Ascultă Radio România Iași Live

DIICOT: O grupare de români clona carduri de combustibil în benzinării din Belgia; prejudiciu de 400.000 euro

Publicat de Andreea Drilea, 10 martie 2022, 07:21

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, miercuri, 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi mai multe judeţe, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări formată din români, acuzată că a clonat, în Belgia, carduri de alimentare cu carburant, prin montarea de dispozitive de citire pe pompe din benzinării, prejudiciul cauzat fiind de 400.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară au coordonat efectuarea a 26 de percheziţii domiciliare şi punerea în aplicare a 51 mandate de aducere.

Percheziţiile au fost efectuate de către poliţiştii de la BCCO Cluj-Napoca (9), BCCO Bacău (6), BCCO Timişoara (2), BCCO Oradea (2), BCCO Iaşi (2), BCCO Piteşti (2), BCCO Bucureşti (2) şi BCCO Craiova (1).

Activităţile au fost desfăşurate în baza a cinci ordine europene de anchetă emise de autorităţile judiciare din Belgia, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, fraudă informatică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi spălare de bani.

Descinderile au avut loc în cadrul unei acţiuni operative, desfăşurate simultan în şapte state europene, în trei dosare penale instrumentate de autorităţile judiciare din Belgia, cu un prejudiciu estimat de 400.000 de euro.

Activitate infracţională vizată, constând în fraude cu carduri de alimentare cu carburant, a început în 2018 şi a continuat până în martie 2022.

Suspecţii, de origine română, foloseau diverse tehnici de skimming, cum ar fi montarea de dispozitive pe pompele de carburant pentru a obţine datele electronice de pe banda magnetică a cardurilor originale de combustibil şi codurile PIN ale acestora. Cu datele electronice obţinute clonau acele carduri, obţinând carduri de combustibil false care le permiteau să cumpere carburant în mod fraudulos.

Potrivit normelor belgiene, toate camioanele care circulă pe drumurile publice sunt obligate se fie dotate la bord cu un On Board Unit (OBU), care este întotdeauna pornit şi care facturează doar kilometri parcurşi pe drumurile cu plată. Cardurile de combustibil false au fost folosite pentru a încărca bani pe dispozitivul belgian de raportare a taxelor rutiere.

Ulterior, folosind dispozitivul de raportare a taxei rutiere (OBU), suma încărcată pe dispozitiv, dar necheltuită efectiv cu taxa de drum, era rambursată în conturile bancare aflate sub controlul persoanelor implicate în activitatea infracţională.

La locuinţele percheziţionate au fost descoperite şi ridicate două portofele fizice de moneda virtuală, 26 telefoane mobile, 27 unităţi de stocare, şapte laptopuri, o tabletă, 21 OBU (On Board Unit), 52 de carduri din plastic prevăzute cu bandă magnetică, un card alb fără bandă magnetică, 76 carduri bancare, 30 grame substanţă vegetală de culoare brun maronie susceptibilă de a fi cannabis, patru pistoale din care unul cu bile din plastic (airsoft) şi trei cu bile de cauciuc, precum şi sumele de 134.100 lei, 12.420 euro, 100 dolari canadieni şi 2.100 lire sterline.

Persoanele faţă de care au fost emise mandate de aducere vor fi conduse la sediul unităţilor de poliţie în vederea audierii şi continuării cercetărilor.

În cadrul acţiunii au fost puse în aplicare şapte mandate europene de arestare. De asemenea, a fost emis şi pus în aplicare un ordin european de indisponibilizare prin care s-a pus sechestru asigurător asupra bunurilor a 21 de persoane fizice şi juridice, precum şi asupra a 90 de conturi bancare, până la concurenţa sumei reprezentând prejudiciul cauzat, precizează DIICOT.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul EUROJUST.

La activităţile desfăşurate de către BCCO Bacău şi BCCO Cluj au asistat şi ofiţeri de poliţie din Belgia. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
A murit actorul american Chuck Norris
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 16:24

A murit actorul american Chuck Norris

Actorul american şi fostul campion mondial de karate Chuck Norris a murit, a anunţat vineri familia sa pe Instagram. ‘Cu inima îndurerată,...

A murit actorul american Chuck Norris
Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:35

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că Statele Unite vor executa astăzi cele mai ample lovituri de până acum asupra...

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua
Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:08

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz

Principalele state europene, alături de Japonia, au declarat joi că vor lua măsuri pentru stabilizarea pieţelor energetice şi că sunt...

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO
Internaţional joi, 19 martie 2026, 11:00

Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO

...

Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO
Internaţional joi, 19 martie 2026, 06:54

Spania va acorda Ucrainei ajutor militar de 1 miliard euro, pe parcursul acestui an

Spania va acorda Ucrainei un ajutor militar de 1 miliard de euro pe parcursul acestui an şi cele două ţări vor semna acorduri de coproducţie de...

Spania va acorda Ucrainei ajutor militar de 1 miliard euro, pe parcursul acestui an
Internaţional miercuri, 18 martie 2026, 19:52

Aliaţii NATO discută despre ‘cel mai bun mod’ de a redeschide strâmtoarea Ormuz

Aliaţii din cadrul NATO discută pentru a găsi cel mai bun mod de a redeschide strâmtoarea Ormuz, cale strategică blocată de Iran în urma...

Aliaţii NATO discută despre ‘cel mai bun mod’ de a redeschide strâmtoarea Ormuz
Internaţional miercuri, 18 martie 2026, 18:55

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului şi a promis că va ţinti instalaţiile energetice din regiunea Golfului Persic, după ce aviaţia...

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului
Internaţional miercuri, 18 martie 2026, 18:53

Uniunea Europeană şi Islanda au semnat un acord de parteneriat în materie de securitate

Uniunea Europeană a anunţat miercuri că a încheiat un acord de parteneriat în materie de securitate cu Islanda, înainte de un referendum...

Uniunea Europeană şi Islanda au semnat un acord de parteneriat în materie de securitate