Ascultă Radio România Iași Live

Opt din zece români din mediul urban spun că vor pleca în vacanță în această vară (studiu)

Publicat de Andreea Drilea, 30 mai 2017, 13:46

Opt din zece români din mediul urban (82%) spun că vor pleca în vacanță în această vară, litoralul rămânând destinația preferată (32%), iar bugetul mediu alocat vacanței de vară a crescut anul acesta la 1.853 lei, față de 1.616 lei în 2016, potrivit unui studiu realizat de o companie de consultanță și cercetare de marketing din România.

Conform studiului, când vine vorbe de destinațiile alese, 4 români din 10 (39%) preferă să meargă în vacanță în afara țării, în timp ce doar 16% au declarat că vor pleca la mare în străinătate.

Alte destinații în care românii se vor relaxa în următoarele luni sunt muntele (25%) și orașele sau obiectivele turistice din țară (22%). De asemenea, 14% optează pentru vacanțe de tip circuit care presupun vizitarea mai multor locuri.

„Vacanțele sunt un beneficiu la care românii nu doresc să renunțe, de aceea un număr atât de mare dintre aceștia aleg să își petreacă zilele libere alături de familie și prieteni, departe de casă. În același timp, românii preferă în continuare concediile în țară din considerente financiare sau datorită proximității, având în vedere că tot mai multe destinații au devenit mai accesibile, în urma deschiderii de noi rute aeriene la nivel local”, spune Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Potrivit studiului, 64% dintre cei care pleacă în vacanță optează pentru mașina personală pentru a ajunge la destinație, în timp ce 20% preferă avionul și 15%, trenul. Tot mai mulți români au ales avionul ca mijloc de transport în comparație cu anul trecut (20% vs 15% în 2016).

În ceea ce privește persoanele cu care doresc românii să-și împartă concediul, 72% dintre aceștia vor pleca în vacanța de vară cu soțul/soția sau partenerul/a, în timp ce 32% și-l vor petrece cu copiii și 21%, cu prietenii. Se observă că anul acesta mai puțini români preferă compania prietenilor în vacanță: 21% față de 28% în 2016.

În plus, spre deosebire de anul trecut, un număr mai mare de români (43%) au ales destinația de vacanță cu cel puțin 3 luni înainte de plecare, comparativ cu doar 32% în 2016. Cele mai importante surse de inspirație în alegerea vacanței pentru această vară au fost: prietenii (52%), site-urile generale de pe internet (37%), site-urile de rezervări online (30%), rețelele de socializare (22%) și agențiile de turism (19%).

Totodată, în comparație cu anul trecut, mai mulți români s-au informat de pe site-urile de rezervări online (30% vs 22% în 2016) și rețelele de socializare (22% vs 17% în 2016), femeile apelând la canalele de social media într-o proporție mai mare ca bărbații (26% vs 18% bărbați).

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 907 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta între 18-65 ani, din mediul urban din România, iar culegerea datelor a fost realizată în luna mai 2017. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3.25%, la un nivel de încredere de 95%.

iSense Solutions — The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing și comunicare, digital și vânzări.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”