Ascultă Radio România Iași Live

Istorici din şapte ţări se reunesc la UB pentru a discuta despre reconfigurarea Europei după 1918

Istorici din şapte ţări se reunesc la UB pentru a discuta despre reconfigurarea Europei după 1918

Publicat de , 23 noiembrie 2018, 09:06

Peste 20 de istorici din centre universitare din România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Italia şi Rusia participă, vineri şi sâmbătă, la conferinţa ‘1918 şi reconstrucţia Europei Centrale şi de Est’, organizată la Universitatea din Bucureşti (UB).

Potrivit unui comunicat de presă al UB, în cele două zile vor avea loc discuţii despre transformările fundamentale pe care finalul Marelui Război le-a determinat în dezvoltarea naţiunilor din regiune.

Lucrările conferinţei sunt organizate pe secţiuni dedicate unor teme istorice importante, cum ar fi: Războiul, criza, şi revoluţia; Conferinţa de la Paris şi provocările remodelării Europei central-estice; Rememorarea Primului Război Mondial. Comemorare şi memorie în Europa central-estică; De la viziune la acţiune. Marile Puteri şi Europa central-estică după război; O pace durabilă? Promisiune şi realitate în noua ordine europeană.

‘Evenimentul va reprezenta, de asemenea, o oportunitate de promovare a unei culturi istorice lipsite de părtinire, având în vedere faptul că împlinirea celor 100 de ani de evenimentele din 1918-1919 sunt un bun prilej de reflecţie asupra prezentului, asupra oportunităţilor, dar şi provocărilor cu care se confruntă astăzi Europa’, afirmă sursa citată.

Conferinţa, organizată de Facultatea de Istorie a UB, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu sprijinul Institutului de Cercetare al universităţii, face parte din seria de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.

‘Armistiţiile din toamna anului 1918 au reprezentat doar finalul unei etape în competiţia pentru influenţă în Centrul şi Estul Europei şi au deschis calea pentru diferite viziuni de reconstrucţie a ordinii internaţionale. Astfel, în contextul fluid creat de prăbuşirea a patru imperii multinaţionale, finalul Marelui Război a devenit un punct de cotitură, regiunea fiind reconfigurată de o manieră dramatică’, se mai arată în comunicat.

(Agerpres/FOTO unibuc.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă