Ascultă Radio România Iași Live

Cutremur în insula Hokkaido: Bilanţul victimelor, în creştere. 18 oameni au murit, 22 sunt daţi dispăruţi

Cutremur în insula Hokkaido: Bilanţul victimelor, în creştere. 18 oameni au murit, 22 sunt daţi dispăruţi

Publicat de Gabriela Rotaru, 7 septembrie 2018, 11:00


Operaţiunile de căutare continuă în ritm accelerat în nordul Japoniei pentru găsirea supravieţuitorilor după alunecările de teren produse în urma unui cutremur puternic ce a provocat 18 decese, potrivit celui mai recent bilanţ provizoriu, relatează vineri AFP.

Localitatea Atsuma, situată la poalele munţilor înverziţi de pe insula Hokkaido, a plătit cel mai greu tribut, 14 decese fiind înregistrate în acest loc în urma catastrofei.

Peisajul de carte poştală a fost devastat de alunecările de teren care au înghiţit casele construite la poale şi au lăsat cicatrici maro de-a lungul versanţilor prăbuşiţi după seism.

Pe tot parcursul nopţii, echipele de salvare ajutate de excavatoare şi câini special antrenaţi au căutat urme de viaţă, o sarcină complicată de o serie de replici seismice.

‘Multe persoane sunt încă îngropate sub pământ; muncim neobosit, însă eforturile de salvare sunt dificile’, a comentat un militar din cadrul Forţelor de autoapărare (SDF), intervievat de postul public NHK care a raportat 18 morţi şi 22 de dispăruţi.

‘Rudele mele sunt încă îngropate sub noroi, nu am putut dormi. Au mai existat şocuri, aşa că a fost o noapte neliniştită’, a declarat un locuitor din zonă pentru NHK.

Imaginile difuzate de televiziune au prezentat drumuri rupte, faţade sfărâmate şi locuinţe care abia mai stăteau în picioare în capitala regiunii, Sapporo, după cutremurul cu magnitudinea 6,6 produs în plină noapte.

‘Nu am cuvinte… locuiesc aici de aproape 20 de ani, nu ştiu ce să spun’, a mărturisit un tânăr aflat pe străzile oraşului.

Aproximativ 22.000 de persoane şi 75 de elicoptere au fost mobilizate pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvare şi pentru a ajuta sinistraţii dintre care mulţi au aşteptat răbdători în faţa magazinelor şi benzinăriilor pentru a se aproviziona.

După ce curentul a fost întrerupt într-o zonă vastă din cauza închiderii tuturor centralelor din regiune, furnizarea energiei electrice a putut fi restabilită vineri dimineaţă pentru 1,4 milioane de gospodării şi alţi clienţi, aproape jumătate din populaţia insulei, conform companiei Hokkaido Electric. 1,6 milioane se aflau în continuare în întuneric, însă ‘numărul ar trebui să scadă la 550.000’ până la sfârşitul zilei, potrivit aceleiaşi surse.

‘Va dura o săptămână înainte ca cea mai importantă centrală să poată reporni’, a declarat ministrul pentru Comerţ şi Industrie, Hiroshige Seko. Între timp, oficialul a solicitat locuitorilor şi comercianţilor reducerea consumului de energie electrică, iar ‘membrii unei familii să rămână împreună într-o singură cameră’.

‘Camioanele-grup electrogen vor fi de asemenea trimise în spitale’, care au fost nevoite, joi, să refuze pacienţi din cauza lipsei de energie electrică.

Transporturile revin, progresiv, la normal – cursele Shinkansen, trenul de mare viteză, au repornit, iar aeroportul din Sapporo a redevenit funcţional, deşi traficul este în continuare afectat după ce joi toate zborurile au fost anulate.

Premierul Shinzo Abe a avertizat cu privire la ‘riscul de producere a unor alunecări de teren şi a prăbuşirii clădirilor’ deoarece în zonă sunt aşteptate precipitaţii.

”Vă rog să fiţi vigilenţi”, a insistat şeful executivului de la Tokyo în cadrul unei reuniuni consacrate catastrofei, ultima dintr-o serie lungă de dezastre, după inundaţiile de la începutul lunii iulie, un val de caniculă şi un taifun care a afectat regiunea Osaka la începutul acestei săptămâni.

Cutremurul s-a produs joi, la ora locală 3:08 (miercuri, ora 18:08 GMT), în regiunea Iburi din Hokkaido, la o adâncime de 40 de kilometri, conform Agenţiei de Meteorologie din Japonia.

Seismul a provocat întreruperea furnizării energiei electrice pe arii vaste. Pana de curent a afectat circa trei milioane de persoane, dar şi transportul aerian şi feroviar, activitatea unităţilor medicale şi de învăţământ, procesele de producţie, comunicaţiile şi o centrală nucleară.

Situată în zona de joncţiune a patru plăci tectonice, Japonia este o ţară cu risc seismic ridicat. De asemenea, aici se regăsesc peste o sută de vulcani activi.


Numărul morţilor în urma puternicului seism care a lovit insula japoneză Hokkaido a crescut la 16, a anunţat vineri premierul japonez, Shinzo Abe, citat de EFE.

„Până acum au murit 16 persoane iar 26 sunt date dispărute în localitatea Atsuma”, epicentrul seismului, a precizat Abe, într-o conferinţă de presă ţinută la finalul unei reuniuni de urgenţă a guvernului nipon.

Şeful executivului de la Tokyo a informat că operaţiunile de salvare continuă în zonele afectate şi a cerut populaţiei să fie extrem de prudentă în orele următoare, deoarece sunt aşteptate ploi ce ar putea provoca alunecări de teren.

Ministrul pentru Comerţ şi Industrie, Hiroshige Seko, a declarat că furnizarea de curent electric pe insulă a fost reluată în proporţie de 47%.

Cutremurul s-a produs joi, la ora locală 3:08 (miercuri, ora 18:08 GMT), în regiunea Iburi din Hokkaido, la o adâncime de 40 de kilometri, conform Agenţiei de Meteorologie din Japonia.

Seismul a provocat întreruperea furnizării energiei electrice pe arii vaste. Pana de curent a afectat circa trei milioane de persoane, dar şi transportul aerian şi feroviar, activitatea unităţilor medicale şi de învăţământ, procesele de producţie, comunicaţiile şi o centrală nucleară.

Situată în zona de joncţiune a patru plăci tectonice, Japonia este o ţară cu risc seismic ridicat. De asemenea, aici se regăsesc peste o sută de vulcani activi. (Agerpres/ FOTO b1.ro)

Etichete:
IGSU: Nou transport de materiale trimise de România în sprijin pentru Republica Moldova
Internaţional luni, 16 martie 2026, 10:26

IGSU: Nou transport de materiale trimise de România în sprijin pentru Republica Moldova

Autorităţile române au trimis în Republica Moldova un nou transport de echipamente şi materiale de intervenţie pentru gestionarea situaţiei...

IGSU: Nou transport de materiale trimise de România în sprijin pentru Republica Moldova
Măsuri luate pentru atenuarea efectelor creşterii preţului combustibilor
Internaţional luni, 16 martie 2026, 08:53

Măsuri luate pentru atenuarea efectelor creşterii preţului combustibilor

Preţul barilului de petrol Brent, extras din Marea Nordului, este în creştere pe pieţele internaţionale în această dimineaţă, aproape 105...

Măsuri luate pentru atenuarea efectelor creşterii preţului combustibilor
În Orientul Mijlociu au avut loc noi atacuri
Internaţional duminică, 15 martie 2026, 11:18

În Orientul Mijlociu au avut loc noi atacuri

Noi atacuri au lovit Orientul Mijlociu duminică, în timp ce preşedintele Donald Trump a cerut ţărilor să trimită nave de război pentru a...

În Orientul Mijlociu au avut loc noi atacuri
 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Internaţional duminică, 15 martie 2026, 09:26

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale

Primul tur al alegerilor locale are loc în Franţa duminică, primarii fiind aleşi în 35.000 de comune din întreaga ţară. Rezultatele vor servi...

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Internaţional vineri, 13 martie 2026, 08:15

Zeci de răniţi într-un atac cu rachetă asupra Israelului

Zeci de persoane au fost rănite într-un atac cu rachetă asupra Israelului în primele ore ale zilei de vineri, au anunţat serviciile de urgenţă...

Zeci de răniţi într-un atac cu rachetă asupra Israelului
Internaţional vineri, 13 martie 2026, 06:01

Zeci de nave şi marinarii lor sunt blocaţi în jurul Strâmtorii Ormuz

Strâmtoarea Ormuz este o arteră-cheie pentru transportul maritim global, dar izbucnirea bruscă a războiului în Iran a lăsat multe nave şi pe...

Zeci de nave şi marinarii lor sunt blocaţi în jurul Strâmtorii Ormuz
Internaţional joi, 12 martie 2026, 10:38

Israelul a emis un nou avertisment de evacuare în Liban

Israelul a emis un avertisment urgent pentru locuitorii din Qasr Naba, în regiunea Baalbek din Liban, cerându-le să evacueze zona. Purtătorul de...

Israelul a emis un nou avertisment de evacuare în Liban
Internaţional joi, 12 martie 2026, 10:10

Atacuri iraniene raportate în Irak, Bahrain şi Oman

Atacurile iraniene continue au provocat incendii în regiune. Două petroliere au fost cuprinse de flăcări în apropierea portului Basra din sudul...

Atacuri iraniene raportate în Irak, Bahrain şi Oman