Ascultă Radio România Iași Live

Comisia Europeană promite 1 miliard de euro pentru a sprijini Ucraina

Publicat de Andreea Drilea, 10 aprilie 2022, 06:33

Comisia Europeană a promis 1 miliard de euro pentru a sprijini Ucraina şi ţările ce primesc refugiaţi care fug de războiul cauzat de invazia rusă, a anunţat sâmbătă preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează Reuters.

”Şase sute de milioane (de euro) din această sumă vor merge către Ucraina, autorităţile ucrainene şi parţial către Naţiunile Unite”, a spus Von der Leyen la evenimentul online de strângere de fonduri pentru refugiaţii ucraineni ‘Stand up for Ukraine’, găzduit de Varşovia.

”Şi 400 de milioane (de euro) vor merge către statele din prima linie care fac o muncă extraordinară şi ajută refugiaţii care vin”, a adăugat şefa executivului UE.

Ea a anunţat că evenimentul de la Varşovia, organizat de Uniunea Europeană şi Canada, a permis strângerea a 10,1 miliarde de euro pentru a susţine Ucraina, ţară invadată de armata rusă.

”Lumea a promis în final 9,1 miliarde de euro în cadrul campaniei (Stand up for Ukraine, n.red.). Între altele, Comisia, în colaborare cu BERD, adaugă un miliard suplimentar pentru persoanele deplasate în Ucraina. Este fantastic. Aşadar, 10,1 miliarde de euro”, a declarat Ursula von der Leyen.

Din suma colectată, 4,1 miliarde de euro sunt donaţii de la guverne, companii şi persoane fizice. Suma va fi distribuită în mare parte prin intermediul autorităţilor ucrainene sau al Naţiunilor Unite.

Alte 5 miliarde de euro sunt credite şi granturi de la instituţiile financiare ale Uniunii Europene, inclusiv un program un valoare de 4 miliarde de euro pentru locuinţe, educaţie şi asistenţă medicală pentru refugiaţii care sosesc în ţările membre UE.

”Suntem alături de voi, fie că este vorba de acum în timp de război, fie că ne referim la refugiaţi, dar cel mai important după ce acest război este câştigat de Ucraina, în perioada de reconstruire a ţării”, a accentuat Ursula von der Leyen, care vineri a vizitat Kievul, iar sâmbătă a co-organizat evenimentul de la Varşovia alături de premierul canadian Justin Trudeau.

Începând din 24 februarie, peste 4 milioane de persoane au părăsit Ucraina pentru a se adăposti în Uniunea Europeană, în timp ce alte 6,5 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul ţării, potrivit Comisiei Europene. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
A murit actorul american Chuck Norris
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 16:24

A murit actorul american Chuck Norris

Actorul american şi fostul campion mondial de karate Chuck Norris a murit, a anunţat vineri familia sa pe Instagram. ‘Cu inima îndurerată,...

A murit actorul american Chuck Norris
Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:35

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că Statele Unite vor executa astăzi cele mai ample lovituri de până acum asupra...

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua
Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:08

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz

Principalele state europene, alături de Japonia, au declarat joi că vor lua măsuri pentru stabilizarea pieţelor energetice şi că sunt...

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO
Internaţional joi, 19 martie 2026, 11:00

Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO

...

Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO
Internaţional joi, 19 martie 2026, 06:54

Spania va acorda Ucrainei ajutor militar de 1 miliard euro, pe parcursul acestui an

Spania va acorda Ucrainei un ajutor militar de 1 miliard de euro pe parcursul acestui an şi cele două ţări vor semna acorduri de coproducţie de...

Spania va acorda Ucrainei ajutor militar de 1 miliard euro, pe parcursul acestui an
Internaţional miercuri, 18 martie 2026, 19:52

Aliaţii NATO discută despre ‘cel mai bun mod’ de a redeschide strâmtoarea Ormuz

Aliaţii din cadrul NATO discută pentru a găsi cel mai bun mod de a redeschide strâmtoarea Ormuz, cale strategică blocată de Iran în urma...

Aliaţii NATO discută despre ‘cel mai bun mod’ de a redeschide strâmtoarea Ormuz
Internaţional miercuri, 18 martie 2026, 18:55

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului şi a promis că va ţinti instalaţiile energetice din regiunea Golfului Persic, după ce aviaţia...

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului
Internaţional miercuri, 18 martie 2026, 18:53

Uniunea Europeană şi Islanda au semnat un acord de parteneriat în materie de securitate

Uniunea Europeană a anunţat miercuri că a încheiat un acord de parteneriat în materie de securitate cu Islanda, înainte de un referendum...

Uniunea Europeană şi Islanda au semnat un acord de parteneriat în materie de securitate