Ascultă Radio România Iași Live

Dezbatere la MJ pe modificarea prevederilor referitoare la abuzul în serviciu

Dezbatere la MJ pe modificarea prevederilor referitoare la abuzul în serviciu

Publicat de Andreea Drilea, 3 iulie 2017, 06:51

Ministerul Justiţiei va organiza, luni, o dezbatere publică privind modificarea şi completarea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu în acord cu deciziile Curţii Constituţionale a României.

La dezbaterea organizată la sediul Ministerului Justiţiei, ministrul Tudorel Toader se va întâlni, începând cu ora 10,00, cu reprezentanţii instituţiilor din cadrul sistemului judiciar, asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, mediului academic şi profesiilor juridice liberale.

Pe 28 iunie, reprezentanţii societăţii civile au sugerat, în cadrul primei dezbaterii referitoare la redefinirea abuzului în servicu, eliminarea pragului prin transformarea infracţiunii în una ‘de pericol’, fie stabilirea unui prag minim.

Codru Vrabie, reprezentant al Asociaţiei Funky Citizens, a sugerat modificarea infracţiunii de abuz în serviciu, astfel încât ea să nu mai fie o infracţiune de rezultat, ci să fie o infracţiune de pericol, în acest fel nemaifiind nevoie de prag.

‘Nu credem că este neapărat nevoie de prag. (…) Parlamentul şi dumneavoastră, prin Ministerul Justiţiei, aveţi posibilitatea să înaintaţi o astfel de propunere Parlamentului, pentru că ţine de politica penală a statului român, de filozofia penală din Codul penal. Vă sugerăm să modificaţi infracţiunea de abuz în serviciu din articolul 297, în aşa fel încât ea să nu mai fie o infracţiune de rezultat, ci să fie o infracţiune de pericol. În momentul în care face această redefinire, nu mai încape niciun fel de discuţie despre vreun prag, pentru că pragul este indisolubil legat de existenţa rezultatului’, a propus Codru Vrabie în cadrul dezbaterii.

El a explicat că în istorie a existat o perioadă în care abuzul în serviciu era reglementat ca o ‘infracţiune de pericol’.

‘Infracţiunea de abuz în serviciu, încă de la Dongoroz (Vintilă Dongoroz – n.r.) încoace, pare să fie o infracţiune de rezultat, însă, în Codul lui Cuza din 1865, infracţiunea era una de pericol. În filozofia capitolului de infracţiuni de serviciu există şi infracţiuni de pericol, şi infracţiuni de rezultat, dar, dacă ne uităm la abuzul în serviciu, ne întrebăm care este valoarea ocrotită. Noi credem că valoarea ocrotită este exercitarea atribuţiilor de serviciu cu respectarea legii. Nu poate să fie ocrotită valoarea rezultată din încălcarea legii şi cauzarea unei vătămări sau unui prejudiciu’, a motivat Vrabie.

În schimb, Asociaţia APADOR-CH a susţinut că este pentru introducerea unui prag rezonabil.

‘Din punctul de vedere al APADOR-CH, modul cum este formulat acum abuzul în serviciu este foarte lipsit de predictibilitate, în primul rând datorită faptului că soluţia de clasare pe care o poate da un procuror este subiectivă şi, ca urmare, să afirm că susţin introducerea unui prag rezonabil, prag care trebuie stabilit, nu de APADOR-CH, ci de cine poate face o estimare a gravităţii unei pagube şi să ne uităm care este diferenţa între ciobitul farului şi plecarea fără frână şi fără lumini noaptea. Din punctul nostru de vedere, ar trebui să se ducă destul de jos pragul. În plus, deşi fapta cea de sub prag ar rămâne nesancţionată penal, ea trebuie totuşi sancţionată şi opinia noastră este că, pe lângă recuperarea prejudiciului, ar trebui să fie însoţită de o amendă nepenală, care să fie în cuantum cel puţin egală cu prejudiciul cauzat’, a spus Maria Nicoleta Andreescu, preşedinte APADOR-CH.

Curtea Constituţională considera, în motivarea deciziei prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bombonica Prodana, fosta soţie a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, că dispoziţiile penale în vigoare cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu ‘sunt formulate în sens larg şi în termeni vagi’.

‘Dispoziţiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg şi în termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art.7 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi a altor cerinţe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări şi aplicări arbitrare/aleatorii’, se arăta în motivarea publicată, pe 21 iunie, pe site-ul CCR.

Conform sursei citate, o astfel de omisiune are relevanţă constituţională, deoarece afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează o acuzaţie penală. În această situaţie, CCR consideră necesară instituirea unui prag al pagubei şi circumstanţierea vătămării produse prin comiterea faptei, în funcţie de care să se aprecieze dacă este sau nu vorba de o infracţiune.

CCR preciza, totodată, că nu are competenţa de a remedia acest viciu normativ, întrucât ar intra în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat şi, astfel, şi-ar depăşi atribuţiile legale.

‘Curtea subliniază că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate’, se menţiona în motivare.

(Agerpres/FOTO arhivă glsa.ro)

Etichete:
Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 14:01

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale

Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale în trei spitale din București: Salvați Copiii...

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:35

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Este vorba...

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:03

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici

Numărul paturilor destinate spitalizării continue va fi redus cu 14.000, etapizat, pe parcursul următorilor trei ani, conform unei hotărâri...

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 18:52

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune

PSD a făcut azi un apel pentru susţinerea moţiunii de cenzură, adresat în principal liberalilor care nu ar fi de acord să-l sprijine în...

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune