Ascultă Radio România Iași Live

Românii din diaspora, conectaţi cu ţara prin intermediul tehnologiei (studiu)

Românii din diaspora, conectaţi cu ţara prin intermediul tehnologiei (studiu)

Publicat de Andreea Drilea, 1 decembrie 2022, 11:28

Pentru 9 din 10 români din diaspora este important să rămână conectaţi cu România prin conţinut media din ţară/în limba română iar peste 70% dintre ei urmăresc conţinut românesc frecvent (de cel puţin 2-3 ori pe săptămână), arată un studiu realizat de Google cu privire la modul în care românii din diaspora folosesc tehnologia pentru a rămâne conectaţi cu ţara.

‘Noi, cei de la Google România, suntem alături de români, oriunde s-ar afla şi ne bucurăm că putem ajuta diaspora să simtă româneşte. Fie că urmăresc pe YouTube video-uri româneşti cu reţete, podcasturi sau emisiunile TV preferate, caută pe Google în limba română sau citesc presa din ţară, milioane de români din străinătate sunt în orice moment în contact cu România, cu ajutorul tehnologiei. Ne dorim ca toţi românii, indiferent unde se află pe glob, să sărbătorească ziua naţională şi sperăm că tehnologia îi va ajuta să fie mai aproape de cei dragi şi de România’, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director Google România.

Potrivit studiului citat, românii din diaspora ascultă muzică românească (57%), stau pe reţele de socializare (56%), urmăresc canale TV din România – pe cablu sau pe platforme online (53%), citesc publicaţiile online din România (51%) sau ascultă radiouri româneşti (26%). YouTube este una dintre platformele de conţinut video cele mai utilizate de românii din diaspora pentru a urmări conţinut în limba română. Aproape 90% dintre respondenţii studiului spun că se uită cel puţin o dată pe săptămână la video-uri în limba română pe YouTube.

Şi căutările lor pe internet, pe motorul de căutare Google, se desfăşoară în special în limba română. Studiul arată că 70% dintre respondenţi caută pe Google mai ales în limba maternă. Ştirile sunt principalul conţinut consumat în limba română de către diaspora – 81%, urmat de divertisment – 51%, chestiuni practice (tutoriale, reţete, etc) – 46%, sport – 32%, cultură – 28%, dezvoltare personală – 26% şi conţinut pentru copii – 21%.

Potrivit datelor Google , cele mai căutate subiecte în limba română ale diasporei sunt legate de instrumente de traducere – în special pentru limba germană (şi mai puţin pentru franceză, engleză şi spaniolă), posturi TV din România pe care să le urmărească online (precum ProTV sau TVR), filme online şi radio-uri din România (precum Radio Zu sau Radio România Actualităţi). Reţetele de mâncare sunt printre cele mai populare subiecte de căutare ale românilor din diaspora. În 2022, cele mai căutate au fost, în ordine, sarmale, gogoşi, ardei copţi, plăcintă cu mere, salam de biscuiţi, chec pufos, mămăligă, salată orientală, chiftele şi cremă de zahăr ars.

Conexiunea diasporei cu cei dragi din ţară se face în special prin aplicaţiile dedicate de mesagerie. 57% dintre respondenţii studiului comunică zilnic cu cei de acasă pe apeluri voce şi text prin astfel de aplicaţii, iar 51% au apeluri video zilnice cu cei din ţară. Apelurile telefonice clasice pe număr sunt folosite zilnic de 3 din 10 respondenţi – 11% nu folosesc deloc apelurile celulare pentru a suna în ţară, iar numai 2 din 10 trimit zilnic mesaje SMS.

Studiul a fost realizat de către agenţia de cercetare de piaţă IZI data pe un eşantion de 392 chestionare online autoadministrate, pe o populaţie de români, femei şi bărbaţi peste 18 ani, rezidenţi în Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie, utilizatori de internet. Perioada de colectare a datelor: 11 – 16 noiembrie 2022. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”