Ascultă Radio România Iași Live

Gazprom a suspendat pentru trei zile livrările de gaze în Germania prin Nord Stream

Publicat de Gabriela Rotaru, 31 august 2022, 11:53

Grupul rus Gazprom a suspendat miercuri, până pe 3 septembrie, livrările de gaze în Germania prin gazoductul Nord Stream pentru lucrări de mentenanţă la singurul echipament aflat în funcţiune, relatează EFE.

Oprirea livrărilor s-a realizat la ora 4:00, ora Moscovei, (1:00 GMT), conform datelor privind fluxul real publicate pe site-ul Nord Stream AG, compania care operează gazoductul.

Potrivit Gazprom, ‘toate lucrările stabilite în contractul în vigoare pentru servicii tehnice se vor realiza împreună cu specialişti de la compania Siemens’.

Grupul rus a subliniat că, după cum este prevăzut în documentaţia tehnică a producătorului, ‘la fiecare 100 de ore sunt necesare lucrări de mentenanţă tehnică a echipamentului, care includ revizii pentru a detecta fisuri, deformări, urme de arsuri’.

Când lucrările de mentenanţă se vor finaliza, livrările vor fi reluate la nivelul stabilit înainte de oprire, respectiv 33 milioane metri cubi pe zi.

Rusia a redus treptat volumul furnizărilor prin Nord Stream pe motivul problemelor tehnice şi al necesităţii unor reparaţii la turbinele Siemens ale gazoductului.

Pe 27 iulie, Gazprom a anunţat reducerea livrărilor de gaze la o cincime din capacitatea gazoductului, o decizie care, potrivit Berlinului, corespunde ‘unei strategii de război’, scrie EFE.

Marţi, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a afirmat că ‘exceptând problemele tehnologice provocate de sancţiuni (impuse Rusiei) nu există nimic care să împiedice livrările’.

El a subliniat că sancţiunile adoptate de Statele Unite, Canada şi ţările europene în privinţa Rusiei ‘nu permit realizarea unui serviciu tehnic adecvat, efectuarea de reparaţii şi nici oficializarea juridică a revenirii echipamentelor la locul de utilizare’.

Potrivit lui Peskov, aceste obstacole fac parte ‘din acţiunile iraţionale ale europenilor, care sunt foarte greu de înţeles şi imposibil de explicat, dar care pentru cetăţeanul de rând presupun un cost ridicat’.

Moscova a sugerat, în repetate rânduri, că situaţia s-ar putea rezolva prin punerea în funcţiune a gazoductului Nord Stream 2. Acest gazoduct nu a fost pus în funcţiune fiindcă Germania a blocat certificarea sa, în 22 februarie, la o zi după ce Rusia a recunoscut independenţa autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk şi cu două zile înainte ca Rusia să înceapă ‘operaţiunea militară specială’ în Ucraina, mai scrie EFE.  (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte apartenența la aşa-numitul Consiliu pentru Pace
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 11:10

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte apartenența la aşa-numitul Consiliu pentru Pace

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte invitaţia Statelor Unite de a face parte din aşa-numitul Consiliu pentru Pace, care a...

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte apartenența la aşa-numitul Consiliu pentru Pace
Spania: Bilanţul accidentului feroviar de duminică din Andaluzia a urcat la 45 de morţi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 07:28

Spania: Bilanţul accidentului feroviar de duminică din Andaluzia a urcat la 45 de morţi

Alte două corpuri, ultimele două, au fost găsite joi într-unul dintre cele două trenuri implicate în coliziunea care s-a produs duminică seara...

Spania: Bilanţul accidentului feroviar de duminică din Andaluzia a urcat la 45 de morţi
Mercosur: Mai mulţi lideri doresc aplicarea rapidă a acordului, afirmă Ursula von der Leyen
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:47

Mercosur: Mai mulţi lideri doresc aplicarea rapidă a acordului, afirmă Ursula von der Leyen

Mai mulţi lideri europeni doresc ca acordul comercial cu Mercosur să fie pus în aplicare ‘cât mai curând posibil’, a subliniat...

Mercosur: Mai mulţi lideri doresc aplicarea rapidă a acordului, afirmă Ursula von der Leyen
SUA au părăsit în mod oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:26

SUA au părăsit în mod oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii

SUA s-au retras în mod oficial din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Preşedintele Donald Trump a ordonat retragerea SUA din...

SUA au părăsit în mod oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:19

Bogdan Ivan, discuţii la Davos cu Eric Trump, preşedintele Trump Organization

Energia este portofoliul strategic pe care îl are România în regiune, iar producţia suplimentară poate susţine industriile viitorului, în...

Bogdan Ivan, discuţii la Davos cu Eric Trump, preşedintele Trump Organization
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:16

UE continuă relaţia cu SUA, dar aşteaptă acelaşi respect pe care Uniunea îl arată aliaţilor (Antonio Costa)

UE continuă relaţia cu SUA, dar aşteaptă acelaşi respect pe care Uniunea îl arată aliaţilor, a spus preşedintele Consiliului European,...

UE continuă relaţia cu SUA, dar aşteaptă acelaşi respect pe care Uniunea îl arată aliaţilor (Antonio Costa)
Internaţional joi, 22 ianuarie 2026, 18:45

Marina franceză a interceptat în Marea Mediterană un petrolier suspectat că ar aparţine „flotei fantomă” a Rusiei

Marina franceză a interceptat astăzi în Marea Mediterană un petrolier provenind din Rusia şi suspectat că ar aparţine „flotei...

Marina franceză a interceptat în Marea Mediterană un petrolier suspectat că ar aparţine „flotei fantomă” a Rusiei
Internaţional joi, 22 ianuarie 2026, 17:00

Donald Trump a spus că acordul privind Groenlanda este încă în curs de negociere

Preşedintele Donald Trump a declarat joi că detaliile unui acord privind Groenlanda sunt încă în curs de elaborare, vorbind la o zi după ce a...

Donald Trump a spus că acordul privind Groenlanda este încă în curs de negociere