Ascultă Radio România Iași Live

SĂRBĂTORI ȘI TRADIȚII POPULARE: Mărțișorul, simbol al sosirii primăverii

SĂRBĂTORI ȘI TRADIȚII POPULARE: Mărțișorul, simbol al sosirii primăverii

Publicat de , 1 martie 2017, 08:20

În fiecare an, la 1 martie, românii celebrează sărbătoarea Mărțișorului, simbol al sosirii primăverii, al renașterii naturii și al revenirii la viață.

Mărțișorul este simbolizat printr-un un șnur bicolor, care este oferit la 1 martie, de ziua Babei Dochia, străvechi început de an agrar. De altfel, după unele tradiții, firul Mărțișorului ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Deși nu se cunoaște cu exactitate de când datează acest obicei, din străbuni se știe că prima zi a primăverii își are originea în credințele și practicile agrare din vechime. Generalizat astăzi la sate și la orașe, mărțișorul este confecționat din două fire colorate în alb și roșu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor și femeilor care îl poartă agățat în piept una sau mai multe zile. În trecut, mărțișorul se dăruia în prima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor, fete și băieți deopotrivă.

După vechiul calendar roman, prima zi din an era 1 Martie, luna respectivă purtând numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu ce personifica renașterea naturii, potrivit site-ului traditii.ro. Deși obiceiul poartă numele acestuia, nu are niciun fel de conotație marțială.

Se spune că mărțișoarele sunt purtătoare de noroc și de fericire. Sunt formate dintr-o fundiță roșu cu alb, roșul semnificând iarna, iar albul — primăvara. De fapt, șnurul reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. La această fundiță, se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar sau inimă. Mărțișorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie. În trecut, se purta până când primăvara arăta semne clare de biruință: se auzea cucul cântând, înfloreau cireșii, veneau berzele sau rândunelele. Mărțișorul era pus atunci pe crengile pomilor înfloriți sau era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele și dă-mi albetele”.

Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecționate în timpul iernii și se purtau doar după 1 martie. Mărțișoarele erau atunci pietricele albe și roșii înșirate pe o ață și se purtau la gât. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, simboliza viața, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înțelepciunii bărbatului. Șnurul mărțișorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două.

Pe vremea dacilor, șnurul era alcătuit din alte două culori: alb și negru. O veche legendă spune că Dochia a împletit o funie din ață albă și neagră, pentru a putea, astfel, să țină socoteala zilelor și a nopților și să știe când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopțile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul înghețat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roșu, se arată pe site-ul http://www.enciclopedia-dacica.ro/. În prezent, șnurul mărțișorului este format dintr-un fir alb și un altul roșu, acesta din urmă simbolizând sângele și sacrificiul.

Șnurul era făcut de femei și era purtat fie la piept, fie legat la mâna copiilor. Însă nu doar copiii purtau mărțișorul, ci și tinerii și adulții. Mai mult, era legat și la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a le proteja. Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui, iar mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui. Mai târziu, alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn arsurile din cauza soarelui.

Astfel, tradiția Mărțișorului, inseparabilă de cea a Dochiei carpatice, vine să confirme existența acestui obicei pe meleagurile românești, încă din timpuri străvechi. El nu este, însă, întâlnit, numai în zonele locuite de români, ci și la aromâni, la bulgari, la macedoneni și la albanezi, având același rol simbolic de alungare a iernii și de întâmpinare a primăverii.(Agerpres/FOTO arhiva agerpres)

Etichete:
INS: Curentul, chiriile şi motorina conduc topul scumpirilor în aprilie
Naţional miercuri, 13 mai 2026, 10:09

INS: Curentul, chiriile şi motorina conduc topul scumpirilor în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 10,71% în aprilie 2026, cele mai mari creşteri de preţuri fiind înregistrate la energia electrică...

INS: Curentul, chiriile şi motorina conduc topul scumpirilor în aprilie
INHGA: Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice, până miercuri după-amiaza
Naţional miercuri, 13 mai 2026, 06:06

INHGA: Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice, până miercuri după-amiaza

Sursa: Institutul Național de Hidrologie Şi Gospodărire a Apelor, București Ziua/luna/anul: 12.05.2026 Ora: 11:45 Numărul mesajului: 42 Către:...

INHGA: Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice, până miercuri după-amiaza
Summit B9/România găzduieşte pentru a patra oară reuniunea Formatului Bucureşti 9
Naţional miercuri, 13 mai 2026, 05:53

Summit B9/România găzduieşte pentru a patra oară reuniunea Formatului Bucureşti 9

Preşedintele Nicuşor Dan găzduieşte miercuri, la Palatul Cotroceni, cel de-al 11-lea Summit al Formatului Bucureşti 9 (B9), cu participarea...

Summit B9/România găzduieşte pentru a patra oară reuniunea Formatului Bucureşti 9
METEO: Cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse torențiale, descărcări electrice 
Naţional marți, 12 mai 2026, 10:17

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse torențiale, descărcări electrice 

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 12-05-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse torențiale, descărcări electrice 
Naţional marți, 12 mai 2026, 09:22

Preşedintele Nicuşor Dan va deschide Forumul de Securitate la Marea Neagră şi Balcani

Preşedintele Nicuşor Dan va deschide în scurt timp Forumul de Securitate la Marea Neagră şi Balcani, care reuneşte în capitala României...

Preşedintele Nicuşor Dan va deschide Forumul de Securitate la Marea Neagră şi Balcani
Naţional luni, 11 mai 2026, 18:49

Ordonanţa privind programul SAFE, evaluată de Comisia pentru Constituţionalitate din Senat

Comisia pentru constituţionalitate din Senat va verifica, până miercuri, dacă există un eventual conflict de natură constituţională între...

Ordonanţa privind programul SAFE, evaluată de Comisia pentru Constituţionalitate din Senat
Naţional luni, 11 mai 2026, 16:36

Continuă discuțiile pentru formarea unui nou Guvern. Liberalii exclud, din nou, orice colaborare cu PSD

Conducerea PSD a început astăzi discuţii cu posibili parteneri de guvernare, în căutarea unei soluţii la criza politică actuală, generată de...

Continuă discuțiile pentru formarea unui nou Guvern. Liberalii exclud, din nou, orice colaborare cu PSD
Naţional luni, 11 mai 2026, 16:20

Inspecţia Muncii: Amendă de un milion de lei, aplicată unui transportator alternativ din Galaţi

Un angajator din judeţul Galaţi a fost amendat cu un milion de lei pentru muncă ”la negru”, după ce inspectorii de muncă au...

Inspecţia Muncii: Amendă de un milion de lei, aplicată unui transportator alternativ din Galaţi