Ascultă Radio România Iași Live

ANPC obligă Banca Raiffeisen să refacă contractele de credit în franci elveţieni

ANPC obligă Banca Raiffeisen să refacă contractele de credit în franci elveţieni

Publicat de , 23 octombrie 2017, 13:40

Banca Raiffeisen este obligată să refacă de astăzi contractele de credit în franci elveţieni, potrivit unui ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului emis în urma unor controale.

Totodată, instituţia financiară a fost amendată şi cu 50.000 de lei pentru practici incorecte.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului spune că banca nu a informat clientul despre viitoarele costuri ale produselor financiare, influenţate de creşterea dobânzilor şi a cursului de schimb. Prin urmare, banca trebuie să readucă toate contractele de credit la condiţiile din perioada când au fost încheiate.

Preşedintele ANPC, Bogdan Pandelică, a explicat că acest lucru presupune, printre altele, aplicarea dobânzii de la acea vreme, dar şi refacerarea graficului de rambursare a împrumutului.

Bogdan Pandelică: Ascunderea şi disimularea intenţionată a acestor aspecte, nedepunerea diligenţelor necesare de a face un scenariu al fluctuaţiei cursului de schimb în raport cu veniturile reduse ale consumatorului şi în raport cu înşelăciunea costurilor aşa-zise reduse, este necesară încetarea practicii şi, evident, ca o măsură consecutivă emiterea automată a noi grafice de rambursare conţinând cursul iniţial de schimb şi costurile iniţiale cu efecte erga omnes.

La rândul său banca a anunţat că va contesta ordinul ANPC în instanţă. Preşedintele ANPC spune că va extinde controalele şi la alte bănci care au acordat credite în moneda elveţiană.

Între timp, inpectorii ANPC au amendat 15 bănci cu peste 500 de mii de lei, pentru practici comerciale incorecte în ceea ce priveşte activităţile de publicitate.(Rador/FOTO arhiva economica.net)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă