ministrul muncii, Florin Manole, a anunţat că pregăteşte...

Ministrul Muncii: Pensiile vor fi indexate din nou din 2027
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 12:00

(AUDIO) Alexandru Toader, fiul fostului rector Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile

Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Liviu George Maha, a anunțat suspendarea contractului de muncă al profesorului...

(AUDIO) Alexandru Toader, fiul fostului rector Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile