Ascultă Radio România Iași Live

Bacău: Petrecere organizată ilegal la Gârleni, oprită de poliţişti; organizatorul şi participanţii au fost amendaţi

Bacău: Petrecere organizată ilegal la Gârleni, oprită de poliţişti; organizatorul şi participanţii au fost amendaţi

Publicat de , 29 martie 2021, 15:15

Poliţiştii din Buhuşi au oprit, duminică, o petrecere organizată ilegal în localitatea Gârleni iar organizatorul şi participanţii au fost amendaţi, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru.

Cel care a organizat petrecerea ilegală a fost sancţionat cu 3.000 lei iar cei 10 participanţi au fost amendaţi cu câte 500 de lei.

De asemenea, în jurul orei 22.30 s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 5.000 de lei, faţă de un operator economic din Bacău, după ce în incinta barului au fost identificate 10 persoane care făceau consumaţie. Persoanele depistate în interiorul barului au fost şi ele sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 12.000 de lei‘, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Sâmbătă, poliţiştii băcăuani au oprit alte două petreceri organizate ilegal, în localităţile Sascut şi Ştefan cel Mare, iar organizatorii acestora au fost amendaţi. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Iași: Festivalul folcloric „Datini și obiceiuri de iarnă” – ediția a 57-a
Fără categorie vineri, 12 decembrie 2025, 09:13

Iași: Festivalul folcloric „Datini și obiceiuri de iarnă” – ediția a 57-a

În zilele de 13 și 14 decembrie 2025, Consiliul Județean Iași, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale...

Iași: Festivalul folcloric „Datini și obiceiuri de iarnă” – ediția a 57-a
O tânără de 17 ani a fost găsită în stare de inconştienţă într-un apartament din Galaţi
Fără categorie duminică, 16 noiembrie 2025, 11:00

O tânără de 17 ani a fost găsită în stare de inconştienţă într-un apartament din Galaţi

O tânără de 17 ani a fost găsită în stare de inconştienţă într-un apartament din Galaţi, duminică dimineaţa, şi nu a putut fi...

O tânără de 17 ani a fost găsită în stare de inconştienţă într-un apartament din Galaţi
Mugur Isărescu: Inflaţia a crescut peste aşteptări în trimestrul al treilea al anului
Fără categorie vineri, 14 noiembrie 2025, 14:37

Mugur Isărescu: Inflaţia a crescut peste aşteptări în trimestrul al treilea al anului

Inflaţia va continua să fie ridicată şi în perioada următoare, urmând să înceapă să scadă abia spre sfârşitul anului viitor, a declarat...

Mugur Isărescu: Inflaţia a crescut peste aşteptări în trimestrul al treilea al anului
World Vision România lansează o campanie de Crăciun în sprijinul copiilor din mediul rural
Fără categorie marți, 11 noiembrie 2025, 17:50

World Vision România lansează o campanie de Crăciun în sprijinul copiilor din mediul rural

World Vision România lansează de Crăciun o campanie prin care doreşte să strângă banii necesari pentru ca peste 2.000 de copii din mediul...

World Vision România lansează o campanie de Crăciun în sprijinul copiilor din mediul rural
Fără categorie marți, 11 noiembrie 2025, 09:50

0800 460 001 – Telefonul Vârstnicului în conexiune cu seniorii noștri. Bună Dimineața cu Adina Șuhan

0800 460 001 – Telefonul Vârstnicului în conexiune cu seniorii noștri Telefonul Vârstnicului este un serviciu gratuit, serios și...

0800 460 001 – Telefonul Vârstnicului în conexiune cu seniorii noștri. Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Fără categorie luni, 10 noiembrie 2025, 15:25

Noul premier al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, vine joi, pe 13 noiembrie, la Bucureşti

Noul premier al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, vine joi, pe 13 noiembrie, la Bucureşti. Va fi prima vizită externă pe care şeful...

Noul premier al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, vine joi, pe 13 noiembrie, la Bucureşti
Fără categorie luni, 10 noiembrie 2025, 14:40

Ministerul Finanţelor a lansat o nouă ediţie Tezaur

Ministerul Finanţelor a lansat azi o nouă ediţie Tezaur, emisiune de titluri de stat cu maturităţi la 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale...

Ministerul Finanţelor a lansat o nouă ediţie Tezaur
Fără categorie joi, 6 noiembrie 2025, 13:31

Vinerea Culturală la Ateneul ieșean – două bilete, unul gratuit!

Ateneul Național din Iași organizează în weekend-ul 7-9 noiembrie 2025, Vinerea Culturală, o campanie menită să aducă mai aproape publicul de...

Vinerea Culturală la Ateneul ieșean – două bilete, unul gratuit!