Ascultă Radio România Iași Live

Sorina Pintea: Pacientul trebuie să meargă să deconteze cu factură şi chitanţă medicametele cumpărate în timpul internării

Publicat de Andreea Drilea, 16 februarie 2018, 07:02

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi seara, la Digi24, că spitalele sunt obligate să asigure medicaţia necesară pacienţilor, iar în situaţia în care pacienţii cumpără medicamente în perioada în care sunt internaţi, pot să primească de la casieria spitalului contravaloarea medicamentelor şi materialelor.

‘Aş vrea ca pacienţii să fie informaţi pentru că am constatat, de când am venit în minister, că nu se cunosc suficiente lucruri. Am fost surprinsă să aflu că pacienţii nu ştiu că pe perioada internării pacienţii nu trebuie să-şi cumpere nimic. Spitalul este obligat să le asigure. Scrie în lege. Pacientul trebuie să meargă să deconteze cu factură şi chitanţă (medicamentele pe care le cumpără n.r.) la casieria spitalului. Are acest drept. Pe parcursul internării spitalul trebuie să asigure toată medicaţia necesară pacientului Dacă spitalul nu dispune, poate din motive de aprovizionare, (…) pacientul poate să-şi cumpere, iar cu factura şi cu chitanţa, face o cerere şi merge la casieria spitalului pentru a-şi încasa contravaloarea, bineînţeles după ce aprobă directorul financiar verificând dacă într-adevăr pacientul a fost internat, chitanţa a fost eliberată pe perioada internării, iar materialele şi medicamentele i-au fost solicitate ca şi ajutor pentru a fi tratat. Există aceste prevederi în normele la contractul cadru’, a declarat Sorina Pintea.

Printre motivele pentru care spitalele nu au unele medicamente, ministrul a menţionat fondurile insuficiente, faptul că spitalele nu se preocupă suficient pentru a face comenzi de medicamente, cât şi sincopele în aprovizionare din partea ministerului.

‘Sunt mai multe cauze pentru care medicamentele lipsesc. În primul rând pentru că unele spitale nu au banii suficienţi să le cumpere, asta-i o cauză foarte des întâlnită. În al doilea rând nu se preocupă suficient în a face comenzi. (…) Ministerul asigură bani pentru programele naţionale de sănătate. Celelalte tipuri de medicamente folosite în medicaţia curentă vizavi de patologia prezentă în spital se achiziţionează de către farmacii. A treia cauză ar fi sincopele în aprovizionare din partea noastră, din partea statului din diverse motive, vezi criza imunoglobulinelor, criza oncologicelor la un moment dat, există sincope în aprovizionare generate de diverse probleme pe care va trebui să le rezolvăm la nivelul Ministerului Sănătăţii’, a spus Pintea.

Ministrul a afirmat că vrea ca pacienţii să fie informaţi şi o măsură în acest sens va fi publicarea, vineri, a catalogului dispozitivelor medicale şi ulterior a catalogului cu preţurilor dispozitivelor medicale.

‘Mâine (vineri n.r.) lansăm pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, catalogul dispozitivelor medicale, foarte important, peste puţin timp vom lansa catalogul preţurilor dispozitivelor medicale şi pentru că este o lucrare mai complexă, vom lansa prima dată catalogul preţurilor dispozitivelor decontate în ambulator. Şi face parte din campania de informare. (…) Sunt nişte lucruri care se mişcă şi care odată realizate vor informa populaţia şi poate vor reuşi să schimbe mentalităţi’, a mai adăugat ministrul Sănătăţii.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 17:15

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”, după ce deputaţii au adoptat iniţiativa legislativă prin care este...

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 15:11

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor

Noul an școlar începe într-un context dificil pentru educația din România: 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani sunt în afara...

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”

Comisia Europeană se pregătește să lanseze un program educațional, ca parte a răspunsului la declinul sever al performanțelor școlare,...

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:23

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial

Hotărârile privind numirea Sorinei Matei ca director general interimar la TVR şi a lui Răzvan Dincă la Radio România au fost publicate marţi...

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline

Majoritatea românilor, aproape 64%, consideră că este mai important ca partidele să ajungă cât mai repede la un acord pentru formarea unui...

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline