Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România
Publicat de Gabriela Rotaru, 13 ianuarie 2026, 09:43
Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România, şi nu din cauza preţului, care este încă plafonat – a spus preşedintele Asociaţiei „Energia Inteligentă”, Dumitru Chisăliţă, la emisiunea „Serviciul de noapte” de la RRA.
În ceea ce priveşte eliminarea schemei de plafonare a preţului la gaze de la 1 aprilie, Dumitru Chisăliţă a avansat trei scenarii:
Dumitru Chisăliţă: Un scenariu optimist, în care există posibilitatea să avem o scădere a preţului gazelor naturale cu până la 5%, din calculele noastre; există şi un trend normal, să nu avem o modificare de preţ faţă de preţul plafonat, care este în momentul de faţă, şi există şi câteva oferte – foarte puţine, e adevărat – care vin cu preţuri mai mari, de la 5% până la unele extreme care merg până la 35%. Pe trendurile care există în momentul de faţă în Europa, în mod normal, ofertele de preţ de la 1 aprilie ar fi să fie sub preţul plafonat din momentul de faţă.
După 1 aprilie, consumatorii nu vor mai beneficia de un preţ final impus de stat, ci vor plăti preţul prevăzut în contractele de furnizare, care va depinde direct de evoluţia pieţei gazelor naturale. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)