Buna Vestire
Publicat de Nicolae Tomescu, 25 martie 2018, 11:00
Buna Vestire, sărbătoarea creştină celebrată în ziua de 25 martie a fiecărui an[1], se suprapune amintirii clipei în care Arhanghelul Gabriel o încredințează[2] pe Fecioara Maria că „va concepe şi va deveni mama” lui Iisus din Nazaret. Numită, în Occident[3], şi sărbătoarea Zămislirii Domnului[4], este cunoscută în calendarul popular românesc[5] sub denumirea de Blagoveştenie[6] sau Ziua Cucului.
Buna Vestire este prima sărbătoare, confirmată în și prin documente, dintre cele ale Maicii Domnului, actul dramatic prin care Dumnezeu consultă libertatea omului și o invită la participare; „Dacă, prin Adam și Eva, omul se pronunțase împotriva lui însuși, prin Fecioara Maria el se reașază la unison cu Creatorul și-și restaurează propria-i libertate, redându-i, în același timp, direcția pentru care îi fusese dăruită întru început”[7]. Buna Vestire oferită Mariei reprezintă „plinirea timpului” (Gal 4, 4), anume împlinirea făgăduințelor și pregătirilor sosirii Domnului nostru Iisus Hristos; Maria, chemată să-l zămislească pe Iisus, a încuviințat și a devenit Născătoare de Dumnezeu…
[1] La început, unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie); în unele Biserici din Apus (Spania, Galia și Milano), Buna Vestire a fost sărbătorită pe 18 decembrie. Părintele profesor Ene Braniște susține că sărbătoarea a fost introdusă, la Roma, de Papa Leon al II lea (681-683); era locală și cu denumirea de sărbătoare a așteptării Nașterii Domnului. Variabilele intervenite în privința datei de prăznuire caracterizează Apusul până în secolul al XI-lea, atunci când 25 martie s-a generalizat în întreaga lume catolică. Doar la armeni Buna Vestire se prăznuiește pe 7 aprilie, în raport cu data veche a sărbătorii Nașterii Domnului (6 ianuarie)… În Răsărit însă, data de 25 martie s-a generalizat, probabil, odată ce Nașterea Domnului a început (din prima jumătate a secolului al V-lea) să fie sărbătorită, pretutindeni, pe 25 decembrie…
[2] Mai corect, vestește…
[3] Creștinii de confesiune romano-catolică susțin faptul că Buna Vestire a avut loc la „Bazilica Bunei Vestiri”, pe când creșinii ortodocși consideră că totul s-a petrecut la „Biserica Ortodoxă Grecească a Bunei Vestiri”…
[4] Înainte vreme, conform unor cărţi liturgice vechi, 25 martie era, în Apusul Europei, o sărbătoare a lui Isus Cristos, amintindu-se vestirea Întrupării Domnului. Chiar şi astăzi, sărbătoarea este numită In Annuntiatione Domini /„La vestirea Domnului”/, dar conţinutul rugăciunilor şi al textelor liturgice se referă la Preacurata Fecioară Maria. Deşi documentele scrise cu slujba Bunei-Vestiri datează din secolul al VI-lea d.Hr., romano-catolicii cred că sărbătoarea este din primele veacuri ale creştinismului. „Cum ar fi fost posibil”, se afirmă, „ca primii creştini să nu reţină, cu veneraţie şi emoţie, cuvintele adresate Mariei de către îngerul Gabriel şi de către vara ei, Elisabeta?” Conţinutul, înţelesul Bunei-Vestiri, se referă, în primul rând, la Mesia, Mântuitorul aşteptat, şi, în al doilea rând, la legătura intimă, vitală între Mamă şi Fiu, după cum reiese din cuvintele îngerului Gabriel: „Bucură-te tu, care eşti plină de har; Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei(…) Duhul Sfânt se va coborî asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta, copilul sfânt care se va naşte din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu”. Cu tot dreptul, Maria va fi numită „Maica lui Dumnezeu”. Îngerul foloseşte limbajul profeţilor din Vechiul Testament, când ei vesteau timpurile mesianice; începe prin a o invita la bucurie pe Fecioara aleasă, asigurând-o de ajutorul lui Dumnezeu în împlinirea misiunii la care a fost chemată. Dumnezeu priveşte cu nemărginită iubire spre Maria; Domnul este cu ea; ea a aflat har în faţa celui Preaînalt, va fi fecioară şi Mamă a lui Dumnezeu. Maria însăşi, în salutul îngerului, recunoaşte cuvintele profetice care premerg descoperirile privind venirea lui Mesia. Privind credinţa adâncă cu care Maria se lasă încrezătoare în voia lui Dumnezeu, precum şi lucrarea supranaturală vestită prin mesajul adus de înger, romano-catolicii afirmă că, în momentul răspunsului definitiv, al cuvântului „fie” rostit de ea, în sufletul şi fiinţa ei era deja prezent în mod real tot ceea ce avea să devină cunoscut încetul cu încetul de-a lungul întregii sale vieţi, datorită legăturii cu Fiul ei divin. În clipa Bunei-Vestiri, Maria este expresia cea mai înaltă a aşteptării venirii lui Dumnezeu şi a lui Mesia, aşteptare ce a străbătut în continuă creştere întreg Vechiul Testament; este sinteza şi punctul culminant al aşteptării mesianice din partea poporului ales. Aşa vede lucrurile Sfântul Luca în cântarea Magnificat – „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul”; tot aşa le-au văzut şi Sfinţii Părinţi ai Biserici, iar teologia contemporană reia gândul lor adânc. Datorită harului de a fi fost zămislită fără de păcatul strămoşesc, precum şi faptului de a-şi fi consacrat lui Dumnezeu fecioria ei, Maria a dovedit, în lumina credinţei, o înţelegere şi o supunere excepţional de aleasă şi de delicată”. (E. Schillebeeckx)
[5] Se spune că, în această zi, cucul, pasărea care vesteşte lucruri importante în viaţa oamenilor, cântă pentru prima dată în anul respectiv; cântecul lui, care răsună până la sărbătoarea Sfântului Apostol Petru, duce la îndeplinire câteva misiuni. La sărbătoarea Sfântului Petru, când se înneacă cu orz şi nu mai poate cânta, se transformă în uliu, până la sărbătoarea Bunei Vestiri din anul următor. Din vechime, de Buna Vestire, când cucul cântă pentru prima dată în acel an, sătenii se pregăteau pentru eveniment. Profeţia lui se împlinește, dacă cel care asculta cântecul său respectă mai multe condiţii: nu este supărat, nu suferă de foame și are bani în buzunar. În unele zone, bătrânii respectă tradiţia şi se adresează cucului, pentru a şti cât mai au de trăit: „Cucule, Puiucule!/Câţi ani îmi vei dărui/Până ce eu voi muri?” În schimb, feciorii şi fetele întreabă, la rândul lor: „Cucule/Voinicule!/Câţi ani îmi vei da/Până m-oi însura (sau mărita)”; fiecare cântat al cucului echivalează cu un an. Sărbătoarea este păstrată cu sfinţenie, mai ales de femei, pentru că Arhanghelul Gavriil a adus-o Fecioarei Maria. Mare păcat ca în această zi de sărbătoare să lucreze cineva…
În Transilvania, se mai păstrează obiceiul vechi: de cu seară, se pregătesc câteva obiecte rituale – o oală cu jar, tămâie, clopoţei, chibrituri; cel care se trezește primul (în familie) iese din casă, pune tămâie peste jar şi înconjoară clădirea de trei ori; apoi, afumă vitele, pomii, făcând zgomot cu clopoţeii; se spune că ritualul îşi propune să alunge paguba, energiile negative şi bolile din perimetrul gospodăriilor. În Bucovina şi în multe părți din Muntenia, unele femei se trezesc dis-de-dimineaţă, fac foc în ogradă, pun în faţa uşii pâine, sare şi apă; atunci când apa s-a mai încălzit, se lasă în acelaşi vas, pentru ca îngerii să-şi potolească setea; în schimb, pâinea şi sarea se dau de pomană unui sărac, cu convingerea că această tradiţie va aduce spor şi sănătate în gospodărie; femeile din zona rurală adună vreascuri din pădure pe care le păstrează pentru ritualul din Joia Mare – alt obicei, respectat din moşi-strămoşi, cu efecte benefice privind păstrarea energiilor pozitive în casele celor care-l pun în practică. De Buna Vestire, apicultorii scot stupii afară, dar şi vitele din grajduri; le lasă să stea la soare, fără să poarte jug, pentru ca ele să fie sănătoase tot anul. Dacă în ziua praznicului va fi ceaţă, primăvara va fi plăcută, călduroasă şi fără multe zile mohorâte…
[6] Termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire…
[7] Bartolomeu Anania…
