Ascultă Radio România Iași Live

Senat: Raport favorabil pentru protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal

Senat: Raport favorabil pentru protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal

Publicat de , 19 iunie 2018, 17:44

Comisiile juridică şi economică din Senat au dat, marţi, raport comun de admitere pe proiectul referitor la protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

Membrii celor două comisii au aprobat, cu mici excepţii, propunerea legislativă în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Unul dintre amendamente se referă la fixarea termenului de remediere la 90 de zile (faţă de intervalul cuprins între 60 şi 180 de zile, cum prevedea proiectul adoptat de Camera Deputaţilor) – perioadă în care se comunică procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, în care autoritatea /organismul public are posibilitatea remedierii neregulilor constatate şi îndeplinirii obligaţiilor legale.

O altă rectificare se referă la sancţiunile contravenţionale principale şi vizează avertismentul (spre deosebire de ‘avertismentul scris’ cum prevedea forma adoptată de Camera Deputaţilor) şi amenda contravenţională.

Potrivit propunerii legislative adoptate de Camera Deputaţilor privind măsuri de punere în aplicare a regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/EC, prelucrarea datelor genetice, biometrice sau a datelor privind sănătatea este permisă cu consimţământul explicit al persoanei vizate sau dacă prelucrarea este efectuată în baza unor dispoziţii legale exprese, cu instituirea unor măsuri corespunzătoare.

De asemenea, prelucrarea datelor genetice, biometrice sau a datelor privind sănătatea, în scopul realizării unui proces decizional automatizat sau pentru crearea de profiluri, este permisă cu consimţământul explicit al persoanei vizate sau dacă prelucrarea este efectuată în baza unor dispoziţii legale exprese, cu instituirea unor măsuri corespunzătoare.

Textul iniţial interzicea prelucrarea acestor date, cu excepţia prelucrărilor efectuate de şi sub controlul autorităţilor publice, în limitele legale şi în condiţii stabilite prin legi speciale, iar interdicţia să nu poată fi ridicată prin consimţământul persoanei vizate, însă a fost acceptată varianta propusă de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) la acest articol.

Proiectul adoptat mai prevede că ‘prelucrarea unui număr de identificare naţional inclusiv prin colectarea sau dezvăluirea documentelor ce îl conţin, în scopul realizării intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă, se efectuează de către operator sau o parte terţă cu instituirea următoarelor garanţii: punerea în aplicare de măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru respectarea, în special, a principiului reducerii la minimum a datelor, precum şi asigurarea securităţii şi confidenţialităţii prelucrărilor de date cu caracter personal; numirea unui responsabil pentru protecţia datelor; stabilirea de termene de stocare în funcţie de natura datelor şi scopul prelucrării, precum şi de termene specifice în care datele cu caracter personal trebuie şterse sau revizuite în vederea ştergerii’.

În cazul prelucrării datelor cu caracter personal în contextul relaţiilor de muncă, deputaţii au stabilit anumite condiţii.

Astfel, în cazul în care sunt utilizate sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicaţii electronice şi/sau prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator este permisă numai dacă: interesele angajatorilor sunt temeinic justificate şi prevalează asupra intereselor sau drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate; angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie completă şi în mod explicit a angajaţilor; angajatorul a consultat sindicatul înainte de introducerea sistemelor de monitorizare, precum şi dacă alte forme şi modalităţi mai puţin intruzive pentru atingerea scopului nu şi-au dovedit eficienţa.

Durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporţională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate, au mai decis deputaţii, stabilind şi că sancţiunile contravenţionale principale sunt avertismentul scris şi amenda contravenţională.

(Agerpres/FOTO rtv.net)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă