Ascultă Radio România Iași Live

Primăria Gura Humorului a anunţat programul de funcţionare al piscinei Ariniş, modificat recent

Publicat de Gabriela Rotaru, 5 februarie 2015, 19:18

Piscina acoperită va fi deschisă de luni până vineri, cu două programe pentru public, între orele 14:00 – 17:00 şi 18:00 – 21:00.

Sâmbătă şi duminică vor fi trei programe pentru public, între orele 10:00 – 13:00, 14:00 – 17:00 şi 18:00 – 21:00.

Preţul unui bilet de luni până vineri este de 20 de lei, în timp ce sâmbătă şi duminică preţul este de 25 de lei. Copiii mai mici de şapte ani care sunt însoţiţi beneficiază de intrare gratuită. De asemenea, tariful de intrare include şi accesul la sauna umedă şi uscată.

Pe de altă parte, cele două pârtii de schi din oraşul Gura Humorului sunt deschise doar în ultimele trei zile ale săptămânii.

Potrivit primarului Marius Ursaciuc, pârtiile Şoimul I şi II vor fi deschise vineri, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 10:00.

Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie în oraşul Gura Humorului două pârtii, una dintre acestea având o lungime de 1.478 de metri, cu o diferenţă de nivel de 283 de metri, cu instalaţie de nocturnă şi cu un telescaun cu o lungime de 1.349 de metri, cu o capacitate de transport de 1.200 de persoane/oră. A doua pârtie, Şoimul II, deschisă în anul 2013, este destinată schiorilor începători. Are o lungime de 550 de metri, lăţimea de 60 de metri şi o înclinaţie de 20%, fiind dotată cu o instalaţie de teleschi, cu o capacitate de 700 de persoane/oră. (radioiasi/ Adriana Dascalu/ FOTO cristinascortariu.blogspot.com)

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”