Ascultă Radio România Iași Live

Interlopul moldovean Vitalie Proca cere înjumătățirea pedepsei

Interlopul moldovean Vitalie Proca cere înjumătățirea pedepsei

Publicat de , 3 martie 2017, 11:08

Interlopul moldovean Vitalie Proca le-a cerut vineri judecătorilor de la ÎCCJ înjumătățirea pedepsei primite în dosarul în care a fost acuzat că a încercat să omoare în 2012 un tânăr în cartierul Vitan din București, pe care l-a confundat cu liderul lumii interlope din Piatra Neamț, Ioan Mironescu.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au luat în discuție vineri recursul în casație formulat de Vitalie Proca împotriva deciziei date de judecătorii Curții de Apel București prin care a fost condamnat la 21 de ani și opt luni pentru tentativă de omor calificat și deosebit de grav și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În acest context, avocatul lui Vitalie Proca a susținut în fața judecătorilor că pedeapsa primită de clientul său este mult prea mare pentru infracțiunea de care este acuzat, mai ales că acesta ar fi făcut un denunț complet în legătură cu fapta pe care a comis-o, cerând casarea deciziei și rejudecarea apelului.

De asemenea, avocatul a precizat că fapta de omor săvârșită anterior în Republica Moldova a fost făcută pe când era minor și trebuia reținută ca circumstanță agravantă, adăugând că pedeapsa de 12 ani de închisoare pronunțată de Tribunalul București era cea corectă.

Vitalie Proca a susținut în fața magistraților că sunt oameni condamnați pentru omor la pedepse mai mici, iar el pentru tentativă a primit 21 de ani.

„Bănuiesc că sunt condamnat la moarte. Iau 40 de pastile zilnic și câteva kilograme de substanțe intravenoase care nu își fac efectul. (…) Până la urmă am greșit și îmi pare rău și sunt conștient că — având în vedere mandatul pe care l-am luat — nu mă mai întorc acasă. Când am intrat în închisoare, la acel moment, m-am întâlnit cu oameni care pentru omor au 14, 15, 16 ani, iar eu pentru tentativă am 21 de ani. (…) Eu am făcut niște greșeli mari, sper că a venit timpul de a mă corecta”, a spus Vitalie Proca.
Instanța a rămas în pronunțare și urmează să decidă dacă admit sau resping recursul în casație.

Potrivit procurorilor, Vitalie Proca a fost angajat în anul 2012 de frații Bogdan și Răzvan Mararu să-l asasineze pe liderul lumii interlope din Piatra Neamț, Ioan Dumitru Mironescu.

Astfel, pe 26 noiembrie 2012, cu sprijinul unui complice, Ion Druță, Vitalie Proca s-a deplasat în cartierul Vitan din București, în urmărirea lui Ioan Mironescu, însă l-a confundat pe acesta cu un tânăr de 26 de ani, Răzvan Mircea Isăilă, asupra căruia a tras mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră AK 47, în timp ce tânărul își parca autoturismul.

Observând că Răzvan Mircea Isăilă nu a decedat, Vitalie Proca a coborât din autoturism și, folosind un pistol Makarov, a executat mai multe focuri de armă în direcția tânărului.

Vitalie Proca a fugit de la fața locului, iar Răzvan Mircea Isăilă a fost transportat de urgență la spital, unde medicii au reușit să-i salveze viața.

Procurorii susțin că frații Bogdan și Răzvan Mararu au luat hotărârea de a-l ucide pe Ioan Mironescu din răzbunare, după ce acesta a comandat amplasarea, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2012, a unui dispozitiv exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, parcat în apropierea locuinței acestuia din Piatra Neamț. Atentatul a fost dejucat ca urmare a intervenției anchetatorilor.

Frații Mararu i-au dat lui Vitalie Proca bani și un autoturism marca Audi A6, folosit de acesta la comiterea atentatului din cartierul Vitan, i-au oferit elementele necesare pentru identificarea lui Mironescu și, prin intermediari, au ținut permanent contactul cu el, anterior și ulterior comiterii faptei.

După atentat, Vitalie Proca a fugit din țară, însă a fost prins în Federația Rusă și încarcerat, după care a fost extrădat în România.

Cu aproximativ un an înainte de săvârșirea faptei în România, Vitalie Proca mai comisese o tentativă de omor, în Londra, asupra unui bancher rus, Gherman Gorbunțov.(Agerpres/FOTO arhiva adevarul)

Etichete:
Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 08:54

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte

Guvernul va anunţa mâine stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte şi va adopta două ordonaţe de...

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Naţional duminică, 3 mai 2026, 07:45

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES

Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’ este organizată duminică, în contextul marcării Zilei Mondiale a Libertăţii...

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:15

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar, inclusiv a examenelor de...

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional vineri, 1 mai 2026, 11:22

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere

Prețurile carburanților înregistrează o ușoară creștere față de zilele precedente, motorina depășind pragul de 9,3 lei pe litru în...

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Naţional vineri, 1 mai 2026, 09:16

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat

Părinţii ori tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist pot beneficia de servicii de consiliere psihologică,...

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat