Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Seism în Turcia – Cel puţin 22 de morţi şi peste 1.000 de răniţi

(UPDATE) Seism în Turcia – Cel puţin 22 de morţi şi peste 1.000 de răniţi

Publicat de Gabriela Rotaru, 25 ianuarie 2020, 09:01 / actualizat: 25 ianuarie 2020, 15:35

UPDATE – Cel puţin 22 persoane şi-au pierdut viaţa şi peste o mie au fost rănite în urma cutremurului care s-a produs, aseară, în estul Turciei, potrivit celui mai recent bilanţ, citat de Reuters. Mai multe clădiri s-au prăbuşit, iar o amplă operaţiune de salvare este în curs de derulare.

Seismul a avut o magnitudine de 6,8 grade pe scara Richter şi a fost urmat de zeci de replici. Cutremurul a fost resimţit şi în Iran, Siria şi Liban.

 

UPDATE – Cel puţin 21 persoane au murit, peste o mie au fost rănite şi mai multe clădiri s-au prăbuşit vineri seară în urma unui puternic seism produs în estul Turciei, care s-a resimţit şi în unele state vecine, informează sâmbătă DPA care citează Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor şi a Situaţiilor de Urgenţă (AFAD).


UPDATE – Un cutremur major în estul Turciei a ucis cel puţin 19 persoane şi rănit peste 900, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat Anadolu, citând agenţia pentru managementul dezastrelor AFAD, transmite DPA.

Cel puţin 15 persoane au fost ucise în provincia Elazig şi patru în cea vecină Malatya, potrivit AFAD. Anadolu raportase anterior că cinci persoane au murit în Malatya, citându-l pe ministrul de interne Suleyman Soylu.

AFAD anunţase iniţial că seismul a avut o magnitudine de 6,8. Centrul turc de control al cutremurelor Kandilli a anunţat la scurt timp o magnitudine de 6,5, potrivit Anadolu. Peste 100 de replici au fost resimţite cu magnitudini cuprinse între 2,7 şi 5,4.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în districtul Sivrice din oraşul Elazig.

Soylu a spus că unele clădiri din centrul oraşului au fost deteriorate, adăugând că localităţi din mediul rural ar fi putut suferi de asemenea daune.

Potrivit ziarului Daily Sabah, cutremurul a fost resimţit de asemenea în provinciile vecine.

Semiluna Roşie turcă a trimis echipe de salvare în zonele lovite de cutremur şi ministrul apărării turc Hulusi Akar a declarat că armata este gata să ajute dacă este necesar, a raportat Anadolu.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că toate măsurile vor fi luate pentru a asigura siguranţa persoanelor aflate în risc, potrivit mass-media de stat.

Pe Twitter, Erdogan a anunţat că a trimis mai mulţi miniştri în regiune, inclusiv Soylu şi ministrul sănătăţii Fahrettin Koca.

Pe social media, mulţi oameni şi-au exprimat şocul, printre aceştia Joseph Borrell, şeful politicii externe a UE, precum şi fotbalistul Mesut Oezil, care s-a născut în Germania din părinţi turci.

Turcia este în special predispusă la cutremure. Unul dintre cele mai mortale s-a produs în 1999 şi a avut magnitudinea de 7,6. La acel moment, epicentrul a fost în Golcuk la sud-est de Istanbul. S-au înregistrat zeci de mii de răniţi şi morţi. (Agerpres)


Un cutremur de 6,8 grade pe scara Richter s-a produs vineri în estul Turciei, provocând pierderi de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale, potrivit autorităţilor turce, informează agenţiile de presă internaţionale.

Pământul s-a zguduit în districtul Sivrice, în provincia Elazig, în jurul orelor locale 20:55 (17:55 GMT), a precizat agenţia guvernamentală pentru situaţii de urgenţă.

Institutul american USGS a estimat magnitudinea la 6,7 grade.

Ministrul de interne al Turciei, Suleyman Soylu, a declarat că districtul Sivrice ‘a fost foarte grav lovit’ şi că ‘echipe de salvare sunt pe drum’. Potrivit lui Soylu, mai multe clădiri s-au prăbuşit în regiune şi deocamdată există informaţii cu privire la patru persoane decedate, două la Elazig şi alte două în provincia vecină Malatya. ‘Sperăm că nu vor exista alte victime’, a spus el.

Seismul a fost resimţit în mai multe regiuni din estul Turciei, printre care Tunceli, potrivit postului de televiziune NTV.

Turcia, situată pe mai multe linii de falii, este frecvent lovită de seisme. În 1999, un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit estul Turciei şi s-a soldat cu peste 17.000 de morţi, dintre care mai mult de o mie la Istanbul.

În septembrie, un seism cu magnitudinea de 5,7 a lovit capitala economică a ţării. Experţii estimează că un seism major ar putea lovi în orice moment Istanbulul, oraş cu peste 15 milioane de locuitori, unde clădirile respectă arareori normele antiseismice. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin