Ascultă Radio România Iași Live

ONU: O reuniune a Consiliului de Securitate pe tema situaţiei din Iran va avea loc astăzi (preşedinţia Consiliului)

Publicat de Andreea Drilea, 5 ianuarie 2018, 05:53 / actualizat: 5 ianuarie 2018, 7:58

Consiliul de Securitate al ONU va avea vineri o reuniune privind situaţia din Iran, la cererea Statelor Unite, a indicat joi preşedinţia Consiliului, asigurată de Kazahstan, transmite AFP.

Reuniunea, programată la ora 20,00 GMT, vineri, este deja criticată de Rusia, care consideră că manifestaţiile din Iran nu sunt de competenţa Consiliului de Securitate şi nu exclude să solicite un vot de procedură pentru blocarea dezbaterilor.

Anterior, AFP informase, citând diplomaţi, că Statele Unite au solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema Iranului, pentru vineri, ora 20,00 GMT.

Rusia a criticat această cerere a SUA, de a dezbate manifestaţiile din Iran în faţa Consiliului, şi ar putea solicita, împreună cu alţi membri ai respectivului for, un vot de procedură în încercarea de a bloca reuniunea, conform diplomaţilor.

Regulamentul Consiliului cere o majoritate de 9 din cei 15 membri pentru a adăuga un subiect pe ordinea de zi. Dreptul de veto nu poate fi utilizat în astfel de situaţii.

Ambasadoarea americană, Nikki Haley, declarase la începutul săptămânii că va solicita o reuniune a celei mai înalte instanţe a ONU în semn de susţinere a manifestanţilor iranieni.

‘Poporul iranian reclamă libertate. Toţi cei care iubesc libertatea trebuie să-i susţină cauza’, a spus marţi Haley.

Rusia a cerut joi Statelor Unite ale Americii să nu intervină în ceea ce Moscova numeşte ‘afacerile interne’ ale Iranului, a afirmat ministrul de externe adjunct rus, Serghei Riabkov, într-o declaraţie pentru agenţia oficială de presă TASS, potrivit Reuters.

Riabkov a declarat că SUA se folosesc în mod deliberat de situaţia din Iran pentru a încerca să submineze acordul nuclear încheiat de marile puteri cu Teheranul în 2015.

Într-o postare pe Twitter, preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că SUA îi vor sprijinul ‘atunci când va veni timpul’ pe cei care manifestează în Iran.

‘Respect pentru poporul din Iran care încearcă să răstoarne guvernul său corupt. Veţi vedea un mare sprijin din partea Statelor Unite atunci când va veni timpul!’, a scris Donald Trump în mesajul său.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat împotriva oricărei tentaţii de interferenţă externă în politica Iranului, spunând că astfel de acţiuni ar putea provoca o reacţie. Iranienii au dreptul de a protesta liber, a mai spus Ibrahim Kalin, adăugând că este imposibil de tolerat acte de distrugere şi violenţă.

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma manifestaţiilor din Iran începute cu o săptămână în urmă.

(Agerpres/FOTO arhivă thedailybeast.com)

Etichete:
Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu monitorizează calitatea aerului în mod eficient
Internaţional joi, 11 decembrie 2025, 16:28

Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu monitorizează calitatea aerului în mod eficient

Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu monitorizează calitatea aerului în mod...

Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu monitorizează calitatea aerului în mod eficient
Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
Internaţional miercuri, 10 decembrie 2025, 06:42

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri, în plină epidemie de gripă. Protestul reduce activitatea...

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Internaţional luni, 8 decembrie 2025, 19:20

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife

UPDATE – Ministerul de Externe a confirmat şi moartea unui al doilea cetăţean român în urma valurilor puternice care au lovit ieri insula...

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Internaţional duminică, 7 decembrie 2025, 08:20

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India

Cel puţin 25 de oameni au murit în urma unui incendiu produs într-un club din statul indian Goa. Martori oculari spun că cel puţin 100 de...

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:08

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat astăzi că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei, pe care o...

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:07

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus, care se dovedeşte a fi foarte contagioasă....

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 13:00

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena

România vrea să consolideze relaţiile bilaterale cu Austria pe partea economică şi energetică, a declarat premierul Ilie Bolojan, aflat în...

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena
Internaţional miercuri, 3 decembrie 2025, 12:32

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare

Fosta Înaltă Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, şi celelalte două persoane reţinute marţi pentru presupusă...

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare