Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen
4 noiembrie 2024, 17:28

UPDATE – Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede că aceste pensii aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL, a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi a primit, luni, în Senat, ca for decizional, 91 de voturi ‘pentru’ şi 8 abţineri.

AGERPRES


Senatul va dezbate, luni, în calitate de for legislativ decizional, întâi în Comisia de apărare şi apoi în plen, sub rezerva depunerii raportului, proiectul de modificare a legii pensiilor militare, informează site-ul instituţiei.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL şi adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, prevede că aceste pensii vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

‘Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu – n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (…) astfel: potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi’, prevede actul normativ amendat şi adoptat de Camera Deputaţilor.

Aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, mai prevede proiectul.

În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casa de pensii sectorială actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată.

De asemenea, fondurile necesare pentru plata, în anul 2024, a acestor drepturi vor fi suportate din bugetele instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:50

Președintele Nicușor Dan: Radio România este un reper pentru societatea românească

„Radio România este un reper pentru societatea românească. De 98 de ani, continuă să aducă echilibru, profesionalism și informații...

Președintele Nicușor Dan: Radio România este un reper pentru societatea românească
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:35

Premierul Luca Niculescu: De aproape un secol, Radioul public reușește să unească oameni și să creeze punți către lumea largă

De aproape un secol, Radioul public reușește să unească oameni și să creeze punți către lumea largă – este mesajul transmis de...

Premierul Luca Niculescu: De aproape un secol, Radioul public reușește să unească oameni și să creeze punți către lumea largă