Ascultă Radio România Iași Live

Premiile Cesar 2018: Filmul „120 battements par minute”, marele câştigător al galei

Premiile Cesar 2018: Filmul „120 battements par minute”, marele câştigător al galei

Publicat de Gabriela Rotaru, 3 martie 2018, 07:00

Filmul „120 battements par minute”, regizat de Robin Campillo, a fost marele câştigător la gala de decernare a premiilor Cesar 2018, organizată aseară la Paris, unde această peliculă, o frescă a luptei contra epidemiei de SIDA, s-a impus la şase categorii de premii, informează AFP.

Cea de-a 43-a gală de decernare a premiilor Cesar a avut loc în sala Pleyel din Paris şi a fost difuzată în exclusivitate de postul de televiziune Canal+.

Evenimentul, considerat echivalentul francez al galei premiilor Oscar, a fost dedicat legendarei actriţe Jeanne Moreau, care a murit pe 31 iulie 2017 la vârsta de 89 de ani.

Gala l-a avut ca prezentator principal – deţinătorul titulaturii de „maestru de ceremonii ” – pe actorul de comedie Manu Payet şi a fost prezidată de actriţa şi cântăreaţa Vanessa Paradis.

De asemenea, ceremonia a fost plasată sub semnul luptei pentru drepturile femeilor, la cinci luni după izbucnirea scandalului în care este implicat producătorul american Harvey Weinstein, acuzat de mai multe femei de agresiune şi hărţuire sexuală.

Celebrităţile prezente la gala premiilor Cesar au purtat panglici albe, ataşate de ţinutele lor vestimentare, în semn de solidaritate cu mişcarea #MeToo, demarată în Statele Unite în urma scandalului Weinstein.

Marele învingător al galei de vineri seară de la Paris a fost filmul „120 battements par minute”, care a câştigat şase premii din 13 nominalizări. Această peliculă, regizată de Robin Campillo, s-a impus la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun scenariu original”, „cel mai bun montaj”, „cel mai bun actor în rol secundar”, „cea mai bună coloană sonoră” şi „cel mai bun actor debutant”.

Filmul „120 battements par minute”, o frescă despre primii ani ai epidemiei de SIDA în Franţa, a fost recompensat cu Marele Premiu al Juriului la ediţia din 2017 a Festivalului de la Cannes. Pelicula prezintă lupta încrâncenată pe care activiştii din asociaţia Act Up au dus-o pentru a pune capăt indiferenţei manifestate de autorităţile franceze faţă de epidemia de HIV şi SIDA în anii 1980-1990.

Membrii asociaţiilor din Franţa care luptau contra SIDA aveau simţul rimei, afirmă jurnaliştii de la Le Figaro, exemplificând unul dintre sloganurile autoironice folosite de activiştii francezi la începutul acestei epidemii, pentru a convinge companiile farmaceutice să accelereze procedura de comercializare a unui medicament ce ar fi putut să salveze multe vieţi în rândul toxicomanilor, prostituatelor şi homosexualilor: „Des molecules pour qu’on s’encule!” („Vrem molecule pentru a putea să facem sex anal!). La începutul anilor 1990, ei nu mai aveau prea mult timp de trăit şi nu-şi permiteau să fie politicoşi. Mureau într-o indiferenţă aproape totală din partea autorităţilor. „120 battements par minute” este un film de epocă, realizat fără nostalgie şi fără patos. Nathan, un tânăr seronegativ, se îndrăgosteşte de Sean, deja condamnat să moară întrucât era infectat cu HIV şi prezenta primele semne de SIDA. Tinerii amanţi înfruntă moartea ca un cuplu prematur îmbătrânit. Acţiunile activiştilor, mai puţin spectaculoase decât celebrele „Gay Pride” din zilele noastre, iau uneori forma unui marş funebru pe străzile din Paris, organizat în această manieră pentru a aduce un ultim omagiu unuia dintre camarazii lor decedaţi din cauza SIDA. În 2017, SIDA a devenit o boală cronică. Oamenii nu mai mor din cauza ei, însă nici nu se pot vindeca. Morţii, însă, continuă să îi bântuie pe cei care au reuşit să supravieţuiască, au adăugat jurnaliştii de la Le Figaro.

Producătorii filmului au urcat pe scena din sala de spectacole Pleyel din Paris şi i-au mulţumit regizorului Robin Campillo, spunând că pelicula lui reprezintă „începutul unei lupte pentru viaţă”.

Pe scenă a urcat şi preşedintele asociaţiei Act Up, care a mulţumit Academiei premiilor Cesar pentru acest trofeu.

Un alt mare învingător al galei de vineri seară a fost filmul „Au revoir la-haut”, scris şi regizat de Albert Dupontel, care a obţinut cinci premii Cesar, inclusiv la categoria „cel mai bun regizor”.

Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Swann Arlaud pentru interpretarea sa din pelicula „Petit paysan„.

La categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar” s-a impus Jeanne Balibar, interpreta personajului Barbara din filmul omonim.

Rolurile secundare de interpretare au fost atribuite actorilor Sara Giraudeau („Petit paysan”) şi Antoine Reinartz („120 battements par minute”).

Premiile pentru scenarii – original şi adaptat – au fost împărţite de cele două pelicule care primiseră cele mai multe nominalizări (13 fiecare): „120 battements par minute” respectiv „Au revoir la-haut”.

Cel mai bun film străin a fost desemnat lungmetrajul rusesc „Loveless„, regizat de Andrey Zvyagintsev.

La categoria „cel mai bun lungmetraj de animaţie” a triumfat pelicula „Le grand mechant renard et autres contes…„.

Premiul Cesar onorific, decernat pentru întreaga carieră, a revenit în acest an actriţei spaniole Penelope Cruz, iar premiul Cesar decernat de public (trofeu aflat la ediţia sa inaugurală, atribuit filmului cu cel mai mare număr de spectatori în Franţa în 2017) a revenit comediei „Raid Dingue„, de Dany Boon.


Prezentăm mai jos lista completă a trofeelor decernate la cea de-a 43-a ediţie a premiilor Cesar.

Cel mai bun film – „120 battements par minute”

Cea mai bună actriţă în rol principal – Jeanne Balibar („Barbara”)

Cel mai bun actor în rol principal – Swann Arlaud („Petit paysan”)

Cel mai bun regizor – Albert Dupontel („Au revoir la-haut”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar – Sara Giraudeau („Petit paysan”)

Cel mai bun actor în rol secundar – Antoine Reinharts („120 battements par minute”)

Cel mai bun actor debutant – Nahuel Perez Biscayart („120 battements par minute”)

Cea mai bună actriţă debutantă – Camelia Jordana („Le Brio”)

Cel mai bun scenariu original – „120 battements par minute”

Cel mai bun scenariu adaptat – „Au revoir la-haut”

Cea mai bună coloană sonoră – „120 battements par minute”

Cel mai bun film de debut – „Petit paysan”, de Hubert Charuel

Cel mai bun film străin – „Loveless”

Cel mai bun montaj – „120 battements par minute”

Cele mai bune costume – „Au revoir la-haut”

Cel mai bun sunet – „Barbara”

Cea mai bună imagine – „Au revoir la-haut”

Cele mai bune decoruri – „Au revoir la-haut”

Cel mai bun lungmetraj documentar – „I am not your negro”

Cel mai bun lungmetraj de animaţie – „Le grand méchant renard et autres contes… ”

Cel mai bun scurtmetraj – „Les Bigorneaux”

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie – „Pépé le morse”

Premiul Cesar onorific – Penelope Cruz

Premiul Cesar decernat de public (trofeu aflat la ediţia sa inaugurală, atribuit filmului cu cel mai mare număr de spectatori în Franţa în 2017) – „Raid Dingue”. (Agerpres/ FOTO devrtv2017.realitatea.net)

Etichete:
Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”
Recomandări pentru persoanele alergice la ambrozie
Fapt divers duminică, 23 august 2026, 08:47

Recomandări pentru persoanele alergice la ambrozie

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune recomandă persoanelor alergice la ambrozie să consulte medicul alergolog înainte de vârful...

Recomandări pentru persoanele alergice la ambrozie
Fapt divers duminică, 23 august 2026, 08:33

Moaştele Sfintei Ana vor fi aduse în România în perioada 5-10 septembrie

Moaştele Sfintei Ana vor fi aduse pentru prima oară în România în perioada 5-10 septembrie. Credincioşii se vor putea închina la ele în...

Moaştele Sfintei Ana vor fi aduse în România în perioada 5-10 septembrie
Fapt divers sâmbătă, 22 august 2026, 07:53

Mai puţin de jumătate dintre români reuşesc să pună bani deoparte în mod constant

Mai puţin de jumătate dintre români reuşesc să economisească în mod constant, iar 46% spun că pun deoparte cel mult 500 de lei pe lună,...

Mai puţin de jumătate dintre români reuşesc să pună bani deoparte în mod constant
Fapt divers vineri, 21 august 2026, 07:23

11 echipe din nouă țări au concurat la cea de-a patra ediție Formula Student România, organizată de TUIASI

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a organizat, în perioada 11–16 august 2026, cea de-a patra ediție Formula Student...

11 echipe din nouă țări au concurat la cea de-a patra ediție Formula Student România, organizată de TUIASI
Fapt divers vineri, 21 august 2026, 06:47

Concertul „Melancholia” la Grădina Botanică „Anastasie Fătu”: un Stradivarius de colecție și note de tango argentinian pentru a saluta ultima noapte de vară

Pe 31 august, de la ora 19:30, concertul „Melancholia” marchează o premieră absolută la Iași: debutul virtuozului italian Giancarlo Palena,...

Concertul „Melancholia” la Grădina Botanică „Anastasie Fătu”: un Stradivarius de colecție și note de tango argentinian pentru a saluta ultima noapte de vară