Ascultă Radio România Iași Live

Patru directori din cadrul societăţii Schweighofer Holzindustrie, puşi sub urmărire penală de DIICOT

Publicat de Andreea Drilea, 31 mai 2018, 16:04

Şase persoane, printre care patru directori ai fabricilor din Rădăuţi şi Sebeş ale societăţii Schweighofer Holzindustrie, au fost puse sub urmărire penală de DIICOT în dosarul în care se investighează infracţiuni de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori, au declarat joi pentru AGERPRES surse judiciare.

În acest dosar, miercuri s-au desfăşurat 23 de percheziţii în cinci judeţe (Suceava, Hunedoara, Alba, Bihor şi Braşov) şi în Bucureşti la persoane şi instituţii publice pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa DIICOT.

Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la peste 25 milioane de euro.

‘Începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemnoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului. În acelaşi scop, unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi, după caz, impuşi alţii’, preciza DIICOT.

Totodată, arată sursa citată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.

DIICOT precizează că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori.

‘În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici’, spun procurorii.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 17:15

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”, după ce deputaţii au adoptat iniţiativa legislativă prin care este...

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 15:11

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor

Noul an școlar începe într-un context dificil pentru educația din România: 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani sunt în afara...

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”

Comisia Europeană se pregătește să lanseze un program educațional, ca parte a răspunsului la declinul sever al performanțelor școlare,...

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:23

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial

Hotărârile privind numirea Sorinei Matei ca director general interimar la TVR şi a lui Răzvan Dincă la Radio România au fost publicate marţi...

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline

Majoritatea românilor, aproape 64%, consideră că este mai important ca partidele să ajungă cât mai repede la un acord pentru formarea unui...

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline