Ascultă Radio România Iași Live

Iohannis: Brexitul va produce o diminuare a bugetului UE

Publicat de , 11 septembrie 2018, 14:27 / actualizat: 11 septembrie 2018, 16:32

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va produce o diminuare a bugetului UE, arătând că soluţia potrivită în acest caz ar fi o alocare naţională ‘un pic crescută’.

Şeful statului a primit marţi vizita premierului slovac, Peter Pellegrini.

‘Am discutat despre nevoia de consolidare a proiectului european şi am găsit împreună că avem o abordare similară faţă de toate aceste chestiuni. În context, am evidenţiat importanţa summitului pe care îl vom organiza anul viitor, la Sibiu, un summit destinat viitorului UE, şi sunt convins că vom găsi cele mai bune abordări pentru acel summit. Este o perioadă dificilă pentru UE, euroscepticismul, în creştere, Brexitul bate la uşă şi cred că trebuie să redăm europenilor sentimentul de siguranţă şi de bun mers al Uniunii. Pentru asta, este, evident, nevoie să lucrăm în foarte multe planuri şi împreună cu domnul prim-ministru am găsit aici o cale comună interesantă, prin faptul că România va prezida Consiliul Uniunii, iar Slovacia va prezida mai multe formate, de exemplu, OECD va fi prezidat şi am primit cu mulţumiri suportul dlui prim-ministru pentru ca România să devină membră. Aceste formate ne vor permite în cursul anului viitor armonizări suplimentare în foarte multe dosare. Unul dintre dosarele mai complicate se referă la bugetul viitor al Uniunii. Aici am căzut de acord că foarte multe sectoare trebuie să fie finanţate în continuare corespunzător, de exemplu, coeziunea şi agricultura; pe de altă parte, sunt sectoare noi, care trebuie finanţate, şi trebuie să ţinem cont şi de faptul că Brexitul va produce o diminuare a bugetului. Suntem de părere că o alocare naţională un pic crescută este o soluţie potrivită pentru această problemă. Aceasta este şi poziţia pe care România a avut-o în cadrul negocierilor de până acum’, a spus Iohannis, la conferinţa comună cu premierul slovac, Peter Pellegrini.

El a arătat că în ceea ce priveşte negocierea pe Brexit a căzut de acord cu premierul slovac că aceasta se va face într-un mod profesionist de către echipa de negociatori stabilită de UE 27.

‘Vom lăsa echipa să negocieze mai departe, cu speranţa unei finalizări rapide, până la sfârşitul acestui an’, a adăugat Iohannis.

Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat relaţiile bilaterale româno-slovace, viitoarea preşedinţie română la Consiliul UE, viitorul Europei, retragerea Marii Britanii şi extinderea UE, aspecte conexe securităţii europene, NATO şi Summitul celor Trei Mări.

‘Relaţiile dintre România şi Slovacia sunt excelente. Am subliniat amândoi acest lucru şi, dacă îmi permiteţi să folosesc aşa o sintagmă, mi-am exprimat mulţumirea faţă de această stare de fapt. Aceste relaţii sunt foarte bune în plan politic, sunt foarte bune şi în creştere în plan economic, dar o menţiune specială am ţinut să fac: aceste relaţii se datorează într-o măsură semnificativă şi comunităţilor, respectiv comunitatea românească din Slovacia, care este foarte bine primită şi foarte bine integrată, şi comunităţii slovace din România, care, de asemenea, este foarte bine integrată’, a mai spus Iohannis.

La rândul său, premierul Pellegrini a arătat că Slovacia este de acord cu majorarea alocărilor naţionale pentru UE.

‘Sunt de acord cu părerea domnului preşedinte şi atitudinea României că, dacă Uniunea Europeană se confruntă cu alte priorităţi şi se subliniază alte aspecte ale bugetului sau ale cadrului financiar multianual, şi Slovacia este de acord cu propunerea să fie majorate contribuţiile de la 1% la 1 şi ceva, ceea ce trebuie convenit prin consens. În acest sens, suntem pe aceeaşi parte ca opinie şi, totodată, mă bucur foarte mult că domnul preşedinte ne-a informat că preşedinţia României vrea să continue discuţiile privind bugetul, cu ambiţia de a obţine un consens, deşi anul viitor în primăvară vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European. Vom urmări cu mare atenţie şi vom sprijini preşedinţia României (n.r. – la Consiliul UE) în acest sens. Când domnul preşedinte a vorbit despre Brexit, sigur, pentru Republica Slovacă şi cred că şi pentru România e foarte important, fără să luăm în considerare ce sfârşit va avea Brexitul şi cum se vor sfârşi negocierile, să asigurăm o poziţie demnă de cetăţenii noştri – slovacii şi românii – care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie. Există un acord, dar noi trebuie să fim foarte atenţi’, a afirmat Peter Pellegrini.

Etichete:
MAE – atenţionare de călătorie în Grecia pentru astăzi: COD ROȘU de precipitaţii abundente
Internaţional marți, 3 noiembrie 2026, 07:45

MAE – atenţionare de călătorie în Grecia pentru astăzi: COD ROȘU de precipitaţii abundente

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia...

MAE – atenţionare de călătorie în Grecia pentru astăzi: COD ROȘU de precipitaţii abundente
MAE/România a condamnat la OSCE atacurile sistematice ale Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Internaţional vineri, 30 octombrie 2026, 10:59

MAE/România a condamnat la OSCE atacurile sistematice ale Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră

România a condamnat atacurile sistematice ale Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în...

MAE/România a condamnat la OSCE atacurile sistematice ale Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit
Internaţional joi, 29 octombrie 2026, 12:24

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat ieri în coliziune, în Spania, a fost rănit. Oficiul consular român l-a...

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit
Miniştrii apărării din România, Bulgaria şi Turcia au discutat la Sofia măsuri pentru consolidarea securităţii la Marea Neagră
Internaţional joi, 29 octombrie 2026, 07:07

Miniştrii apărării din România, Bulgaria şi Turcia au discutat la Sofia măsuri pentru consolidarea securităţii la Marea Neagră

Miniştrii apărării din România, Bulgaria şi Turcia au discutat ieri, la Sofia, măsuri pentru consolidarea securităţii la Marea Neagră, în...

Miniştrii apărării din România, Bulgaria şi Turcia au discutat la Sofia măsuri pentru consolidarea securităţii la Marea Neagră
Internaţional joi, 29 octombrie 2026, 07:04

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă ieri în regiunea Castilia-La Mancha, soldată cu...

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 18:10

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți

UPDATE ora 18:30 – Cel puţin 68 de oameni şi-au pierdut viaţa în Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit pe linia care...

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 09:49

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative

Israelul pare că se îndreaptă spre o perioadă de blocaj politic după alegerile legislative de ieri, în condiţiile în care nici Benajmin...

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 16:39

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă

România şi Republica Moldova cooperează la cel mai înalt şi mai strâns nivel din perioada recentă, iar sprijinul acordat de Bucureşti...

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă