Ascultă Radio România Iași Live

Construcţia noului spital din Fălticeni s-ar putea finaliza, la 24 ani de la demararea lucrărilor

Publicat de , 16 februarie 2015, 17:11

Ministerul Sănătăţii (MS) a alocat cinci milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la noul spital din municipiul Fălticeni, după ce, în ultimul trimestru al anului trecut, a mai alocat o sumă similară, a declarat luni primarul Cătălin Coman.

Primarul de Fălticeni a precizat că din suma alocată de Guvern la sfârşitul anului trecut au rămas nefolosite aproximativ 4,1 milioane lei, în condiţiile în care timpul scurt rămas nu a permis realizarea de lucrări de o asemenea valoare, banii urmând să fie cheltuiţi în acest an.

”Cu fondurile primite de la Guvern prin ultimele două alocări financiare, lucrările de construcţie la spitalul din Fălticeni se apropie de final şi sunt optimist că investiţia va fi finalizată la termen. De la Fălticeni s-au făcut toate diligenţele pentru a avea continuitate în finanţarea lucrărilor, iar acest efort este real, pentru că, din 2012 până în prezent, pentru această investiţie am primit 38 milioane lei”, a spus Coman, adăugând că sunt toate şansele ca spitalul să devină funcţional până la sfârşitul acestui an.

El a arătat că activitatea Spitalului Municipal Fălticeni va fi sprijinită în acest an şi prin alocări de fonduri de la bugetul local, unitatea spitalicească urmând să primească 150.000 lei pentru aparatură medicale şi alte dotări.

Totodată, în bugetul local din acest an sunt prevăzute şi fonduri pentru achiziţionarea de locuinţe pentru medici, în acest sens fiind repartizată suma de 600.000 de lei.

”Vom avea spital nou, dar nu este suficient să avem doar o clădire dacă nu avem medici. De aceea, încercăm să atragem cadre medicale la Fălticeni, oferindu-le confortul muncii, dar şi locuinţe de serviciu”, a spus Coman.

Spitalul va avea o capacitate de 250 de paturi de care vor beneficia aproximativ 150.000 de locuitori din municipiul Fălticeni şi comunele din zonă.

Lucrările la noul spital din Fălticeni au demarat în 1991, dar au fost sistate în mai multe rânduri din lipsa finanţării. (Agerpres/ FOTO newsbucovina.ro)

Etichete:
Mai multe acte normative au fost adoptate de Camera Deputaţilor, la finalul celei de-a treia sesiuni extraordinare din această vară
Prim plan joi, 13 august 2026, 07:39

Mai multe acte normative au fost adoptate de Camera Deputaţilor, la finalul celei de-a treia sesiuni extraordinare din această vară

Mai multe acte normative au fost adoptate de Camera Deputaţilor, la finalul celei de-a treia sesiuni extraordinare din această vară. Printre...

Mai multe acte normative au fost adoptate de Camera Deputaţilor, la finalul celei de-a treia sesiuni extraordinare din această vară
Muzeul Județean Botoșani: Expoziția personală George Huivan, „Spații Cromatice II”
Prim plan joi, 13 august 2026, 07:03

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția personală George Huivan, „Spații Cromatice II”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 14-31 august 2026, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă”, expoziția personală...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția personală George Huivan, „Spații Cromatice II”
David Popovici a câştigat, în această seară medalia de aur la Campionatele Europene de Nataţie
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 20:33

David Popovici a câştigat, în această seară medalia de aur la Campionatele Europene de Nataţie

David Popovici a câștigat, în această seară, medalia de aur la Campionatele Europene de Natație, în proba de 100 de metri liber. David a...

David Popovici a câştigat, în această seară medalia de aur la Campionatele Europene de Nataţie
METEO: Atenționare COD GALBEN de vânt în Moldova
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 12:51

METEO: Atenționare COD GALBEN de vânt în Moldova

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 12 august, ora 10:00 – 12 august, ora 16:00 Fenomene vizate: intensificări ale...

METEO: Atenționare COD GALBEN de vânt în Moldova
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 12:45

Inflaţia anuală a scăzut în iulie sub pragul de zece procente şi a ajuns la 8,16 %(INS)

Inflaţia anuală a scăzut în iulie sub pragul de zece procente şi a ajuns la 8,16 %, după ce preţurile la energia electrică s-au mai liniştit...

Inflaţia anuală a scăzut în iulie sub pragul de zece procente şi a ajuns la 8,16 %(INS)
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 11:09

UAIC organizează o nouă sesiune de admitere, între 1 și 3 septembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 1–3 septembrie 2026, o nouă sesiune de admitere pentru...

UAIC organizează o nouă sesiune de admitere, între 1 și 3 septembrie 2026
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 10:40

Europa va fi martora unei eclipse totale de Soare, prima din ultimele două decenii

Milioane de oameni din unele regiuni ale Europei vor putea observa, astăzi, o eclipsă totală de Soare, prima de pe continent din ultimele două...

Europa va fi martora unei eclipse totale de Soare, prima din ultimele două decenii
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 07:48

Caravana SFR revine la Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui. Invitata specială a ediției a 7-a este actrița Daniela Nane

După încheierea celei de-a 17-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) de la Iași, Caravana SFR ajunge, în perioada 12-14 august...

Caravana SFR revine la Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui. Invitata specială a ediției a 7-a este actrița Daniela Nane