Ascultă Radio România Iași Live

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei

Publicat de Gabriela Rotaru, 4 decembrie 2025, 17:08

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat astăzi că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei, pe care o ocupă de cinci ani.

Decizia vine după ce Mogherini a fost inculpată într-o anchetă de corupţie legată de atribuirea unui contract al Uniunii Europene către instituţia din oraşul belgian Bruges, specializată în formarea diplomaţilor.

 „În conformitate cu rigoarea şi corectitudinea cu care mi-am îndeplinit întotdeauna atribuţiile, am decis azi să demisionez din funcţiile de rector al Colegiului Europei şi de director al Academiei Diplomatice a Uniunii Europene” – a transmis sec, într-un comunicat, Federica Mogherini.

Fosta şefă a Serviciului European de Acţiune Externă al Uniunii, între 2014 şi 2019, a fost audiată marţi, timp de zece ore, înainte de a fi repusă în libertate.

Anchetatorii încearcă în continuare să afle dacă instituţia de la Bruges a fost avantajată la un apel de oferte posibil false, pentru a obţine în 2021-2022 un contract cu Serviciul European de Acţiune Externă.

Potrivit Parchetului European, ancheta vizează presupuse fapte de fraudă şi corupţie în cadrul contractelor publice, conflict de interese şi încălcarea secretului profesional.

În afară de Federica Mogherini, alte două persoane au fost inculpate: Cesare Zegretti, director pentru formare şi proiecte la Colegiul Europei şi Stefano Sannino, înalt responsabil în Comisia Europeană, care şi-a anunţat ieri demisia. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Două mii de victime, în urma protestelor din Iran
Internaţional marți, 13 ianuarie 2026, 18:12

Două mii de victime, în urma protestelor din Iran

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, promite că vor fi adoptate noi sancţiuni la adresa autorităţilor din Iran pentru reprimarea...

Două mii de victime, în urma protestelor din Iran
(INTERVIU) Charles Shapiro, fost Ambasador al SUA în Venezuela: „Entuziasmul din Venezuela nu va dura fără o tranziție politică reală”
Internaţional marți, 13 ianuarie 2026, 17:27

(INTERVIU) Charles Shapiro, fost Ambasador al SUA în Venezuela: „Entuziasmul din Venezuela nu va dura fără o tranziție politică reală”

Venezuela a revenit în prim-planul politicii internaționale, pe fondul tensiunilor dintre Washington și Caracas și al competiției tot mai...

(INTERVIU) Charles Shapiro, fost Ambasador al SUA în Venezuela: „Entuziasmul din Venezuela nu va dura fără o tranziție politică reală”
Aeroportul din Viena este închis din cauza gheţii
Internaţional marți, 13 ianuarie 2026, 09:00

Aeroportul din Viena este închis din cauza gheţii

Aeroportul din Viena, capitala Austriei, este închis până la ora 11.00 (10:00 GMT) pentru toate zborurile la sosire şi plecare din cauza...

Aeroportul din Viena este închis din cauza gheţii
Atentat la Sydney: Zi de doliu naţional pe 22 ianuarie în Australia
Internaţional marți, 13 ianuarie 2026, 06:20

Atentat la Sydney: Zi de doliu naţional pe 22 ianuarie în Australia

Australia va ţine o ‘zi de doliu’ naţional pe 22 ianuarie în onoarea celor 15 persoane ucise într-un atac armat antisemit pe o plajă...

Atentat la Sydney: Zi de doliu naţional pe 22 ianuarie în Australia
Internaţional luni, 12 ianuarie 2026, 18:10

Rep. Moldova, noi discuţii cu Executivul Comunitar pentru aderarea la Uniunea Europeană

Discuţiile tehnice pe mari capitole cu Uniunea Europeană continuă la Chişinău, chiar dacă Ungaria a blocat temporar negocierile politice cu...

Rep. Moldova, noi discuţii cu Executivul Comunitar pentru aderarea la Uniunea Europeană
Internaţional luni, 12 ianuarie 2026, 09:00

Globurile de Aur 2026: Lista premiilor

Prezentăm mai jos lista completă a premiilor atribuite la cea de-a 83-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia...

Globurile de Aur 2026: Lista premiilor
Internaţional luni, 12 ianuarie 2026, 08:54

În Iran sunt în continuare blocate comunicaţiile, dar protestele nu s-au oprit

În Iran sunt în continuare blocate comunicaţiile, dar protestele nu s-au oprit. Din ţară au apărut o serie de imagini care arată forţele de...

În Iran sunt în continuare blocate comunicaţiile, dar protestele nu s-au oprit
Internaţional duminică, 11 ianuarie 2026, 12:00

Israelul a ridicat nivelul de alertă în condiţiile în care este posibil ca Statele Unite să intervină în Iran

Israelul a ridicat nivelul de alertă în condiţiile în care este posibil ca Statele Unite să intervenă în Iran, transmite Reuters care citează...

Israelul a ridicat nivelul de alertă în condiţiile în care este posibil ca Statele Unite să intervină în Iran