Ascultă Radio România Iași Live

Oferta de cozonaci va depăşi 7,5 milioane în acest an; peste două milioane ajung la export

Oferta de cozonaci va depăşi 7,5 milioane în acest an; peste două milioane ajung la export

Publicat de Andreea Drilea, 19 decembrie 2022, 06:33

Oferta de cozonaci va depăşi 7,5 milioane în acest an, chiar dacă preţurile vor fi mai mari decât anul trecut, iar din această cantitate peste două milioane de bucăţi vor ajunge la export, în special în ţările unde există comunităţi mari de români, susţine preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

‘Oferta de cozonaci este mai mare anul acesta, cred că depăşim 7,5 milioane, dar vestea cea mai bună este că avem o cerere mare la export şi sper că vom livra două milioane de cozonaci, în special în ţările unde există comunităţi mari de români. Preţul cozonacilor este între 10 şi 50-60 de lei pe kilogram la cofetării, dar la noi, în industrie, preţurile sunt mai moderate. Vreau să vă spun că ne-am îmbunătăţit gama sortimentală cu tot felul de umpluturi. Am scos şi un cozonac – Hohoho – care are umplutură cu nuci, mere şi stafide sau cu cremă de ciocolată şi rom. Avem umpluturi cu portocală şi rahat, nucă şi stafide. Ne-am pliat pe gustul consumatorilor’, a declarat pentru AGERPRES Aurel Popescu.

În ceea ce priveşte preţul pâinii, preşedintele ROMPAN a subliniat că acesta s-a stabilizat, iar în perioada sărbătorilor de iarnă va rămâne nemodificat, însă raportat la perioada noiembrie-decembrie 2021 este mai mare cu peste 20%.

‘În primul rând, cred că găsim o stabilitate a preţurilor în această perioadă, adică preţurile care au fost organizate până acum de către fiecare producător în perioada sărbătorilor de iarnă rămân nemodificate. Sigur, dacă e cineva care constată că are preţuri mai mici la vânzare decât preţul de cost procedează în consecinţă. Însă, pentru perioada noiembrie-decembrie, preţurile la pâine sunt mai mari cu procente cuprinse între 21% şi 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La cozonaci cu mai puţin, pentru că nu poţi să ai aşa o creştere, deşi este incredibil ca pe o pungă în care bagi cozonacul să dai 50 de bani faţă de 5 bani cât era până acum. Nu ştiu, dar unii cred că profită de situaţia asta în care ne aflăm şi hai să mărim, să mărim, să mărim. În fiecare săptămână se măreşte ceva. Noi o să fim obligaţi să punem punga în preţul pâinii. Nu avem altă soluţie, cum se procedează şi la supermarketuri. Ţi-ai luat pungă, plăteşti’, a explicat el.

Popescu a precizat că preţul pâinii artizanale este mare decât cel al pâinii făcute în unităţile din industrie, pentru că şi costurile de producţie sunt mai mari.

‘În prezent pentru o franzelă clasică preţul este între 1,6 şi 2,5 lei. Pâinea industrială este mai ieftină, iar pâinea artizanală mai scumpă, pentru că are manoperă mai mare, are cheltuieli mai mari cu energia şi consum specific de făină. Dar are şi alt gust şi altă aromă’, a adăugat şeful patronatului din industria de morărit şi panificaţie.

ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde peste 200 de societăţi din toate domeniile din industrie, cota de piaţă fiind de peste 60% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”