Ascultă Radio România Iași Live

Până la cinci ani de închisoare pentru şefii bandei care se ocupa cu trafic de bebeluşi romi

Publicat de Andreea Drilea, 9 aprilie 2015, 16:25

Cei patru cetăţeni români care conduceau o bandă ce se ocupa cu trafic de bebeluşi romi în Franţa, judecaţi începând de marţi la Marsilia, au fost condamnaţi miercuri la pedepse de la 18 luni la cinci ani de închisoare cu executare şi la o interdicţie de intrare pe teritoriul francez de la cinci la zece ani, informează laprovence.com.

Pedepsele cele mai mari au fost pronunţate în cazul lui Ilie Ioniţă şi al lui Valeriu Roşu, fiecare primind cinci ani de închisoare cu executare. Ei erau membrii cei mai activi ai unei organizaţii cvasifamiliale de trafic cu fiinţe umane.

Membrii celor două cupluri care au cumpărat copii şi pe care acuzarea i-au numit ”complici nefericiţi ai traficului” au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare.

Doi din cei zece acuzaţi, inclusiv mama unuia dintre copiii care au făcut obiectul traficului, au fost eliberaţi.

În rechizitoriul său, procurorul Ahmed Chafai nu a ascuns faptul că s-a confruntat în acest dosar ”cu disperarea unor persoane, cu sărăcia şi cu o lume interlopă la limita mafiei”. El a comparat acest caz cu ”o vânzare la licitaţii publice”, spunând cu ironie: ”300 de euro, 1.000 de euro, 3.000 de euro…Cine dă mai mult ?”. În opinia sa, acest tip de trafic nu este altceva decât ”o fabrică de bebeluşi” pusă la cale de câţiva indivizi lacomi care ridică semne de întrebare în legătură cu ”demnitatea fiinţei umane”.

Potrivit procurorului Chafai, care ceruse câte şapte ani de închisoare cu executare pentru şefii bandei, banii obţinuţi din traficul cu copii au fost folosiţi la construirea de case în România.

Printre principalele persoane judecate s-au numărat Ilie Ioniţă, un român în vârstă de 35 de ani, acuzat că a avut un ‘rol important’ în această reţea şi că a vândut nou-născuţi ai surorilor sale unor cupluri care nu puteau avea copii. Alături de acesta în boxa acuzaţilor s-au mai aflat partenerii celor trei surori ale lui: Valeriu Roşu, 42 de ani, Florian Stan, 33 de ani, şi Florin Coman, 25 de ani.

Cazul datează din iulie 2013, poliţia fiind informată, printr-un denunţ anonim, în legătură cu o naştere are a avut loc într-un spital din Marsilia. Personalul medical a fost surprins de plânsetele unei tinere mame din România care tocmai născuse şi de prezenţa unui cuplu care părea grăbit să ia copilul nou-născut. Mama copilului era Daniela, sora lui Ilie Ioniţă. Bărbatul a vândut copilul surorii sale unui cuplu pentru suma de 9.000 de euro şi un autoturism marca BMW.

Anchetatorii au aflat apoi de un caz similar care a avut loc în Corsica cu câteva săptămâni mai înainte. Este vorba despre un băieţel născut în mai 2013, care a fost vândut de o altă soră a lui Ilie Ioniţă, Fana Moise, şi de partenerul său, Florian Coman, unui alt cuplu.

Ofiţerii însărcinaţi cu ancheta au descoperit alte două încercări nereuşite de vânzare de copii, în unul dintre cazuri fiind vorba despre copilul unei alte surori a lui Ilie Ioniţă, iar în celălalt, un nou-născut al unui alt cuplu.

(Agerpres/FOTO romaniatv.net)

Etichete:
Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 07:43

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative de ieri, cu 44% din...

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi
În Bulgaria au loc alegeri parlamentare
Internaţional duminică, 19 aprilie 2026, 08:42

În Bulgaria au loc alegeri parlamentare

În Bulgaria au loc astăzi alegeri parlamentare după o nouă criză politică şi demisia guvernului lui Rosen Jeliazkov, în decembrie 2025, care...

În Bulgaria au loc alegeri parlamentare
Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane
Internaţional sâmbătă, 18 aprilie 2026, 12:01

Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane

Iranul a anunţat sâmbătă că a reimpus un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz, făcând astfel referire la o nouă închidere a...

Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane
Preţul petrolului scade cu 11% după anunţarea deschiderii Strâmtorii Ormuz
Internaţional sâmbătă, 18 aprilie 2026, 10:33

Preţul petrolului scade cu 11% după anunţarea deschiderii Strâmtorii Ormuz

Cotaţia petrolului a scăzut vineri cu 11%, extinzând pierderile anterioare, după ce Iranul a anunţat că Strâmtoarea Ormuz va rămâne...

Preţul petrolului scade cu 11% după anunţarea deschiderii Strâmtorii Ormuz
Internaţional miercuri, 15 aprilie 2026, 06:24

Greva de la Lufthansa afectează zborurile dintre România şi Germania

Greva de la Lufthansa afectează numeroase curse de pe aeroporturile din România către şi dinspre Germania, iar pasagerii care au zboruri...

Greva de la Lufthansa afectează zborurile dintre România şi Germania
Internaţional marți, 14 aprilie 2026, 12:44

Ţările de Jos/Începe procesul în cazul furtului Coifului de la Coţofeneşti şi a brăţărilor de aur

Procesul celor trei bărbaţi acuzaţi că au furat Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice de aur după ce au dat o spargere, anul...

Ţările de Jos/Începe procesul în cazul furtului Coifului de la Coţofeneşti şi a brăţărilor de aur
Internaţional marți, 14 aprilie 2026, 12:07

Atac armat la un liceu din sud-estul Turciei, 16 persoane rănite (guvernator)

Cel puţin 16 persoane, între care elevi şi profesori, au fost rănite marţi după ce un adolescent a deschis focul, înainte de a se sinucide, la...

Atac armat la un liceu din sud-estul Turciei, 16 persoane rănite (guvernator)
Internaţional marți, 14 aprilie 2026, 07:23

Ministrul Dragoş Pîslaru anunţă că Parchetul European investighează achiziţia microbuzelor electrice şcolare prin PNRR

Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că Parchetul European investighează achiziţia microbuzelor electrice...

Ministrul Dragoş Pîslaru anunţă că Parchetul European investighează achiziţia microbuzelor electrice şcolare prin PNRR