Ascultă Radio România Iași Live

Cardinalul Lucian: Înviind, Isus conduce omenirea înspre starea dintru început: omul nu mai moare

Cardinalul Lucian: Înviind, Isus conduce omenirea înspre starea dintru început: omul nu mai moare

Publicat de Andreea Drilea, 6 aprilie 2018, 09:10

Înviind din morţi, Isus conduce omenirea înspre starea dintru început: cea în care omul nu mai moare, afirmă cardinalul Lucian, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în Pastorala transmisă clerului şi credincioşilor la sărbătoarea Sfintelor Paşti.

„Isus ne eliberează de iluzia pe care Satana vrea să ne-o inoculeze: aceea că am fi abandonaţi propriului destin şi, în final, morţii. Şi de aceea, din dimineaţa de duminică şi din acea grădină a Învierii, speranţa luminează cele mai întunecoase unghere ale existenţei oamenilor. Înviind din morţi, Isus conduce omenirea înspre starea dintru început: cea în care omul nu mai moare”, spune cardinalul.

Potrivit înaltului ierarh greco-catolic, „mormântul gol ne trimite astfel la ceva mult mai important: Isus nu mai este în mormânt, ci este prezent în Biserica Lui”.

„Împreună cu Apostolul Petru în casa sutaşului Corneliu putem şi noi să spunem că „Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate nu la tot poporul, ci nouă, martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din morţi” (Fapte 10, 40-41). Alături de comunitatea Bisericii, îl vedem şi noi pe Cel înviat în Euharistie, mâncăm şi bem şi noi la masa Lui, îl întâlnim şi noi pe Cel ce a călcat stăpânirea morţii, cu moartea pe moarte călcând. Mormântul gol ne trimite astfel la ceva mult mai important: Isus nu mai este în mormânt, ci este prezent în Biserica Lui. Acolo primim Trupul Lui, acolo devenim mădularele Lui”, explică cardinalul.

El ne îndeamnă „să ne apropiem şi să intrăm tot mai adânc, pe an ce trece, în misterul de iubire şi de lumină al Învierii”.

„Alături de Fecioara Sfântă, Maica Bisericii, să ne apropiem şi să intrăm tot mai adânc, pe an ce trece, în misterul de iubire şi de lumină al Învierii. Ea, cea care a crezut Cuvântului lui Dumnezeu chiar şi în faţa răstignirii, ne va conduce şi pe noi pe calea cea strâmtă a credinţei. Dacă ne vom încredinţa ocrotirii Ei materne, inimile noastre vor deveni asemenea cu Inima Ei: un tezaur al prezenţei lui Dumnezeu. Maria, cinstită în icoane ca „Cea care ne arată Calea”, ne va fi întotdeauna ocrotitoare pe calea înspre Fiul ei cel Înviat. Amin!”, mai spune cardinalul.

Acesta urează tuturor sărbători pascale binecuvântate şi tradiţionalul Cristos a înviat!

(Agerpres/FOTO arhivă e-communio.ro)

Etichete:
Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 17:15

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”, după ce deputaţii au adoptat iniţiativa legislativă prin care este...

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 15:11

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor

Noul an școlar începe într-un context dificil pentru educația din România: 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani sunt în afara...

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”

Comisia Europeană se pregătește să lanseze un program educațional, ca parte a răspunsului la declinul sever al performanțelor școlare,...

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:23

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial

Hotărârile privind numirea Sorinei Matei ca director general interimar la TVR şi a lui Răzvan Dincă la Radio România au fost publicate marţi...

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline

Majoritatea românilor, aproape 64%, consideră că este mai important ca partidele să ajungă cât mai repede la un acord pentru formarea unui...

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline