Ascultă Radio România Iași Live

Vicepremierul Sevil Shaideh a anunţat că aproape 30 de miliarde de lei vor ajunge la primării şi consilii locale prin PNDR-2

Publicat de Andreea Drilea, 20 iulie 2017, 06:37 / actualizat: 20 iulie 2017, 7:44

Aproape 30 de miliarde de lei vor ajunge la primării şi consilii locale prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – 2 care susţine financiar toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale.

Vicepremierul Sevil Shaideh a anunţat ieri că au fost semnate toate ordinele de finanţare, iar criteriile de acordare a banilor sunt transparente şi fără nicio conotaţie politică.

Sevil Shhaideh: În conformitate cu programul de guvernare, am precizat că vom finanţa 9500 de obiective, din care, cu prioritate, 2500 de creşe şi grădiniţe, 2000 de şcoli care necesită autorizaţie de funcţionare, autorizaţie ISU sau alte reabilitări în vederea desfăşurării procesului educaţional în standarde europene şi încă 5000 de obiective pentru a ne îndeplini ţintele fie de conformare în domeniul apei şi apelor uzate sau fie de modernizare a întregii infrastructuri de drumuri conform programului de guvernare.

Cele mai mari fonduri sunt alocate judeţelor Suceava, Caraş-Severin, Vaslui şi Teleorman, iar cele mai mici vor ajunge la Harghita, Covasna, Ilfov şi Bucureşti.

(Rador/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 15:11

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor

Noul an școlar începe într-un context dificil pentru educația din România: 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani sunt în afara...

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor
(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”

Comisia Europeană se pregătește să lanseze un program educațional, ca parte a răspunsului la declinul sever al performanțelor școlare,...

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”
Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:23

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial

Hotărârile privind numirea Sorinei Matei ca director general interimar la TVR şi a lui Răzvan Dincă la Radio România au fost publicate marţi...

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline

Majoritatea românilor, aproape 64%, consideră că este mai important ca partidele să ajungă cât mai repede la un acord pentru formarea unui...

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:19

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetăţeanului rus acuzat de tentativă la acte de diversiune

Serviciul Român de Informaţii a anunţat marți că a prevenit o operaţie de sabotaj coordonată de Federaţia Rusă pe teritoriul României....

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetăţeanului rus acuzat de tentativă la acte de diversiune
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:00

Proiectele de lege privind reducerea numărului de parlamentari

Proiectele de lege privind reducerea numărului de parlamentari, iniţiate de AUR şi USR, vor fi introduse pe ordinea de zi a comisiilor de...

Proiectele de lege privind reducerea numărului de parlamentari
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 05:56

Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost eliminat de Senat

Senatul a decis marți, cu largă majoritate, 104 voturi pentru şi trei abţineri, eliminarea examenului suplimentar de admitere la liceu, pe care,...

Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost eliminat de Senat
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 05:55

O dronă Shahed a violat spațiul aerian al României și Republicii Moldova

O dronă Shahed a violat marți spațiul aerian al României și Republicii Moldova – au comunicat autoritățile din cele două state....

O dronă Shahed a violat spațiul aerian al României și Republicii Moldova