Ascultă Radio România Iași Live

Situaţia aprobării şi livrării diferitelor vaccinuri candidate anti-COVID-19 la nivel mondial

Situaţia aprobării şi livrării diferitelor vaccinuri candidate anti-COVID-19 la nivel mondial

Publicat de Andreea Drilea, 2 decembrie 2020, 10:11

Procesul de testare şi aprobare a unor vaccinuri eficiente împotriva COVID-19 continuă la nivel mondial şi se apropie de final.

Companiile farmaceutice BioNTech şi Pfizer, pe de o parte şi Moderna, pe de altă parte, au solicitat autorizaţii de urgenţă din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite pentru a începe să livreze primele doze de vaccin înainte de finalul anului.

Pfizer a înaintat o cerere de autorizare şi statului canadian. FDA va discuta pe 10 decembrie solicitarea Pfizer, iar pe 17 decembrie, va lua în discuţie solicitarea Moderna. De asemenea, companiile Pfizer şi Moderna au înaintat pe 1 decembrie Agenţiei Medicale Europene cereri de autorizare pentru vaccinurile lor anti-COVID-19.

Vineri, autorităţile de reglementare în domeniul sănătăţii din Marea Britanie vor analiza vaccinurile candidate de la AstraZeneca şi Universitatea Oxford.

În America de Sud, mai multe posibile vaccinuri trec prin testări clinice în Brazilia, ţară aflată pe locul doi în lume, după SUA, la numărul de decese din cauza COVID-19 şi pe locul trei în ce priveşte numărul cazurilor de infecţie cu coronavirus. Ministerul brazilian al sănătăţii şi institutul brazilian de cercetări Fiocruz sprijină testele clinice efectuate de Oxford/AstraZeneca, al căror vaccin ar putea fi livrat deja în luna ianuarie 2021.

Venezuela participă la faza a treia a testelor clinice pentru vaccinul rusesc Sputnik V, în timp ce Peru şi Argentina participă la faza a treia a testărilor clinice pentru vaccinul dezvoltat de compania chineză Sinopharm.

În zona Asia-Pacific, Pfizer şi BioNTech au înaintat cereri prealabile de livrare de vaccin Australiei şi Japoniei.

Un vaccin experimental dezvoltat de Sinopharm a fost deja distribuit unui număr de un milion de persoane, în urma unei autorizaţii de urgenţă emisă de guvernul Chinei.

Compania chineză CanSino Biologics a primit încă din luna iunie autorizaţia de administrare a vaccinului său experimental efectivelor Armatei de Eliberare a Poporului.

India se pregăteşte să distribuie în primul şi al doilea trimestru al anului 2021 „sute de milioane de doze” de vaccin dezvoltat de Oxford/AstraZeneca. De asemenea, Institutul Indian de Serologie (SII) a solicitat autorizaţie de urgenţă din partea autorităţilor indiene, autorizaţie care presupune administrarea vaccinurilor candidate înainte de finalizarea fazei finale a testelor clinice.

În Orientul Mijlociu, Sinopharm a derulat faza a 3-a de testări clinice în 10 ţări din regiune, inclusiv în Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein, Iordania şi Egipt, dar nu se ştie încă dacă aceste ţări vor fi primele care vor primi vaccinul dezvoltat de Sinopharm. Faza a 3-a a testelor clinice cu vaccinul rusesc Sputnik V se derulează, de asemenea, în EAU.

Israelul a demarat prima fază a testelor clinice cu vaccinul său BriLife, dezvoltat de Institutul Israelian de Cercetători Biologice. Faza a treia a testelor clinice ar putea să înceapă în luna aprilie sau mai a anului viitor.

În ce priveşte Africa, vaccinarea anti-COVID-19 ar putea să înceapă după jumătatea anului 2021 pe acest continent, a anunţat şeful centrelor pentru prevenirea şi controlul bolilor din Africa, John Nkengasong.

Primele livrări de vaccin ale companiilor Pfizer şi Moderna au fost angajate de SUA şi Europa, iar AstraZeneca este singura companie care a promis că vaccinul său, Covax, va fi distribuit pe o bază nonprofit în multe ţări africane sărace.

Modelele existente analizate relevă perspectiva că vaccinurile anti-COVID-19 ar putea ajunge în toate ţările africane abia la începutul lunii septembrie a anului 2023.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin