Ascultă Radio România Iași Live

Una din cinci specii de păsări din Europa este ameninţată cu dispariţia

Publicat de Andreea Drilea, 4 iunie 2015, 18:11


Una din cinci specii de păsări din Europa este ameninţată cu dispariţia, principalii factori responsabili fiind degradarea terenurilor agricole, pierderea de habitate şi schimbările climatice, conform Listei Roşii a Păsărilor din Europa, întocmită de Comisia Europeană şi de BirdLife International.

După o muncă de trei ani, un consorţiu condus de BirdLife International şi finanţat de Comisia Europeană a publicat miercuri noua Listă Roşie a Păsărilor din Europa, ce constituie baza pentru acţiunile din anii următori pentru conservarea naturii.

Conform acestei liste, realizată după metodologia IUCN şi recunoscută drept sistemul cel mai eficient şi obiectiv pentru evaluarea riscului de dispariţie a unor specii, 18% din cele 451 de specii analizate la nivelul Uniunii Europene sunt ameninţate. Este vorba de 82 de specii, dintre care 11 sunt critic periclitate, 16 sunt periclitate şi 55 sunt vulnerabile, relevă Societatea Ornitologică Română într-un comunicat de presă dat publicităţii joi.

De asemenea, 13% din cele 533 de specii analizate sunt ameninţate pe tot continentul, nu doar în Uniunea Europeană. Acest lucru înseamnă 67 de specii, din care 10 sunt critic periclitate (cel mai înalt nivel de ameninţare). Printre ele sunt specii precum culicul cu cioc subţire, specie care în trecut a fost semnalată şi în România. Alte 18 specii sunt periclitate şi încă 39 de specii sunt vulnerabile.

Un total de 29 de specii au ‘urcat’ în acest clasament negativ din 2004 până acum. Printre aceste specii se numără scoicarul, turturica, pufinul, fâsa de luncă sau raţa cu cap castaniu. Specii despre care se ştia de zece ani că au probleme încă nu şi-au revenit: vulturul hoitar (care mai apare accidental în România), nagâţul, acvila ţipătoare mare, lăcarul de pipirig şi spârcaciul.

Alte 20 de specii care au fost considerate ameninţate la nivel regional prezintă acum preocupare minimă în Europa, deşi unele dintre ele încă sunt ameninţate la nivel global. Printre ele se numără pelicanul creţ, raţa roşie, dropia, şorecarul mare. Alte 25 de specii sunt încă ameninţate în Europa, dar la un nivel mult mai mic decât în anii precedenţi.

Specii periclitate sunt acvila ţipătoare mare, a cărei populaţie este în declin ca urmare a pierderii habitatelor şi a persecuţiei (apare în România pe timp de iarnă), vulturul hoitar, vulnerabil la otrăviri dat fiind că se hrăneşte doar cu cadavre şi este şi victimă a electrocutării pe liniile electrice, a împuşcării şi a pierderii habitatului ca urmare a agriculturii intensive (nu mai cuibăreşte în România, apare doar accidental), păsări marine obişnuite cândva: pufinul şi fulmarul (păsări din Atlanticul de Nord)

Specii vulnerabile includ păsări cândva comune pentru terenurile agricole din România şi din Europa, dar care dispar ca urmare a agriculturii intensive. Printre acestea nagâţul, ciocârlia de stepă, turturica, culicul mare, spârcaciul.

Eforturile intensive de conservare au adus înapoi specii care erau pe punctul de a dispărea: codalbul – una din revenirile spectaculoase în Europa, după un declin care a durat zeci de ani, şi pelicanul creţ, care a suferit un declin major în ultimele secole ca urmare a pierderii habitatului, dar populaţia europeană îşi revine. Rămâne, însă, ameninţat la nivel global.

 

(Agerpres/FOTO anidescoala.ro)

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”