Ascultă Radio România Iași Live

CCR a stabilit 22 octombrie termen de transmitere a punctelor de vedere privind conflictul juridic între Parlament şi MP

Publicat de , 8 octombrie 2018, 19:00

UPDATE – ora 19:02 Curtea Constituţională a României a stabilit data de 22 octombrie ca termen de transmitere a punctelor de vedere în cazul sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis luni AGERPRES, Curtea Constituţională a fost sesizată de către preşedintele Camerei Deputaţilor cu o ‘cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte’.

‘Sesizarea constituie obiectul Dosarului 1494E/2018. Conform procedurii prevăzute de articolul 35 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost stabilit termenul de 22 octombrie înăuntrul căruia părţile aflate în conflict îşi pot exprima, în scris, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia’, se precizează în comunicat.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a sesizat luni Curtea Constituţională pentru soluţionarea unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public, pe tema protocolul SRI – Parchetul General, potrivit unor surse parlamentare.

Sursele citate au precizat că sesizarea a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, în condiţiile în care Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile lui Iordache, pentru data de 8 octombrie.

Florin Iordache a declarat, în urmă cu câteva zile, în şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, că analizează posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu un conflict instituţional de natură constituţională pe tema protocoalelor de colaborare încheiate între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii, din 2009 şi 2016, susţinând că procurorul general a dat puteri sporite SRI, transformându-l în organ de urmărire penală.

‘Din punctul meu de vedere, protocoalele sunt inadmisibile şi modul în care procurorul general a semnat aceste protocoale sunt de natură să creeze un conflict constituţional şi spun că ne gândim foarte clar să declanşăm un conflict constituţional datorită faptului că prin semnarea de către procurorul general a acestor protocoale, mă refer la cel din 2009 şi cel din 2016, a venit să adauge la Codul de procedură penală’, explica Iordache.

Potrivit acestuia, protocolul din 2016 dă puteri sporite SRI, transformându-l în organ de cercetare penală.

‘Acest protocol din 2016 dă puteri sporite SRI, transformându-l în organ de cercetare penală, dacă SRI se referea la infracţiuni de siguranţă naţională. Dacă vă uitaţi la art. 17 din protocolul din 2009 şi la art. 11 din protocolul din 2016 în care se spune că SRI administrează probe în faza de urmărire penală, ceea ce adaugă Codului de procedură penală, astfel încât efectuează cercetări sau constatări tehnico-ştiinţifice, îndeplinesc acte care sunt în sfera de garanţie a părţilor şi aici vorbesc de art. 27 din protocolul din 2009 şi de art. 11 din protocolul din 2016. Şi, de asemenea, extinde sfera de competenţe a SRI la orice fel infracţiune, aşa cum este la lit b la art. 2 din protocolul din 2016 şi art. 2 din protocolul din 2009’, adăuga Iordache.

În opinia sa, prin protocolul din 2009, SRI este abilitat să cenzureze probele din dosare.

‘De asemenea, dacă vă uitaţi la protocolul din 2009 art. 34 al. 2, SRI este abilitat să cenzureze probele din dosare, pe baza aprecierii agenţilor Serviciului. Iată că prin semnarea acestor protocoale, şi de aceea cred eu că e un fapt foarte grav, procurorul general a venit să adauge la Codul de procedură penală şi a dat puteri sporite SRI, transformându-l în organ de urmărire penală. Toate acestea noi analizăm dacă nu este vorba de un conflict constituţional şi dacă este necesar să sesizăm CCR, pentru că şi pentru trei luni de zile acest protocol din 2009 şi-a produs efectele. Şi dacă, pe baza acestor efecte, nişte oameni, pe baza interpretărilor şi a faptului că organele de cercetare penală au fost cei de la SRI şi ei sunt cei care au făcut expertizele, traducerile…nu sunt specialişti cei de la SRI, nici experţi, nici traducători autorizaţi. Toate aceste sunt nişte fapte foarte grave’, a spunea Iordache.


Curtea Constituţională a României a înregistrat sesizarea venită din partea Camerei Deputaţilor privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public, au precizat pentru AGERPRES oficiali ai CCR.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a sesizat luni Curtea Constituţională pentru soluţionarea unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public, pe tema protocolul SRI – Parchetul General, potrivit unor surse parlamentare.

Sursele citate au precizat că sesizarea a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, în condiţiile în care Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile lui Iordache, pentru data de 8 octombrie.

Florin Iordache a declarat, în urmă cu câteva zile, în şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor că analizează posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu un conflict instituţional de natură constituţională pe tema protocoalelor de colaborare încheiate între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii, din 2009 şi 2016, susţinând că procurorul general a dat puteri sporite SRI, transformându-l în organ de urmărire penală.

‘Din punctul meu de vedere, protocoalele sunt inadmisibile şi modul în care procurorul general a semnat aceste protocoale sunt de natură să creeze un conflict constituţional şi spun că ne gândim foarte clar să declanşăm un conflict constituţional datorită faptului că prin semnarea de către procurorul general a acestor protocoale, mă refer la cel din 2009 şi cel din 2016, a venit să adauge la Codul de procedură penală’, a spus Iordache.

Potrivit acestuia, protocolul din 2016 dă puteri sporite SRI, transformându-l în organ de cercetare penală.

‘Acest protocol din 2016 dă puteri sporite SRI, transformându-l în organ de cercetare penală, dacă SRI se referea la infracţiuni de siguranţă naţională. Dacă vă uitaţi la art. 17 din protocolul din 2009 şi la art. 11 din protocolul din 2016 în care se spune că SRI administrează probe în faza de urmărire penală, ceea ce adaugă Codului de procedură penală, astfel încât efectuează cercetări sau constatări tehnico-ştiinţifice, îndeplinesc acte care sunt în sfera de garanţie a părţilor şi aici vorbesc de art. 27 din protocolul din 2009 şi de art. 11 din protocolul din 2016. Şi de asemenea extinde sfera de competenţe a SRI la orice fel infracţiune, aşa cum este la lit b la art. 2 din protocolul din 2016 şi art. 2 din protocolul din 2009’, a adăugat Iordache.

În opinia lui Iordache, prin protocolul din 2009, SRI este abilitat să cenzureze probele din dosare.

‘De asemenea, dacă vă uitaţi la protocolul din 2009 art. 34 al. 2, SRI este abilitat să cenzureze probele din dosare, pe baza aprecierii agenţilor Serviciului. Iată că prin semnarea acestor protocoale, şi de aceea cred eu că e un fapt foarte grav, procurorul general a venit să adauge la Codul de procedură penală şi a dat puteri sporite SRI, transformându-l în organ de urmărire penală. Toate acestea noi analizăm dacă nu este vorba de un conflict constituţional şi dacă este necesar să sesizăm CCR, pentru că şi pentru trei luni de zile acest protocol din 2009 şi-a produs efectele. Şi dacă, pe baza acestor efecte, nişte oameni, pe baza interpretărilor şi a faptului că organele de cercetare penală au fost cei de la SRI şi ei sunt cei care au făcut expertizele, traducerile…nu sunt specialişti cei de la SRI, nici experţi, nici traducători autorizaţi. Toate aceste sunt nişte fapte foarte grave’, a mai spus Iordache. (Agerpres/FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Executivul comunitar are în vedere o nouă taxă pentru platformele online
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 14:52

Executivul comunitar are în vedere o nouă taxă pentru platformele online

Uniunea Europeană vrea să introducă, de la 1 noiembrie, o nouă taxă pentru platformele online, pentru coletele cu valoare mică venite din afara...

Executivul comunitar are în vedere o nouă taxă pentru platformele online
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:33

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă

Curtea Militară de Apel Bucureşti începe, marţi, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:12

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre

Oamenii aflaţi în nordul judeţului Tulcea au primit, azi-noapte, două mesaje de alertă, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei....

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:43

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie

Premierul interimar Ilie Bolojan cere instalarea cât mai rapidă a unui nou guvern şi afirmă că primul pas pentru deblocare este desemnarea de...

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie