Ascultă Radio România Iași Live

În Franţa urmează două zile de grevă generală

În Franţa urmează două zile de grevă generală

Publicat de Andreea Drilea, 7 februarie 2023, 07:09

În Franţa urmează două zile de grevă generală, marţi şi miercuri, în numeroase sectoare de activitate. De la Paris, Daniela Coman are toate informaţiile.

Reporter: Dezbaterea în Adunarea Naţională a început într-o atmosferă tensionată, tulburată de reprezentanţii stângii în special, ceea ce a făcut-o pe preşedinta Camerei să întrerupă lucrările. Atât partidul de extremă dreapta, condus de Marine Le Pen, cât şi partidele de stânga, reunite la alegerile legislative de anul trecut în coaliţia electorală NUPES, au depus din partea fiecărui grup parlamentar câte o moţiune, în total cinci, prin care cer ca reforma să fie supusă votului cetăţenilor în cadrul unui referendum naţional. La reluarea lucrărilor, ministrul muncii, Olivier Dussopt, a prezentat proiectul guvernului în faţa unei săli aproape dezlănţuite.

Olivier Dussopt: Eu ştiu că această reformă este dificilă, dar ştiu la fel de bine că pentru a face această reformă a fost nevoie de curaj pe care alţii nu l-au avut. Toate răutăţile şi neadevărurile pe care le-am auzit nu sunt suficiente pentru a ocoli o realitate simplă. Sistemul nostru de pensii este deficitar. Nu ne putem permite luxul de a ne ascunde, imobilismul nu este permis. În loc să încercaţi să-mi acoperiţi vocea, vă invit să recitiţi raportul Consiliului de Orientare pentru Pensii. El arată negru pe alb că în următorii 25 de ani fondul de pensii va fi pe deficit, cu 1,8 miliarde de euro mai puţin anul acesta, cu 13,5 miliarde în 2030 şi cu 25 de miliarde de euro în 2040. A rămâne inactivi înseamnă să punem această povară pe umerii generaţiilor viitoare. Peste 18.000 de amendamente vin din partea coaliţiei NUPES. Mult zgomot şi multă indignare. În realitate, însă această atitudine nu înseamnă decât dispreţ, dispreţ pentru dezbaterile parlamentare, dispreţ pentru democraţie şi pentru ceea ce pretindeţi că sunteţi.

Reporter: Din partea opoziţiei, preşedintele Comisiei parlamentare de finanţe, reprezentant al partidului de extremă stânga „Franţa Nesupusă”, Eric Coquerel, le-a atras atenţia reprezentanţilor majorităţii că nu le pot impune francezilor o lege pe care nimeni nu o vrea. El a propus un set de soluţii în locul creşterii vârstei de pensionare.

Eric Coquerel: Soluţiile noastre se bazează pe atragerea unor resurse suplimentare, prin transferarea unei părţi a valorii adăugate a capitalului şi în special a capitalului financiar către veniturile muncii. Avem două axe pentru aceasta. Prima este a face în aşa fel încât capitalul să contribuie mai mult. De exemplu, dacă aplicaţi pe dividende acelaşi impozit ca pe veniturile obţinute din muncă veţi obţine 20 de miliarde de euro în plus. A doua axă este creşterea salariilor. Şi dau doar câteva exemple. Impuneţi o lege obligatorie, egalitate salarială între femei şi bărbaţi şi veţi avea opt miliarde de euro în plus. Majoraţi salariile cu 4% şi vin alte 12 miliarde. Creaţi noi locuri de muncă pentru a reuşi o reală tranziţie ecologică şi veţi obţine încă 10 miliarde de euro. Toate acestea ar permite echilibrarea sistemului de pensii şi chiar pensionarea la 60 de ani. Încetaţi să daţi vina mereu tocmai pe cei ce muncesc.

Reporter: De la tribuna Adunării Naţionale, lidera extremei drepte, Marine Le Pen, a calificat drept negociere între vânzători de covoare sprijinul pe care Partidul Republicanilor, dreapta tradiţională, a promis că îl va acorda proiectului guvernului. Dezbaterile noii lege a pensiilor vor continua două săptămâni în Adunarea Naţională, după care legea va fi trimisă la Senat, iar apoi va face naveta între cele două camere pentru armonizarea poziţiilor. Conform calendarului parlamentar, votul final ar trebui dat înainte de 25 martie. Între timp, alt calendar este în derulare, cel al luptei sindicale. Cel puţin trei zile de proteste sunt aşteptate săptămâna aceasta. Marţi, va fi a treia zi de grevă generală şi manifestaţii în mai puţin de o lună. Ca şi dăţile trecute, cel mai mare impact asupra vieţii cotidiene a francezilor, dar şi a turiştilor care vizitează Franţa, îl va avea încetarea lucrului în transportul în comun, feroviar şi local în oraşe, inclusiv la Paris şi în zonele limitrofe. Unele sindicate de la Căile Ferate au anunţat grevă şi pentru miercuri când, de asemenea, o parte din trenuri nu vor circula. Se alătură mişcării sociale de marţi şi o parte a salariaţilor din aviaţia civilă. De asemenea, mobilizări importante sunt prevăzute în educaţie, energie, porturi şi rafinării. În unele îndeplinderi se vorbeşte de prelungirea grevei în zilele următoare, iar sâmbătă, pe 11 februarie, marile confederaţii sindicale încearcă să scoată în stradă un număr record de manifestanţi împotriva reformei pensiilor. Programat în weekend, acest protest are rolul de a-i atrage şi pe acei salariaţi ce nu pot face grevă. Pe o singură voce, sindicatele atrag atenţia că mişcarea socială va continua până când guvernul va retrage definitiv reforma pensiilor.

Rador/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri generale anticipate
Internaţional luni, 5 octombrie 2026, 11:10

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri generale anticipate

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri generale anticipate duminică, 29 noiembrie,...

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri generale anticipate
Greva din Italia afectează și cursele aeriene spre Iași. Angajații ENAV opresc activitatea timp de patru ore
Internaţional miercuri, 30 septembrie 2026, 07:52

Greva din Italia afectează și cursele aeriene spre Iași. Angajații ENAV opresc activitatea timp de patru ore

În Italia va avea loc astăzi o grevă de patru ore a angajaţilor companiei care se ocupă cu administrarea şi controlul traficului aerian civil...

Greva din Italia afectează și cursele aeriene spre Iași. Angajații ENAV opresc activitatea timp de patru ore
(UPDATE) Traficul aerian de pe aeroportul din Catania, Italia, a fost reluat astăzi după o scurtă întrerupere ca urmare a unei noi activităţi vulcanice a Etna
Internaţional marți, 29 septembrie 2026, 12:40

(UPDATE) Traficul aerian de pe aeroportul din Catania, Italia, a fost reluat astăzi după o scurtă întrerupere ca urmare a unei noi activităţi vulcanice a Etna

UPDATE ora 12:40 – Traficul aerian de pe aeroportul din Catania, Italia, a fost reluat marţi după o scurtă întrerupere ca urmare a unei noi...

(UPDATE) Traficul aerian de pe aeroportul din Catania, Italia, a fost reluat astăzi după o scurtă întrerupere ca urmare a unei noi activităţi vulcanice a Etna
Zboruri anulate în Franţa din cauza unei greve a funcţionarilor publici
Internaţional marți, 29 septembrie 2026, 08:50

Zboruri anulate în Franţa din cauza unei greve a funcţionarilor publici

Autoritatea franceză care reglementează aviaţia civilă a cerut anularea mai multor zboruri la principalul aeroport din Paris şi la aeroportul...

Zboruri anulate în Franţa din cauza unei greve a funcţionarilor publici
Internaţional luni, 28 septembrie 2026, 10:01

Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna

Zborurile de pe aeroportul din Catania, Italia, vor rămâne suspendate luni, pentru a treia zi consecutiv, după ce emisiile de cenuşă vulcanică...

Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna
Internaţional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:18

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi astăzi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer...

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber
Internaţional miercuri, 23 septembrie 2026, 17:13

Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid

Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii...

Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid
Internaţional miercuri, 23 septembrie 2026, 06:18

Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, marţi, instituirea stării de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru o perioadă de 60...

Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile