Ascultă Radio România Iași Live

Noi elemente în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989

Publicat de , 2 aprilie 2018, 14:09

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, informează Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În comunicatul dat publicităţii se precizează: ‘Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituţionale şi legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de art.439 alin.(1) lit.a, g, i şi k Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, faţă de:

Iliescu Ion, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989;

Roman Petre, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr.1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989;

Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989′, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Solicitarea procurorului general se întemeiază pe prevederile constituţionale şi legale (art. 109 alin. 2 din Constituţia României, respectiv art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999), precum şi pe decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, se menţionează în comunicat. (Agerpres/FOTO: rtv.net)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă