COD PORTOCALIU de caniculă în mai multe oraşe din Italia. Mâine va fi chiar COD ROȘU inclusiv în capitala ţării, Roma
Publicat de gabrielarotaru, 10 iulie 2024, 17:42
Mai multe oraşe din Italia sunt astăzi sub cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 39 de grade. Mâine va fi chiar cod roşu inclusiv în capitala ţării, Roma.
Campopaso, Frosinone, Latina, Perugia, Rieti, Roma, Bologna, Bolzano, Brescia, Florenţa, Pescara şi Viterbo sunt cele 13 oraşe cu cod portocaliu astăzi, în vreme ce şapte dintre ele, inclusiv capitala italiană şi Trieste, mâine vor trece la cod roşu de caniculă, adică la nivelul maxim de risc termic pentru întreaga populaţie.
Cele mai înalte temperaturi se vor înregistra în insulele Sardinia şi Sicilia, cu maxime de 43-44 de grade Celsius şi până la 38-39 grade Celsius în centrul şi sudul peninsular.
O situaţie similară şi nordul Italiei, unde Bologna şi Ferrara vor fi cele mai calde oraşe, cu temperaturi în jur de 36-37 de grade.
Cu o problemă îngrijorătoare se confruntă însă toate porturile şi plajele de la Marea Adriatică, unde, din cauza caniculei, a apărut fenomenul de mucilagiu marin, o substanţă vâscoasă ce acoperă suprafaţa apei ca o pătură.
Această substanţă este produsă de nişte alge supraîncărcate cu microorganisme. Acest fenomen foarte rar întâlnit, reprezintă un pericol pentru viaţa marină şi pentru industria pescuitului. Nu se exclude ca în următoarele zile, la Trieste, Veneţia, Ravenna, Ancona, Ortona, Bari şi Brindisi pescuitul să fie interzis.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)