Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: 217 persoane, printre care 11 cu probleme medicale, evacuate din zona afectată de prăbuşirea dronei

Galaţi: 217 persoane, printre care 11 cu probleme medicale, evacuate din zona afectată de prăbuşirea dronei

Publicat de Gabriela Rotaru, 25 aprilie 2026, 11:38

Forţele de ordine au evacuat din zona locuită de la marginea municipiului Galaţi, unde s-a prăbuşit o dronă rusească având o posibilă încărcătură explozivă, 217 persoane, dintre care 11 cu probleme medicale sau greu transportabile care au fost preluate cu ambulanţele.

‘În urma măsurilor dispuse pentru gestionarea incidentului din această dimineaţă, 217 persoane au fost evacuate în siguranţă din zona afectată. Activitatea s-a realizat atât prin autoevacuare, cât şi cu sprijinul forţelor de intervenţie, inclusiv Poliţie şi Jandarmerie. 11 persoane cu probleme medicale sau greu transportabile au fost preluate cu ambulanţe SMURD tip B, autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM), precum şi cu ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă’, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU)

Toate persoanele au fost transportate în siguranţă în afara zonei de risc, iar cele peste 110 locuinţe au rămas în supravegherea forţelor de ordine.

Intervenţia este în desfăşurare, iar specialiştii continuă verificările pentru eliminarea oricărui pericol, mai menţionează sursa citată.

IGSU a anunţat, anterior, că evacuarea temporară are rolul de a facilita accesul autorităţilor abilitate, care vor evalua situaţia şi vor lua toate măsurile necesare pentru gestionarea incidentului în condiţii optime. Totodată, aceasta permite ridicarea aparatului prăbuşit fără a pune în dificultate intervenţia echipelor tehnice.

Ministerul Apărării Naţionale a informat anterior că, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în zona Bariera Traian din municipiul Galaţi au fost semnalate fragmente de dronă căzute, care au afectat o anexă de gospodărie, precum şi un stâlp de electricitate, fără a fi înregistrate victime.

‘Echipe specializate din IGSU şi alte structuri din MAI se află la faţa locului pentru cercetări. Nu s-au raportat victime. Din primele evaluări, rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum şi un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliţia Română şi militari din MApN’, se menţiona într-un comunicat MApN.

Circa 555 de consumatori casnici şi non-casnici de pe mai multe străzi din municipiul Galaţi au rămas fără gaze naturale, sâmbătă dimineaţă, alimentarea fiind oprită de operatorul Distrigaz Sud Reţele la cererea reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), în contextul intervenţiei la locul prăbuşirii dronei ruseşti. (Agerpres/ VIDEO: ISU GL/ FOTO: IGSU)

(AUDIO) Autostrada A8, în pericol să piardă finanțarea SAFE. Avertismentul organizațiilor din Moldova
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 15:24

(AUDIO) Autostrada A8, în pericol să piardă finanțarea SAFE. Avertismentul organizațiilor din Moldova

Reprezentanții asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Moldovei atrag atenția că suspendarea executării...

(AUDIO) Autostrada A8, în pericol să piardă finanțarea SAFE. Avertismentul organizațiilor din Moldova
Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 12:24

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat ieri în coliziune, în Spania, a fost rănit. Oficiul consular român l-a...

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit
Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 12:10

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”

FLORI DE TOAMNĂ 2026 – expoziție de flori, fructe și semințe, a 50-a ediție, organizată în secțiile exterioare și în complexul de sere, ...

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”
12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 11:52

12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”

Volumul colectiv „Luna din bonsai (alte povești ale unor copii mari)”, scris de 12 copii de la Clubul SmartyKids Bacău Universitate, va fi...

12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 11:49

Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public, începând de astăzi

Bazinul de Înot Bacău va fi închis temporar pentru public începând de azi, 29 octombrie, de la ora 15:00, pentru desfășurarea Cupei României...

Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public, începând de astăzi
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 10:49

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din...

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 10:34

Premierul Luca Niculescu este aşteptat în Parlament pentru a le explica deputaţilor care este situaţia deficitului bugetar

Premierul Luca Niculescu este aşteptat luni în Parlament pentru a le explica deputaţilor care este situaţia deficitului bugetar şi ce măsuri...

Premierul Luca Niculescu este aşteptat în Parlament pentru a le explica deputaţilor care este situaţia deficitului bugetar
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 09:46

Tramvaiul Magiei de Halloween- mistere și legende ieșene în Tramvaiul Cafenea

Biletele au fost puse în vânzare! Prinde și tu un loc! – Nu rata Tramvaiul Magiei de Halloween! 📍 Prinde și tu un loc și nu rata o...

Tramvaiul Magiei de Halloween- mistere și legende ieșene în Tramvaiul Cafenea