Ascultă Radio România Iași Live

A crescut substanţial numărul copiilor din judeţul Suceava care au intrat în sistemul de protecţie a copilului

Publicat de , 13 ianuarie 2015, 18:06

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava a înregistrat, anul trecut, un număr de 144 copii daţi în plasament în regim de urgenţă, care au intrat în sistemul de protecţie a copilului, iar alţi 345 minori au fost menţinuţi în familie, cazurile fiind monitorizate, a anunţat, astăzi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicoleta Daneliuc.

Ea a arătat că numărul sesizărilor adresate instituţiei de protecţie a copilului cu privire la minori abuzaţi emoţional sau neglijaţi de părinţi a crescut constant.

Daneliuc a spus că, anul trecut, s-au înregistrat 489 de sesizări de violenţă în familie confirmate (abuz fizic, abuz emoţional, abuz sexual, neglijare), dintre care 407 cazuri de neglijare, 14 de abuz fizic, 14 cazuri de abuz sexual, 54 de cazuri de abuz emoţional, în condiţiile în care în 2013 s-au numărat 419 astfel de sesizări. Sursa citată a menţionat că în 2010 s-au înregistrat doar 225 de sesizări de violenţă în familie confirmate.

Potrivit lui Daneliuc, sesizările s-au făcut direct la sediul instituţiei de protecţie a copilului (cele mai multe), telefonic, prin corespondenţă, dar şi prin apel la Telefonul Copilului (0230.983), toate fiind verificate şi soluţionate, inclusiv cele anonime.

Totodată, Daneliuc a precizat că, la sfârşitul anului trecut, în evidenţele DGASPC Suceava erau înregistraţi 412 asistenţi maternali profesionişti, instruiţi să devină părinţi, care au în îngrijire 637 de copii, cei mai mulţi dintre aceştia fiind minori neglijaţi în familie.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava a menţionat că, anul trecut, a fost extinsă reţeaua de asistenţi maternali profesionişti cu 30 de persoane, atestaţi să îngrijească câte doi copii, dintre care unul cu dizabilităţi.

Doi asistenţi maternali din judeţ au în plasament câte patru copii, 16 asistenţi maternali au în îngrijire câte trei minori, 187 au câte doi copii, iar cei mai mulţi asistenţi maternali (207) au câte un copil în plasament. (agerpres/FOTO citynews.ro)

Etichete:
Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 10:27

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a susţine...

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR
Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 10:25

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum. Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere proiectul care modifică...

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum
(AUDIO) Aeroclubul României organizează la Iași un show aviatic aniversar
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 09:54

(AUDIO) Aeroclubul României organizează la Iași un show aviatic aniversar

Aeroclubul României din Iași găzduiește astăzi și mâine un spectacol aviatic care va marca o sută de ani de la înființarea primului zbor ce...

(AUDIO) Aeroclubul României organizează la Iași un show aviatic aniversar
(AUDIO) Catedrala Mitropolitană din Iași găzduiește ceremonia de canonizare a Sfintei Blandina
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 09:27

(AUDIO) Catedrala Mitropolitană din Iași găzduiește ceremonia de canonizare a Sfintei Blandina

Astăzi, la Catedrala Mitropolitană din Iași încep, de la ora 16:00, evenimentele premergătoare canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina de...

(AUDIO) Catedrala Mitropolitană din Iași găzduiește ceremonia de canonizare a Sfintei Blandina
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:48

România este printre statele europene cu cea mai slabă utilizare a căilor ferate pentru transportul de persoane

România este printre statele europene cu cea mai slabă utilizare a căilor ferate pentru transportul de persoane, în ciuda faptului că subvenţia...

România este printre statele europene cu cea mai slabă utilizare a căilor ferate pentru transportul de persoane
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:47

Primul pas spre un nou guvern este identificarea unei majorități parlamentare, spune Nicușor Dan

România are nevoie de coerență parlamentară – spune președintele Nicușor Dan, adăugând că nu dorește un guvern care să genereze o...

Primul pas spre un nou guvern este identificarea unei majorități parlamentare, spune Nicușor Dan
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:45

Săptămâna viitoare debutează cu noi discuții pe tema desemnării unui premier

Toate partidele parlamentare sunt invitate oficial săptămâna viitoare, luni, la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier....

Săptămâna viitoare debutează cu noi discuții pe tema desemnării unui premier
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:41

Caz suspect de infecţie cu hantavirus în România

A fost raportată o suspiciune de infecţie cu hantavirus pe teritoriul ţării. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică este vorba...

Caz suspect de infecţie cu hantavirus în România