Ascultă Radio România Iași Live

BREAKING NEWS: ATENTAT la Consulatul Italiei din Cairo: Un mort şi patru răniţi

Publicat de Gabriela Rotaru, 11 iulie 2015, 09:40

O persoană a fost ucisă şi alte patru au fost rănite, astăzi, într-un atentat care a avut loc la Consulatul Italiei din Cairo, potrivit autorităţilor egiptene, informează AFP.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii al Egiptului, Hossam Abdel Ghaffar, care a anunţat, pentru agenţia oficială Mena, decesul unei persoane în acest atac, nu a putut preciza, deocamdată, dacă persoană ucisă este civil sau poliţist. Iniţial, surse medicale au declarat pentru AFP că doi poliţişti ce staţionau în faţa consulatului şi trei trecători au fost răniţi.

Un înalt responsabil în domeniul securităţii a declarat pentru Mena că, potrivit elementelor preliminare ale anchetei, ‘o bombă a fost plasată de persoane necunoscute sub o maşină parcată lângă consulat şi a fost declanşată de la distanţă’.

În momentul deflagraţiei, care a avut loc în jurul orei locale 06.30 (04.30 GMT), consulatul era închis. O parte din faţada clădirii s-a prăbuşit, în timp ce bucăţi din maşina distrusă erau împrăştiate în jur, constată un jurnalist al AFP aflat la faţa locului.

De când armata l-a destituit pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, în 2013, atacurile jihadiste s-au înmulţit în Egipt, vizând în special forţele de ordine. Aceste atacuri sunt revendicate de grupuri care declară că acţionează ca represalii la persecuţiile ce s-au abătut asupra persoanelor pro-Morsi.

Atentatele cele mai sângeroase au avut loc în nordul peninsulei Sinai, unde ramura egipteană a grupării Statul Islamic (SI) a revendicat o serie de atacuri sângeroase îndreptate împotriva armatei, la 1 iulie. Însă nici Cairo şi oraşele din Delta Nilului nu au fost ocolite de aceste atacuri, care au ucis sute de poliţişti şi soldaţi. (agerpres/ FOTO gandul.info)

Etichete:
Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 06:06

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia

Preţul petrolului Brent, de referinţă pe plan global, a urcat la 107 dolari în această dimineaţă, după noile atacuri din zona Strâmtorii...

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia
Franţa: Un tren a deraiat în nord-vest; 44 de răniţi, inclusiv o tânără în stare gravă
Internaţional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:30

Franţa: Un tren a deraiat în nord-vest; 44 de răniţi, inclusiv o tânără în stare gravă

Deraierea unui tren în nord-vestul Franţei, vineri seara, s-a soldat cu 44 de răniţi, între care o tânără care a fost transportată cu...

Franţa: Un tren a deraiat în nord-vest; 44 de răniţi, inclusiv o tânără în stare gravă
Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 15:31

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian
Preţul gazelor în Europa este la cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2022
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 06:27

Preţul gazelor în Europa este la cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2022

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa europeană şi-au continuat miercuri creşterea, ca reacţie la escaladarea situaţiei din...

Preţul gazelor în Europa este la cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2022
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 06:24

Risc ridicat de incendii în mai multe regiuni din Grecia

Grecia nu scapă de pericolul incendiilor nici odată cu toamna. Corespondenta RRA la Atena, Michaela Lamprinidou, transmite că autorităţile elene...

Risc ridicat de incendii în mai multe regiuni din Grecia
Internaţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:01

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din UE

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din întreaga Uniune Europeană şi o scădere a numărului...

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din UE
Internaţional luni, 7 septembrie 2026, 17:20

Guvernul Serbiei cere dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate

Guvernul Serbiei i-a solicitat luni preşedintelui Aleksandar Vucic să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri parlamentare anticipate, a...

Guvernul Serbiei cere dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate
Internaţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:49

PE pregăteşte noi reguli pentru prevenirea stresului şi hărţuirii la locul de muncă

Membrii Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă din Parlamentului European cer executivului comunitar să elaboreze noi reguli care să-i...

PE pregăteşte noi reguli pentru prevenirea stresului şi hărţuirii la locul de muncă