Ascultă Radio România Iași Live

„Evaluarea profesorilor ar putea fi făcută mai complex – de părinţi, colegi, elevi”, afirmă ministrul Educației

„Evaluarea profesorilor ar putea fi făcută mai complex – de părinţi, colegi, elevi”, afirmă ministrul Educației

Publicat de letitia, 19 mai 2025, 18:21

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat luni că ia în calcul un nou sistem de evaluare a cadrelor didactice, urmând să aibă consultări cu sindicatele şi cu colegii, sistem ce va porni de la câteva principii ‘care vor rezolva problemele’, unul dintre acestea fiind acela ca evaluarea să fie făcută şi de părinţi.

Daniel David a prezentat ‘Raportul de diagnostic al Educaţiei şi Cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)’.

‘Dacă ai dat concurs pe o perioadă determinată (…), de la un an la altul, tu poţi să-ţi menţii poziţia respectivă, cât este activă poziţia în unitatea şcolară, pe baza evaluării, pe care ţi-o face cine?! Unitatea şcolară. Şi o să gândim o metodologie-cadru, astfel încât evaluarea să nu fie numai făcută de profesori, să fie o evaluare complexă, în care să fie şi feedback-ul părinţilor, colegilor, de ce nu feedback-ul elevilor. Şi atunci, un om care ocupă o astfel de poziţie rămâne încă un an, dar pe baza evaluării pe care o face unitatea şcolară. Şi foarte important: dacă poziţia respectivă devine viabilă pentru ce numim astăzi titularizare, adică patru ani, să spunem, sau cinci ani, în zona de învăţământ primar, se transformă (…) într-o poziţie pe nedeterminat. Cred că este un lucru corect. Vedeţi, transformarea din determinat pe nedeterminat se face pe baza unei valori de calitate şi pe care o face cine?! Tocmai unitatea şcolară unde tu lucrezi şi care ştiu că, dacă nu eşti bun, nu are sens să-ţi dea de la an la an prelungire, pentru că la un moment dat se vor trezi cu tine pe perioadă nedeterminată acolo. Şi cred că este un mecanism elegant şi cinstit pentru oamenii care vor să intre în sistemul preuniversitar’, a declarat ministrul la prezentarea raportului.

Potrivit acestuia, locurile care nu sunt acoperite de către cei care au titlu de licenţiat în sistem evident că se scot la concurs în regim de suplinire pentru cei care la acel examen de licenţiere au luat între 5 şi 6,99.

‘Şi, dacă nici aşa nu se ocupă, cum se întâmplă şi acum, se scot de către unitatea şcolară în regim de plată cu ora şi printr-o metodologie pe care o să o stabilim tot la nivel de minister, să asigurăm nişte standarde minimale şi acolo. Cred că este o situaţie elegantă, ţinând cont de faptul că avem nevoie de oameni în sistem (…), prin faptul că vrem să valorizăm oamenii buni care obţin note mari şi acum la examenul de titularizare sau la examenul de licenţiere, şi prin faptul că ducem decizia în final spre unitatea şcolară care îţi dă postul pe determinat sau pe nedeterminat’, a explicat Daniel David.

El nu exclude ca orele cu plată să nu mai fie bugetate.

‘Sigur că ce este important, cum se întâmplă şi acum, vom spune foarte clar şcolilor: ‘să scoţi toate posturile, nu le ţii pentru plata cu ora, că dacă apar, după ce ne-ai spus că ai anunţat toate posturile, nu le mai bugetăm’. Deci, e un lucru foarte important prin care cumva ne asigurăm că unităţile şcolare vor anunţa toate posturile disponibile. Este un sistem pe care îl gândim, astea sunt principiile, detalierea şi implementarea operaţională o să o discutăm, inclusiv cu sindicatele, cu colegii din sistem şi cu alţi specialişti interesaţi, dar pornind de la aceste principii care eu cred că rezolvă problemele pe care le avem în acest moment în sistem’, a transmis ministrul Educaţiei. (AGERPRES/FOTO gov.ro)

Peste 790.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae
Naţional sâmbătă, 6 decembrie 2025, 07:00

Peste 790.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae

Peste 790.000 de persoane îşi sărbătoresc astăzi onomastica, de Sfântul Nicolae. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru...

Peste 790.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae
Un comisar şef de la Poliţia Economică Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de lei mită
Naţional sâmbătă, 6 decembrie 2025, 06:00

Un comisar şef de la Poliţia Economică Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de lei mită

Un comisar şef de la Poliţia Economică Giurgiu a fost reţinut astăzi de procurorii anticorupţie după ce a fost prins în flagrant în timp ce...

Un comisar şef de la Poliţia Economică Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de lei mită
Guvernul a aprobat o listă cu 17 companii de stat care vor intra într-un proces de reformă
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 18:39

Guvernul a aprobat o listă cu 17 companii de stat care vor intra într-un proces de reformă

Guvernul a aprobat astăzi o listă cu 17 companii de stat care vor intra într-un proces de reformă, la finalul căruia se va stabili care dintre...

Guvernul a aprobat o listă cu 17 companii de stat care vor intra într-un proces de reformă
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce reguli mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 18:36

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce reguli mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat astăzi legea care introduce reguli mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare...

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce reguli mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 18:34

Ministerul Educaţiei: Reglementări privind temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a semnat astăzi ordinul care reglementează temele pentru acasă în învăţământul...

Ministerul Educaţiei: Reglementări privind temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 16:10

CCR discută săptămâna viitoare sesizarea ICCJ în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor

Curtea Constituţională a Românei urmează să discute pe 10 decembrie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ) în legătură...

CCR discută săptămâna viitoare sesizarea ICCJ în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 14:34

Solidaritate record la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun: Fonduri de peste 1 milion de euro, pentru restabilirea dreptului la educație al copiilor vulnerabilizați de sărăcie

Solidaritate record la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun: Fonduri de peste 1 milion de euro, pentru restabilirea dreptului la...

Solidaritate record la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun: Fonduri de peste 1 milion de euro, pentru restabilirea dreptului la educație al copiilor vulnerabilizați de sărăcie
Naţional vineri, 5 decembrie 2025, 13:38

Balerină a Operei ieșene își face debutul literar la Târgul de Carte Gaudeamus

Elena Manuela Nechita, balerină de ansamblu la Opera Națională Română Iași, își face debutul literar la ediția din acest an a Târgului de...

Balerină a Operei ieșene își face debutul literar la Târgul de Carte Gaudeamus